"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Archive for the ‘Povesti de viata’ Category

Carte pentru copii personalizată

http://carticopiipersonalizate.files.wordpress.com/2013/01/cartea-cu-povesti-vol-1.pdf

Anunțuri

O poveste despre culori, pentru Miruna Jurca, micuţa pictoriţă din Sebeş

O poveste despre culori
Pentru Miruna Jurca, micuţa pictoriţă din Sebeş

Sunt o mică pictoriţă. Culorile îmi vorbesc despre locul de unde vin ele. Vin din Ţara Visului şi a Fanteziei, din acelaşi loc de unde vin şi poveştile.
Eu le aşez pe pânză aşa cum vor ele, le las libere, să se joace, să zburde, să fie copii… Şi eu sunt un copil, de-abia în clasa întâi. Îmi place natura şi adesea o observ cu atenţie şi îi ascult glasurile. Natura vorbeşte în multe glasuri, unele mai dulci, altele mai aspre, uneori firave, alteori cristaline, fiecare glas are emoţia lui, iar fiecare emoţie are culoarea ei. Roşul este profund ca apusul soarelui ce se revarsă peste lume şi îmbrăţişează pământul, glasul lui este puternic şi face inimile să bată mai tare. Albastrul este calm şi liniştitor ca undele unui lac pe care-l descoperi întâmplător cutreierând cărările muntelui şi vorbeşte încet, ca toţi copiii să-l înţeleagă, chiar şi cei mai năzdrăvani. Verdele este proaspăt şi înviorător ca o perdea de arbori care ascunde o mulţime de gâze şi de păsărele ce intonează un concert primăvara. Portocaliul este aromat, dulce şi cald ca palmele bunicii de la ţară care ascunde în şorţul ei înflorat piersici zemoase, uşor amărui… Galbenul aduce timpul înţelepciunii şi al odihnei din miezul verii, când spicele aurii de grâu se leagănă visătoare după fluieratul vântului. Violetul este miraculos, fascinant, ca un basm cu zâne, vrăjitoare şi spiriduşi care născocesc fel de fel de pozne prin peşteri luminate de licurici, iar tu, fiind copil, nu mai poţi lăsa cartea din mână! Maroniul este culoarea pământului, este cald şi primitor pentru plăntuţele care cresc din seminţe puse de oameni sau aduse de vânt, glasul lui este ca al mamei, blând şi domol. Albul şi negrul sunt ca ziua şi noaptea, ca lumina şi întunericul, ca un început şi un sfârşit, amândouă fiind importante în viaţă.
Dacă te joci un pic cu pensula şi cu culorile te vei convinge că ele sunt fermecate, pentru că roşul poate să devină roz dacă adaugi un strop de alb, griul se naşte din alb şi negru, dar şi din alte culori amestecate, însă mai multe nu vă spun… Vă las să descoperiţi singuri cum se fac umbrele, cum pictezi un îngeraş pe sticlă, cum o pată de culoare poate schimba o floare tristă într-una veselă… şi multe altele. Şi voi puteţi să vă jucaţi cu culorile, să le aşterneţi pe hârtie, pe lemn, sticlă sau pânză, dar e important să le iubiţi. Cine le iubeşte înţelege glasurile lor, iar ele, culorile vor aduce multă bucurie pretutindeni.

Daniela Ghigeanu,
24 aprilie 2013

935672_606335899394850_1431913203_n

165400_606336476061459_255526494_n

934727_606335976061509_1455884094_n

922991_606335992728174_872071589_n

23882_606337129394727_793877027_n

27138_606338349394605_205891248_n

34720_606335669394873_240622494_n
44381_606335739394866_953072816_n

310703_606335849394855_1316146504_n

400688_606335679394872_1043760002_n

528247_606335749394865_728371697_n

935619_606335812728192_734442579_n

Un articol frumos al unei mămici despre iubirea copiilor

http://www.kinderalegria.ro/lectia-libertatii-si-iubirii-de-sine/

O învăţătură de la pomişorul GOJI

O învăţătură de la pomişorul GOJI

Dragi pământeni, nu uitaţi să iubiţi! Aşa cum soarele nu uită să mă iubească pe mine, un pomişor care plămădeşte bobiţe roşii-cărămizii, dulci-amărui, ca mângâierea palmelor aspre ale bunicii de la ţară.
Eu, pomişorul GOJI, vă învăţ lecţia blândeţii şi a răbdării, să fiţi cumpătaţi în toate, să aşteptaţi vremea potrivită pentru a face orice lucru, fie el neînsemnat. Cel ce ştie să aştepte va culege roade alese. O plăntuţă mică are răbdare să crească, să ajungă încet-încet la maturitate, şi câtă splendoare va şti ea să arate lumii întregi… Ce bucuros aş fi dacă oamenii m-ar cunoaşte, dacă ar vrea să mă ducă în casele lor, aş sta într-un vas de lut la fereastră şi i-aş înveseli, le-aş ţine tovărăşie celor solitari, celor nefericiţi şi fără viziunea succesului.
Ştiu să curăţ spaţiul exterior, dar mai ales pe cel interior al omului, ştiu să-i alung gândurile negre şi supărătoare şi să-i readuc zâmbetul pe faţă. Dacă omul ar consuma dimineaţa câteva bobiţe din fructele pomişorului meu s-ar umple de energie, ar fi voios şi binedispus, ar vedea viaţa cu alţi ochi, ar fi mai optimist, mai încrezător. Eu am suflet ca şi voi, chiar dacă numai unii oameni pot vedea şi simţi ceea ce gândesc şi simt eu, ceea ce transmit naturii şi oamenilor prin vibraţiile uşoare ale frunzelor mele… Cu frunzele curăţ aerul din jurul meu, îl purific, tot cu ajutorul lor adun din spaţiul înconjurător cât mai multe gânduri frumoase acolo unde trăiesc, de iubire, fericire, pace, iertare, compasiune şi multe altele. Celui care mă îngrijeşte îi ofer tandreţe şi încredere, curaj. Îmi place să inspir scriitorii, pictorii, muzicienii, creatorii de frumos, de armonie şi de pace, dar şi pe mamele care se ocupă de copilaşii lor, pentru a iubi, a ierta şi a accepta mai mult, dar şi pentru ca izvoarele creaţiei să se deschidă, ca Lumina să strălucească în mintea şi în inima lor. Omul să nu mai nutrească sentimente de ură, de invidie, ranchiună, teamă sau mânie, iar leacul pentru toate acestea este unul singur: IUBIREA! Deci, nu uitaţi să iubiţi, dragi pământeni! Iubiţi ca şi soarele, din toată fiinţa voastră. Dăruiţi-vă unii altora sentimente luminoase şi călduroase şi vă veţi vindeca trupul şi sufletul! E simplu, încercaţi…

Daniela Ghigeanu
22.10.2012