"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Archive for the ‘Cărţile mele’ Category

Poeme de Daniela Ghigeanu din volumul Scaunul gol din livadă

Martorii tăcuți

Cine sunt mieii de azi ai lui Iisus,
Martorii tăcuți ai acestui veac?
Prezențe incomode în peisaj,
Copii nedoriți și ciudați…
Au venit pe lume cu lecții grele,
Cu poveri urâte, cu priviri mature,
Ei stau în fața noastră și așteaptă,
Simpli și netulburați.
Voi, copii speciali, ce nu aveți loc niciunde,
Sunteți poveri și cruci, deodată,
Urcăm Golgota cu voi de mână,
Copii cu fruntea încruntată!
Copii ce nu știu joaca și odihna,
Ce nu cunosc alintul și bândețea.
E-atâta dor de mângâiere, Doamne,
Și n-are cine să le-aline dorul.

Preot fără biserică

Preotul e omul lui Dumnezeu,
Așa se spune la noi, la români.
El slujește lui Hristos,
Unicului Mântuitor.
Dar turma unde-i?
S-o fi ascuns, s-o fi rătăcit?
Prin ce mărăcinișuri a ajuns?
Unde ești, turmă fără păstor,
Turmă mânată de griji,
De necazuri și boli?
Unde te-ai dus, popor al lui Dumnezeu,
Păstorul tău trage într-o parte,
Tu în cealaltă.
Mi se pare că nu vă recunoașteți.
Preotul fără turmă, fără biserică,
Turma fără păstor, fără Mântuitor.
Doamne, spune, ce-i de făcut,
Să fie iar ca la început?

Profesorii

Era odată o școală cu o grădină înflorită. Prin ea zburdau ca iezii școlarii cei isteți…..

Povestea e drăguță,
Și școala încă este,
Grădina-i părăsită,
Școlarii plictisiți.
Profesori fără clasă,
Copii fără părinți,
Părinți fără de țară,
Ce vor copii cuminți.
Profesori fără norme,
Cu rate pe la bănci,
Cu ghete reparate
Și învățând pe brânci.
O, truditori profesori
Și veșnic scriitori,
Lucrând la catastife,
Modești și silitori.

Să ne prefacem

Haideți, prieteni, să ne prefacem că totul e bine,
Chiar dacă cerul cade peste noi,
Să ne punem zâmbetul de serviciu,
La serviciu, pe stradă, în afara noastră…
Suntem purtători de măști ieftine,
Nu mai știm dacă suntem vii sau nu,
Goi de dinafară și pe dinăuntru,
Cu suflete de ceară în odăi pustii.
Să ne prefacem că suntem fericiți,
Că viața noastră explodează de bine,
Singuri cu noi, singuri cu ceilalți,
Mereu departe, niciodată prezenți.
Viața trece în viteză pe lângă noi,
Murim secundă după secundă,
Nu mai știm cine suntem și de ce
Am devenit o simplă umbră.

Daniela Ghigeanu
6 octombrie 2016

Reclame

Îngerii din grădina cu ciulini, o poveste de Daniela Ghigeanu

Îngerii din grădina cu ciulini

coperta

Într-o grădină din cel mai frumos oraș al patriei noastre trăiau 33 îngeri. Erau diferiți atât prin înfățișarea exterioră, cât și prin felul lor de a gândi ori prin comportament. Unii erau muți, alții surzi, câțiva erau chiar surdo-muți, vreo doi-trei nevăzători, alții nu puteau să meargă, se târau de-a dreptul, iar cei mai mulți aveau o minte de bebeluș, tot timpul trebuia ca cineva să-i supravegheze, să nu se piardă cumva, ori să nu-și vateme vreo parte a corpului ori aripile… În comun, însă, toți acești îngeri aveau un lucru- nu puteau să zboare, aveau aripile bolnave. Unii dintre ei scoteau niște vaiete ciudate când îi durea capul, atunci își băteau cu pumnișorii lor fruntea. Fețele lor erau palide și mohorâte, cu toții păreau niște copii bătrâni. Nu știau să se joace, nu știau să râdă, le era teamă tot timpul să nu greșească ceva, să nu strice vreun bun al grădinii. Și totuși, îngerii se împăcau perfect între ei, aveau propriul lor mecanism de comunicare, prin semne, emoții și gânduri. Când unul dintre îngeri era pedepsit sufereau cu toții, iar când unul era fericit, toți îi împărtășeau fericirea, fie ea și de o secundă… Orice lucru mic și neînsemnat putea fi un motiv de bucurie pentru ei. Ploaia, ninsoarea, vântul, mieunatul unui pisoi rătăcit în grădină sau cârâitul unei ciori. Împărțeau totul și erau nedespărțiți. Cândva au fost mai mulți îngeri în grădină, dar câțiva dintre ei au fost chemați înapoi, în lumea adevărată a îngerilor.
Îngerii viețuiau dintotdeauna printre ciulinii cu două picioare, cu frunțile lor veșnic încruntate, cu armurile țepoase și vocile ca niște șuierături de șopârle bătrâne. Nimic nu era bine, în viziunea ciulinilor, orice ar fi făcut sărmanii îngeri diformi… Ce păcat de toate acele flori gingașe care îi înconjurau cu iubirea lor suavă pe micii locatari ai grădinii! Cine avea timp de ele? Ciulinii le zdrobeau, le sufocau imediat ce le observau. Iar îngerii oftau, cu nasurile lor turtite, lipite de gemulețele obscure ale colibei aflate în mijlocul grădinii. Ciulinii aceștia erau de ambele sexe și formau un front comun al disprețului față de tot ce este sensibil și neajutorat, nu admiteau nicio lacrimă în grădina pe care o păzeau ca niște cerberi, erau ca niște stânci nepăsătoare în fața cărora se frângeau niște suflete.
Lacrimile îngerilor stăteau ascunse și nevăzute, atârnate în niște săculeți prinși sub aripi, iar când ciulinii luau o pauză de relaxare, săculeții plezneau și inundau grădina, florile se bucurau, iar îngerii se îmbrățișau pe furiș, nu-i vedea nimeni, decât florile și Dumnezeu din cer.
Unele dintre femeile-ciulin aveau misiunea de a-i disciplina cu asprime pe îngerii din grădină. Ele ar fi fost frumoase dacă ar fi zâmbit puțin, dacă ar fi ținut o clipă în palmele lor aripile îngerilor, dar erau prea speriate și împietrite în starea lor firească de ciulin, care nu știe decât să înțepe ori să incomodeze pe oricine ar fi vrut să viziteze grădina. Le era teamă să iubească, fiindcă nu se iubeau nici pe ele, tot timpul erau stresate de nevoia de a controla pe cei mai neajutorați și neputincioși.
Dar într-o dimineață, Dumnezeu a trimis o rază de lumină rozalie care a scăldat întreaga grădină, iar atunci toți ciulinii s-au transformat în crini albi, iar îngerilor li s-au vindecat aripile rănite și au pornit cu toții în zbor spre cer. Ca un roi în formă de inimă ce a urcat ușor, ușor în înălțimi… Ca prin minune, fiecare înger era acum frumos, complet și perfect.
Crinii au strigat disperați după îngerii lor, dar îi pierduseră pentru totdeauna. Grădina era acum pustie fără îngeri. Crinii plângeau cu capetele plecate, dar era prea târziu…

Daniela Ghigeanu,
3 iunie 2016

Îngerul compasiunii. Vindecarea spirituală, vol. 1 de Daniela Ghigeanu

O nouă carte de povestiri pentru copii- Întâmplări minunate cu Sofia, povestiri de Daniela Ghigeanu, ilustrații de Anamaria Leah

?????????? ?????????? DSCN2622

 O nouă carte scrisă de Daniela Ghigeanu- povestiri pentru copii cu ilustrații color- Întâmplări minunate cu Sofia, are 70 pagini, copertă lucioasă, format A5, este ușor de lecturat de copii și bunici!
Cartea prezintă aventurile Sofiei și ale prietenilor ei necuvântători: motanul Negruțu, câinele Haiduc, familia celor 4 șoricei din căsuța de păpuși, zânele din pădure, este o incursiune în sufletul unui copil care gândește, simte și acționează altfel decât restul lumii… Această fetiță, Sofia, nume inspirat ce ne duce cu gândul la înțelepciune, ne învață ce este IUBIREA dezinteresată, liberă de orice dogme și prescripții
 ale societății de consum, de fapt Sofia este copilul din noi, care se bucură în fiecare zi, simte pulsul vieții, mersul lumii și cântecul subtil al naturii. De la ea putem învăța să fim noi înșine, să ne exprimăm cu adevărat Sinele.

Carnavalul Mărţişorului, 3 martie 2014, Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană- vernisaj de pictură- clasa prof. dr. Ioana Raica- Centrul de Cultură Augustin Bena din Alba Iulia, lansarea cărţii de poezii cu ilustraţii pentru copii „Hora îngeraşilor” de Daniela Ghigeanu, spectacol de muzică, scenetă şi alte momente artistice ale elevilor de la Centrul de Cultură Augustin Bena

24356789211016201222timthumb.php
1896875_237264256458334_1886135173_n1912497_237264219791671_1156396267_n
Sursa: http://www.stirialba.ro/foto-carnavalul-martisorului-un-buchet-de-ghiocei-si-martisoare-muzicale-oferite-de-cursantii-din-cadrul-centrului-de-cultura-augustin-bena-alba/img_1285

Îngerul compasiunii. Vindecarea spirituală. vol. II de Daniela Ghigeanu

coperta finală tipar ghigeanu daniela-ingerul compasiunii vol 2

Cartea a apărut în luna ianuarie 2014, la Editura “Contrafort” din Craiova. Are 133 pagini, format A5, coperţi lucioase şi fotografii alb-negru din pelerinajul pe care l-am făcut în toamna anului 2013 la Padova, Lourdes şi Marseille. Coperta 4 este realizată de mine şi reprezintă un înger în rugăciune.

Mai jos aveţi cuprinsul cărţii.

CUPRINS

CAPITOLUL I

ACATISTE

Acatistul Patimilor Domnului Iisus Hristos

Acatistul Preacuviosului Părinte Arsenie Boca

CAPITOLUL II

VINDECAREA KARMEI

CAPITOLUL III

POVESTIRI TERAPEUTICE

Ucenicul ceasornicarului
Noapte bună, porumbiţă!
Creanga ucisă
Un bob de trudă
Munca-rugăciune

CAPITOLUL IV

RUGĂCIUNI ŞI PSALMI PENTRU VINDECAREA SUFLETULUI

CAPITOLUL V

POEZII PENTRU SUFLET

Povestea sufletului
Poveste din pădurea verde
Îndemnul lui Decebal
Părinţilor
În crâng
Să poţi să visezi culcat printre mere
Trei colinde de Crăciun
Nu mai plânge, pruncul meu!
Sub o ramură de tisă
Şi-a fost noaptea de Crăciun
Peisaj îngheţat
Peisaj electoral
Poezii patriotice
Patriei
Dor de ţară
Dragostea pentru aproape
Pentru Tine, Doamne!
Bună dimineaţa!
Ce-i floarea pentru tine?

CAPITOLUL VI

LUMINA DIN OM, CREAŢIE DIVINĂ
CAPITOLUL VII

ÎNVĂŢĂTURI PENTRU SUFLET

Permite vieţii să circule prin tine
Privegheaţi!
O învăţătură de la pomişorul GOJI
Povara zăpezii
O poveste despre culori
Despre invidie
Cugetare despre starea de spirit a românilor

CAPITOLUL VIII

AFIRMAŢII POZITIVE, ALGORITMI ŞI FORMULE DE VINDECARE, SUCCES ŞI FERICIRE

CAPITOLUL IX

REŢETE ŞI FORMULE TERAPEUTICE ORIGINALE DIN PLANTE

Reţetă pentru purificarea, detoxifierea şi reglarea tuturor funcţiilor organismului cu ajutorul Psalmilor lui David din Vechiul Testament
Reţetă pentru reglarea ciclului menstrual
Reţetă pentru călcâie crăpate şi ciocuri în călcâi
Reţetă de cremă pentru crampe musculare, dureri reumatice şi nevralgii
Remedii pentru eliminarea lipomilor de natură hormonală
Reţetă de cremă pentru micşorarea lipomilor
Reţetă pentru gingivită, paradontoză, nevralgie de trigemen
Formulă de reţetă pentru dizolvarea guşei la glanda tiroidă, bună şi în hipo- sau hipertiroidism, în tiroidita cronică Hashimoto sau la noduli tiroidieni
Reţete pentru sinuzită, rinita, nas înfundat, răceală, migrene, pentru uz extern
Reţetă pentru eliminarea argintului viu şi a metalelor grele
din organism
Reţetă pentru regenerarea cartilajului la genunchi
Reţetă de unguent pentru afecţiunile pielii: eczeme, dermatite, micoze, alergii, psoriazis, alergii etc.
Tratament pentru insuficienţă tiroidiană- hipotiroidism
Tratament pentru combaterea alcoolismului cronic
Reţetă contra fumatului
Reţetă pentru hiperfuncţie tiroidiană
Reţetă pentru inimă (tahicardie, aritmie, suflu sistolic, cardiopatie ischemică)
Reţetă pentru dizolvarea şi eliminarea calculilor renali şi biliari (pietre la fiere şi la rinichi sau vezica urinară)
Reţetă pentru spasmofilie, lipsă de calciu, anemie
Reţetă pentru ficat şi fiere
Cremă anticelulită
Tratament împotriva calviţiei
Tratament pentru slăbit
Reţetă pentru subţierea sângelui, pentru varice, tromboflebită, arterită
Tratament pentru psoriazis
Tratament pentru vitiligo
Tratament pentru întărirea sistemului osos
Tratament pentru longevitate şi creşterea imunităţii
Tratament pentru eliminarea paraziţilor intestinali
Tratament contra ciupercii Candida Albicans
Ceai pentru ochi
Tratament pentru tuse
Tratament pentru regenerarea măduvei spinării
Tratament pentru fertilizarea cuplurilor
Tratament pentru hipermetropie
Reţetă pentru parodontoză
Reţetă pentru dependenţe (alcool, droguri, tutun)
Ceai pentru hemoroizi
Reţetă pentru vitiligo
Reţetă pentru osteoporoză
Reţetă pentru gută
Reţetă pentru curăţarea alveolelor pulmonare şi degajarea obstrucţiilor în respiraţie (faringită, laringită, bronşită, astm)

CAPITOLUL X

MESAJELE ÎNGERILOR PĂZITORI

BIBLIOGRAFIE

Lansare de carte „Hora îngeraşilor, poezii pentru copii” de Daniela Ghigeanu, Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, 12 decembrie 2013

Ilustraţii şi copertă: Daniela Ghigeanu şi Antonela Corban

Mulţumesc în primul rând Consiliului Judeţean Alba şi doamnei prof. Mioara Pop, directoarea Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga din Alba Iulia, doamnei bibliotecar Felicia Colda, doamnei învăţătoare Andreea Şarlea de la clasa I B, care ne-a primit cu entuziasm şi prietenie, copiilor minunaţi din această clasă, profesorului Sebastian Bazilescu, poetului Petru Făgăraş, Editurii Altip din Alba Iulia şi tuturor celor care au crezut în poezia mea pentru copii. Promit să nu-i dezamăgesc!
Daniela Ghigeanu
Alba Iulia
12 decembrie 2013

551411_733240233371082_554366005_n

553169_733238416704597_1777351998_n

560140_733239536704485_1348247887_n

999894_733236773371428_980854577_n

1455998_733234850038287_17835979_n

1456761_733236316704807_503902699_n

1462869_733234490038323_2060672544_n

1463910_733239706704468_1172750539_n

1472028_733233660038406_581529588_n

1505350_733235533371552_602793703_n

1507566_733234023371703_1277559722_n

1506742_733239190037853_681581399_n

DSCN0943-ok

DSCN0955- ok

DSCN0956- ok