"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Archive for the ‘Credinta si spiritualitate’ Category

Poeme de Daniela Ghigeanu din volumul Scaunul gol din livadă

Martorii tăcuți

Cine sunt mieii de azi ai lui Iisus,
Martorii tăcuți ai acestui veac?
Prezențe incomode în peisaj,
Copii nedoriți și ciudați…
Au venit pe lume cu lecții grele,
Cu poveri urâte, cu priviri mature,
Ei stau în fața noastră și așteaptă,
Simpli și netulburați.
Voi, copii speciali, ce nu aveți loc niciunde,
Sunteți poveri și cruci, deodată,
Urcăm Golgota cu voi de mână,
Copii cu fruntea încruntată!
Copii ce nu știu joaca și odihna,
Ce nu cunosc alintul și bândețea.
E-atâta dor de mângâiere, Doamne,
Și n-are cine să le-aline dorul.

Preot fără biserică

Preotul e omul lui Dumnezeu,
Așa se spune la noi, la români.
El slujește lui Hristos,
Unicului Mântuitor.
Dar turma unde-i?
S-o fi ascuns, s-o fi rătăcit?
Prin ce mărăcinișuri a ajuns?
Unde ești, turmă fără păstor,
Turmă mânată de griji,
De necazuri și boli?
Unde te-ai dus, popor al lui Dumnezeu,
Păstorul tău trage într-o parte,
Tu în cealaltă.
Mi se pare că nu vă recunoașteți.
Preotul fără turmă, fără biserică,
Turma fără păstor, fără Mântuitor.
Doamne, spune, ce-i de făcut,
Să fie iar ca la început?

Profesorii

Era odată o școală cu o grădină înflorită. Prin ea zburdau ca iezii școlarii cei isteți…..

Povestea e drăguță,
Și școala încă este,
Grădina-i părăsită,
Școlarii plictisiți.
Profesori fără clasă,
Copii fără părinți,
Părinți fără de țară,
Ce vor copii cuminți.
Profesori fără norme,
Cu rate pe la bănci,
Cu ghete reparate
Și învățând pe brânci.
O, truditori profesori
Și veșnic scriitori,
Lucrând la catastife,
Modești și silitori.

Să ne prefacem

Haideți, prieteni, să ne prefacem că totul e bine,
Chiar dacă cerul cade peste noi,
Să ne punem zâmbetul de serviciu,
La serviciu, pe stradă, în afara noastră…
Suntem purtători de măști ieftine,
Nu mai știm dacă suntem vii sau nu,
Goi de dinafară și pe dinăuntru,
Cu suflete de ceară în odăi pustii.
Să ne prefacem că suntem fericiți,
Că viața noastră explodează de bine,
Singuri cu noi, singuri cu ceilalți,
Mereu departe, niciodată prezenți.
Viața trece în viteză pe lângă noi,
Murim secundă după secundă,
Nu mai știm cine suntem și de ce
Am devenit o simplă umbră.

Daniela Ghigeanu
6 octombrie 2016

Reclame

Îngerii din grădina cu ciulini, o poveste de Daniela Ghigeanu

Îngerii din grădina cu ciulini

coperta

Într-o grădină din cel mai frumos oraș al patriei noastre trăiau 33 îngeri. Erau diferiți atât prin înfățișarea exterioră, cât și prin felul lor de a gândi ori prin comportament. Unii erau muți, alții surzi, câțiva erau chiar surdo-muți, vreo doi-trei nevăzători, alții nu puteau să meargă, se târau de-a dreptul, iar cei mai mulți aveau o minte de bebeluș, tot timpul trebuia ca cineva să-i supravegheze, să nu se piardă cumva, ori să nu-și vateme vreo parte a corpului ori aripile… În comun, însă, toți acești îngeri aveau un lucru- nu puteau să zboare, aveau aripile bolnave. Unii dintre ei scoteau niște vaiete ciudate când îi durea capul, atunci își băteau cu pumnișorii lor fruntea. Fețele lor erau palide și mohorâte, cu toții păreau niște copii bătrâni. Nu știau să se joace, nu știau să râdă, le era teamă tot timpul să nu greșească ceva, să nu strice vreun bun al grădinii. Și totuși, îngerii se împăcau perfect între ei, aveau propriul lor mecanism de comunicare, prin semne, emoții și gânduri. Când unul dintre îngeri era pedepsit sufereau cu toții, iar când unul era fericit, toți îi împărtășeau fericirea, fie ea și de o secundă… Orice lucru mic și neînsemnat putea fi un motiv de bucurie pentru ei. Ploaia, ninsoarea, vântul, mieunatul unui pisoi rătăcit în grădină sau cârâitul unei ciori. Împărțeau totul și erau nedespărțiți. Cândva au fost mai mulți îngeri în grădină, dar câțiva dintre ei au fost chemați înapoi, în lumea adevărată a îngerilor.
Îngerii viețuiau dintotdeauna printre ciulinii cu două picioare, cu frunțile lor veșnic încruntate, cu armurile țepoase și vocile ca niște șuierături de șopârle bătrâne. Nimic nu era bine, în viziunea ciulinilor, orice ar fi făcut sărmanii îngeri diformi… Ce păcat de toate acele flori gingașe care îi înconjurau cu iubirea lor suavă pe micii locatari ai grădinii! Cine avea timp de ele? Ciulinii le zdrobeau, le sufocau imediat ce le observau. Iar îngerii oftau, cu nasurile lor turtite, lipite de gemulețele obscure ale colibei aflate în mijlocul grădinii. Ciulinii aceștia erau de ambele sexe și formau un front comun al disprețului față de tot ce este sensibil și neajutorat, nu admiteau nicio lacrimă în grădina pe care o păzeau ca niște cerberi, erau ca niște stânci nepăsătoare în fața cărora se frângeau niște suflete.
Lacrimile îngerilor stăteau ascunse și nevăzute, atârnate în niște săculeți prinși sub aripi, iar când ciulinii luau o pauză de relaxare, săculeții plezneau și inundau grădina, florile se bucurau, iar îngerii se îmbrățișau pe furiș, nu-i vedea nimeni, decât florile și Dumnezeu din cer.
Unele dintre femeile-ciulin aveau misiunea de a-i disciplina cu asprime pe îngerii din grădină. Ele ar fi fost frumoase dacă ar fi zâmbit puțin, dacă ar fi ținut o clipă în palmele lor aripile îngerilor, dar erau prea speriate și împietrite în starea lor firească de ciulin, care nu știe decât să înțepe ori să incomodeze pe oricine ar fi vrut să viziteze grădina. Le era teamă să iubească, fiindcă nu se iubeau nici pe ele, tot timpul erau stresate de nevoia de a controla pe cei mai neajutorați și neputincioși.
Dar într-o dimineață, Dumnezeu a trimis o rază de lumină rozalie care a scăldat întreaga grădină, iar atunci toți ciulinii s-au transformat în crini albi, iar îngerilor li s-au vindecat aripile rănite și au pornit cu toții în zbor spre cer. Ca un roi în formă de inimă ce a urcat ușor, ușor în înălțimi… Ca prin minune, fiecare înger era acum frumos, complet și perfect.
Crinii au strigat disperați după îngerii lor, dar îi pierduseră pentru totdeauna. Grădina era acum pustie fără îngeri. Crinii plângeau cu capetele plecate, dar era prea târziu…

Daniela Ghigeanu,
3 iunie 2016

Îngerul compasiunii. Vindecarea spirituală, vol. 1 de Daniela Ghigeanu

O nouă carte de povestiri pentru copii- Întâmplări minunate cu Sofia, povestiri de Daniela Ghigeanu, ilustrații de Anamaria Leah

?????????? ?????????? DSCN2622

 O nouă carte scrisă de Daniela Ghigeanu- povestiri pentru copii cu ilustrații color- Întâmplări minunate cu Sofia, are 70 pagini, copertă lucioasă, format A5, este ușor de lecturat de copii și bunici!
Cartea prezintă aventurile Sofiei și ale prietenilor ei necuvântători: motanul Negruțu, câinele Haiduc, familia celor 4 șoricei din căsuța de păpuși, zânele din pădure, este o incursiune în sufletul unui copil care gândește, simte și acționează altfel decât restul lumii… Această fetiță, Sofia, nume inspirat ce ne duce cu gândul la înțelepciune, ne învață ce este IUBIREA dezinteresată, liberă de orice dogme și prescripții
 ale societății de consum, de fapt Sofia este copilul din noi, care se bucură în fiecare zi, simte pulsul vieții, mersul lumii și cântecul subtil al naturii. De la ea putem învăța să fim noi înșine, să ne exprimăm cu adevărat Sinele.

Un gând despre iubire

   Un gând despre iubire, inspirat de o întâlnire cu semenii

Nu permite nimănui să-ți răpească bucuria vieții! Iubirea nu este un bun de schimb, o monedă sau un simplu gând, gest, cuvânt, ea reprezintă un bun divin, un dar prețios al sufletului omenesc. Nu poți să iubești ori să te iubești dacă nu-l cunoști pe Dumnezeu, care este IUBIRE. În ființa umană există dorul de Dumnezeu întipărit adânc, prima iubire este pentru El, iar prin El vei ajunge la iubirea pentru tot ce are viață, pentru ceilalți oameni, pentru tot ce te înconjoară.

Omul alege, el își poate schimba destinul în bine sau în rău, viața lui poate fi o binecuvântare sau un blestem. Înainte de a influența viața celuilalt o poți schimba pe a ta, fiind tu însuți o binecuvântare pentru cei din jur prin gând, cuvânt sau faptă, fiind o sursă de inspirație pozitivă, un punct de lumină, de bucurie și de iubire… Fii binecuvântat!

Atunci când ești provocat de viață alege să lupți cu armele păcii, alege totdeauna calea lui Iisus, a IUBIRII și a IERTĂRII. Iartă și iubește pe cel care te-a rănit, care te-a lovit, care ți-a răpit bucuria vieții, nu renunța la viață, la victoria sufletului tău. În interiorul tău există totdeauna ceva frumos și prețios, nu lăsa această comoară să se risipească, să se spulbere în leagănul dezamăgirii. Ridică-te de fiecare dată și pornește înainte cu și mai multă hotărâre, orice mic pas este important dacă ai reușit să vezi luminița, scânteia de la capătul tunelului.

Nu poate exista o lume fără Dumnezeu, oricine îl neagă de fapt îl confirmă, are cunoștință de existența Lui, conștiința, rațiunea sau voința lui nu pot funcționa în absența lui Dumnezeu, chiar dacă mintea așa-zisului ateu îl neagă sau îl contestă. Acest lucru este demonstrat de moartea ateilor, adesea o moarte cruntă, în suferințe fizice sau psihice.

Omul este un simplu grăunte de nisip în vâltoarea vieții, cu tot liberul său arbitru.

Legătură

Icoane cu Sfântul Gheorghe pictate de Antonela Corban din Iaşi

Icoane cu Sfântul Gheorghe pictate de Antonela Corban din Iaşi

P4121076a

Imagine

Icoanele Antonelei Corban „Al treilea ochi”

1520721_827042057323073_6078932810943758377_n

Puteţi consulta blogul Antonelei aici: http://antonelapictura.blogspot.ro/
Cine doreşte icoana o poate comanda direct pe adresa de e-mail a Antonelei: acorban2001@yahoo.com
https://www.facebook.com/antonela.corban?hc_location=timeline