"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Martorii tăcuți

Cine sunt mieii de azi ai lui Iisus,
Martorii tăcuți ai acestui veac?
Prezențe incomode în peisaj,
Copii nedoriți și ciudați…
Au venit pe lume cu lecții grele,
Cu poveri urâte, cu priviri mature,
Ei stau în fața noastră și așteaptă,
Simpli și netulburați.
Voi, copii speciali, ce nu aveți loc niciunde,
Sunteți poveri și cruci, deodată,
Urcăm Golgota cu voi de mână,
Copii cu fruntea încruntată!
Copii ce nu știu joaca și odihna,
Ce nu cunosc alintul și bândețea.
E-atâta dor de mângâiere, Doamne,
Și n-are cine să le-aline dorul.

Preot fără biserică

Preotul e omul lui Dumnezeu,
Așa se spune la noi, la români.
El slujește lui Hristos,
Unicului Mântuitor.
Dar turma unde-i?
S-o fi ascuns, s-o fi rătăcit?
Prin ce mărăcinișuri a ajuns?
Unde ești, turmă fără păstor,
Turmă mânată de griji,
De necazuri și boli?
Unde te-ai dus, popor al lui Dumnezeu,
Păstorul tău trage într-o parte,
Tu în cealaltă.
Mi se pare că nu vă recunoașteți.
Preotul fără turmă, fără biserică,
Turma fără păstor, fără Mântuitor.
Doamne, spune, ce-i de făcut,
Să fie iar ca la început?

Profesorii

Era odată o școală cu o grădină înflorită. Prin ea zburdau ca iezii școlarii cei isteți…..

Povestea e drăguță,
Și școala încă este,
Grădina-i părăsită,
Școlarii plictisiți.
Profesori fără clasă,
Copii fără părinți,
Părinți fără de țară,
Ce vor copii cuminți.
Profesori fără norme,
Cu rate pe la bănci,
Cu ghete reparate
Și învățând pe brânci.
O, truditori profesori
Și veșnic scriitori,
Lucrând la catastife,
Modești și silitori.

Să ne prefacem

Haideți, prieteni, să ne prefacem că totul e bine,
Chiar dacă cerul cade peste noi,
Să ne punem zâmbetul de serviciu,
La serviciu, pe stradă, în afara noastră…
Suntem purtători de măști ieftine,
Nu mai știm dacă suntem vii sau nu,
Goi de dinafară și pe dinăuntru,
Cu suflete de ceară în odăi pustii.
Să ne prefacem că suntem fericiți,
Că viața noastră explodează de bine,
Singuri cu noi, singuri cu ceilalți,
Mereu departe, niciodată prezenți.
Viața trece în viteză pe lângă noi,
Murim secundă după secundă,
Nu mai știm cine suntem și de ce
Am devenit o simplă umbră.

Daniela Ghigeanu
6 octombrie 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: