"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Un gând despre iubire

   Un gând despre iubire, inspirat de o întâlnire cu semenii

Nu permite nimănui să-ți răpească bucuria vieții! Iubirea nu este un bun de schimb, o monedă sau un simplu gând, gest, cuvânt, ea reprezintă un bun divin, un dar prețios al sufletului omenesc. Nu poți să iubești ori să te iubești dacă nu-l cunoști pe Dumnezeu, care este IUBIRE. În ființa umană există dorul de Dumnezeu întipărit adânc, prima iubire este pentru El, iar prin El vei ajunge la iubirea pentru tot ce are viață, pentru ceilalți oameni, pentru tot ce te înconjoară.

Omul alege, el își poate schimba destinul în bine sau în rău, viața lui poate fi o binecuvântare sau un blestem. Înainte de a influența viața celuilalt o poți schimba pe a ta, fiind tu însuți o binecuvântare pentru cei din jur prin gând, cuvânt sau faptă, fiind o sursă de inspirație pozitivă, un punct de lumină, de bucurie și de iubire… Fii binecuvântat!

Atunci când ești provocat de viață alege să lupți cu armele păcii, alege totdeauna calea lui Iisus, a IUBIRII și a IERTĂRII. Iartă și iubește pe cel care te-a rănit, care te-a lovit, care ți-a răpit bucuria vieții, nu renunța la viață, la victoria sufletului tău. În interiorul tău există totdeauna ceva frumos și prețios, nu lăsa această comoară să se risipească, să se spulbere în leagănul dezamăgirii. Ridică-te de fiecare dată și pornește înainte cu și mai multă hotărâre, orice mic pas este important dacă ai reușit să vezi luminița, scânteia de la capătul tunelului.

Nu poate exista o lume fără Dumnezeu, oricine îl neagă de fapt îl confirmă, are cunoștință de existența Lui, conștiința, rațiunea sau voința lui nu pot funcționa în absența lui Dumnezeu, chiar dacă mintea așa-zisului ateu îl neagă sau îl contestă. Acest lucru este demonstrat de moartea ateilor, adesea o moarte cruntă, în suferințe fizice sau psihice.

Omul este un simplu grăunte de nisip în vâltoarea vieții, cu tot liberul său arbitru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: