Poezia
Zborul unei clipe
A străfulgerat văzduhul.
Suspinând, regina nopţii
A slobozit o lacrimă
În palma poetului.
Tandreţe
Tandreţea umblă nechemată în tăcerea nopţii,
Pe când stelele îşi leagănă steluţele,
Şi îngerii desenează pe fruntea copiilor
Cu pulbere de argint.
Foaia lui rămâne albă
Foaia lui rămâne albă
Ca un cearceaf nou,
Neîncepută,
Ca un cântec nerostit,
Ca o rugăciune tăcută
În aşteptarea lumânării.
Dar poetul a obosit,
Are cearcăne şi meditează
În liniştea nopţii de vară
La lumina ce va să vină.
Cântec
Cântă în mine un roi de albine,
Zumzăie neliniştite aceeaşi melodie.
Mintea creează forme meşteşugite-
Faguri de lumină ce se înalţă
Şiruri, şiruri…
Aşa îmi ordonez gândurile
Şi le aşez în căsuţele lor.
Câtă migală… Ce armonie!
Până când toate se liniştesc;
Atunci voi aduna mierea
Şi voi face din ea cuvinte,
Iar din cuvinte…
Poeme.
Reverie
Nu voi tăcea nici dincolo de stele,
Voi cânta fără muzică,
Pentru mine şi pentru flori,
Voi scrie poveşti pentru îngeri
Şi pentru copiii nenăscuţi,
Ca să nu se simtă singuri
În leagănele lor de argint.
Voi colinda tărâmuri neştiute,
Pe aripile păsării măiastre,
Căutând merele de aur…
Poem pentru zambila violet
Suavă, distinsă şi senină,
Şade pe gânduri la fereastră
Zambila violet.
Poetul o priveşte şi se încântă
De mireasma tulburătoare,
Iar poezia se ţese singură
Din caierul ei.
Daniela Ghigeanu, 9 martie 2013
Lasă un răspuns