"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Vine Moş Crăciun

poze-cu-mos-craciun
E luna lui decembrie,
Cu bucurii şi daruri,
Omătul face valuri,
Căci viscolul îl sperie.

Se-ncumetă băieţii
Să iasă pe uliţă,
Bătrânii la portiţă
Se luptă cu nămeţii.

Cei mici s-au angajat
La ridicat cetăţi,
Părinţii, cu lopeţi
Croiesc poteci prin sat.

Se-apropie Crăciunul!
Emoţii, nerăbdare…
Când vine Moşul, oare?
Să fi rătăcit drumul?

Copiii se întreabă
Cu frunţile mirate.
Ghetuţele-s curate,
Doar mamele au treabă.

Brăduţul e gătit
Cu mere şi covrigi,
Uitat-au azi de mingi,
De scris şi de citit…

Moş Crăciun se coboară
Cu sania-i de-argint,
Se-aude chiuind,
Peste pădure zboară.

Un cerb şi-o căprioară
Trag săniuţa iute,
Cu aripi nevăzute
Moşul pe coş coboară.

Daruri alese-aduce
Copiilor cuminţi,
E greu pentru părinţi
Pe cei micuţi să-i culce!

În tolbă sunt de toate:
Jocuri şi jucării,
Bomboane aurii
Şi cărţi cu ilustrate!

Mai lasă câteodată
Moşul o nuieluşă,
Nici vorbă de păpuşă,
Fetiţa-i bosumflată!

Primeşte-l bucuros
Pe Moş Crăciun în casă,
Dar să-L inviţi la masă
Şi pe Iisus Hristos!

Crăciunul să îţi fie
Prilej de împăcare,
Să-mparţi la fiecare
Un strop de veselie!

( din volumul „Joc de înger şi copil” de Daniela Ghigeanu, apărut la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, în decembrie 2011)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: