Doina zburătoarelor
Pică stropii peste gene,
Frunzele plutesc alene,
Pe cărarea pietruită
Seara vine liniştită.
Cerul caierele-şi toarce,
Nu-s copii să se mai joace,
Peste culmi de deal pustii
Trec în stoluri păsări mii…
De pe bălţi s-a ridicat
Stol de gâşte alarmat,
Bate vânt tăios şi rece,
A sosit vremea să plece
Berzele, în unghi pieziş,
Vine-ngheţul pe furiş.
Rândunele şi cocori
Îşi fac prin văzduh cărări,
Strigă prelung, ascuţit,
Şirul pare nesfârşit.
Ce tristeţe, ce amar,
Ce pustii toate îmi par…
Ceru-ncepe să doinească,
Iar pământul să jelească
După zvon de zburătoare,
După flori şi după soare,
Iar în locul lor se-aşterne
Bruma, în nuanţe terne.
Anunțuri
Lasă un răspuns