"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Ieri m-am întâlnit cu Alexandru Pârgaru în Parcul din Cetatea Alba Iuliei, oraş unde locuim amândoi. Îl cunosc pe Alex de când avea 16 ani, şi atunci scria, mai ales poveşti, despre oameni, animale şi plante, era atent la natură şi la glasurile ei. Scria sensibil, curgător şi recita la fel de frumos. Mă gândeam cât sunt de fericită că pot să-l văd, să povestesc cu el despre lumină, suflet, vindecare, despre frumuseţea nevăzută a lumii şi a vieţii…Mi-a arătat comoara lui, caietul pe care scrie poeme, simte şi scrie cu iubire, cu bucurie şi entuziasm. Aşa a scris ieri în câteva minute poezia „Lacrimi de Lumină”, dedicată Maicii Domnului. Mulţumim, Alexandru! Să fie LUMINA şi IUBIREA lui Dumnezeu cu tine pretutindeni!

Poeme de Alexandu Pârgaru

Lacrimi de Lumină

Maicii Domnului

Plângeai cu lacrimi de lumină
Şi suspinai cu glas de foc,
Doar tu ştiai să simţi durerea mea de vină
Şi numai tu mă vindecai pe loc…
Erai tu steaua pe care eu nu o vedeam?
Erai tu calea de la care rătăceam?
Erai tu visul ce nu îl mai visam?
Oare astăzi, dacă mi-aş deschide ochii,
Aş putea să te privesc?
Sau aş plânge cu lumina
Cu care ai plâns şi tu?
Oare adevărul poartă veşmânt de întuneric,
Şi oare, eu de-aceea nu îl înţeleg?
Oare tu mai eşti la fel de tristă,
Dar oare, eu mai sunt la fel de-ntreg?
Mai pui pe-obrazul meu azi lacrimi de lumină?
Oare mai am în Tatăl Dumnezeu vreun fir de rădăcină?

Amorul Îngerului-Floare

Un înger mi-a ieşit în cale
Şi mi-a vorbit şi multe el mi-a spus…
Apoi mi-a arătat din mâna lui trei zale,
Trei inimi, trei veşminte şi trei planuri astrale,
Şi s-a întors în lumea lui de sus.
Era frumos ca o lumină vie
Ce izvorăşte dintr-un cer de ametist…
Însufleţea o haină aurie,
Ţesută dintr-un fir de bucurie,
Menită să înveselească
Lăuntrul meu, ce era gol şi trist.
Nouă aripi din zefir de flori celeste,
Privirea de safir dumnezeiesc…
Avea numele: EU sunt CEL CE este.
A fost minunea pentru care,
În oglinda minţii mele
Nu pot să mă mai privesc.
Îngerul privea spre mine,
Eu priveam în larg spre el…
Toate mor, el nu mai vine,
Toate sunt, însă nimic
Nu mai e acum la fel.
Nu am fost iubit vreodată
De vreun om, de vreo făptură,
Cum am fost iubit de-un înger
Mai mic ca o picătură.
Noaptea, când privesc la stele,
Mă unesc cu Universul,
Astfel ştiu că-n cer, acolo,
Îngerul mă mai cunoaşte
Şi îmi mai aude versul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: