"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Sursa:

http://ro.scribd.com/doc/33818083/Dic%C5%A3ionarul-ingerilor-de-Gustav-Davidson

GUSTAV DAVIDSON

DICŢIONARUL ÎNGERILOR

 

Traducere din limba engleză de Radu Teodorescu

Tipografia Free Press

Simon and Schuster

1967

INTRODUCERE

            Lucrarea eruditului Gustav Davidson[1] este o lucrare deosebită de anghelologie. Ştim că încă din primele apariţii ale iudaismului şi mai apoi ale creştinsimului teologii au fost preocupaţi de ceea ce înseamnă ierarhiile cereşti sau lumea îngerilor. Astfel, cele mai vechi tradiţii ale umanităţii cum ar fii cea persană, babiloniană, cea evreiască sau greacă au avut crezul în existenţa îngerilor. Despre îngeri au scris mai toţi marii sfinţi părinţi ai ortodoxiei cum ar fii Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Dionisie Areopagitul.[2]

Teologia ortodoxă consideră că îngerii sunt creaţi de Dumneezu şi au menirea de a Îl sluji pe Dumnezeu precum şi de a fii intermediari între Dumnezeu şi oameni. Evident după cum susţine ortodoxia îngerii au fost creaţi mai înainte de lumea văzută. Crezul ortodox face referire la ei ca şi la „lumea nevăzută” sau ca şi la cei care au fost creaţi mai înainte de întemeierea cosmosului.[3] Pe parcursul timpului teologii au adoptat mai multe modalităţi de a exprima marile adevăruri legate de existenţa îngerilor.[4] Teologia şi în special ortodoxia a desemnat un capitol de studiu în cadrul ei a existenţelor îngereşti care se numeşte anghelologie, mai exact studiu sistematic al existenţelor îngereşti.[5]

Lucrarea reputatului bibliotecar Gustav Davidson de la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii vine să ne arate o sistematizare a întregilor cunoştinţe care le avem despre îngeri. Lucrarea este mai mult decât orice o lucrare de „anghelologie comparată” în  care sunt puse în comparaţie într-o formă alfabetică diferitele crezuri anghelologice ale marilor religii ale umanităţii: iudaism, creştinism, zoroastrianism, mahomedanism, mitraism şi multe altele. Ceea ce remarcă prezentul autor este că crezul în existenţele îngereşti este universal tuturor religiilor monotesite. În toate religiile monoteiste întâlnim „slujitori nevăzuţi ai lui Dumnezeu” cu menirea de a mijlocii între Dumnezeu şi om.

O sistematizare a cunoştinţelor care le avem despre îngeri este de multă vreme necesară.[6] Aceasta în primul rând fiindcă este necesar să ştim care este ortodoxia învăţăturilor despre îngeri. Ştim că Sfântul Ioan Teologul în Apocalipsa sa a făcut mai multe referiri la existenţa îngerilor. După cum vom vedea şi în prezentul volum, Biblia face referire cu nume numai la 3 mari arhangheli: este vorba de Mihail, Gavriil şi Rafail. În realitate în iudeo-creştinism nimeni nu cunoaşte exact tot numărul şi numele îngerilor. Există specualţii cum că numărul îngerilor s-ar ridica undeva la aproxiamtiv câteva miliarde.[7]

Cea ce ştim din tradiţia ortodoxă este că între îngeri şi demoni se dă o luptă acerbă. Îngerii ca şi fiinţe ale binelui şi ale luminii sunt opuşi demonilor care sunt fiinţe ale răului şi ale întunericului. Tradiţia ortodoxă atestă o mare scinziune în cadrul existenţelor îngereşti mai înainte de fiinţarea umanităţii şi a omului prin căderea unui grup sau categorii de îngeri care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Această „răzvărtire a îngerilor” a devenit mai recent subiectul unei nuvele de Anatole France.[8]

Biserica Ortodoxă are un cult al îngerilor care este din câte ştim un cult public deschis celor care vor să se apropie de Dumnezeu. Ortodoxia crede că îngerii sunt „intermediari” între Dummnezeu şi om.[9] Îngerii sunt însă fiinţe care nu pot fii cunoscute deplin omului. Astfel, îngerii nu sunt adoraţi ca şi Dumnezeu şi mai mult ca şi fiinţe intermediare între Dumnezeu şi om.[10]  Teologia ortodoxă este mai mult decât orice un studiu sistematic al existenţelor îngereşti. Necesitatea unui dicţionar al îngerilor este de mai multe vreme resimţită în lumea studilor pe care le avem referitor la îngeri. Ortodoxia susţine că fiecare dintre oameni are un înger păzitor sau un înger care este menit pentru a îl ghida pe om în viaţa lui spirituală. Precum avem părinţi biologici tot aşa avem şi intermediari între noi şi Dumnezeu.[11]

Despre îngeri există enorm de multe resurse în  zielele noastre. Ortodoxia consideră că prima referinţă la existenţa îngerilor s-a făcut atunci cînd Moise în Facere a spus că „la început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” Cerul la care se referea Moise în primul capitol al Bibliei este după mai toţi sfinţii Părinţi lumea nevăzută a îngerilor. Ortodoxia crede în viaţa dincolo de moarte sau mai bine spus în faptul că viaţa de aici se prelungeşte dincolo de această lume. Doctrinele ortodoxe susţin că  îngerii sunt mai  mult decât orice cei care vor face o separaţie foarte clară între cei buni şi între cei răi. După cum cei buni vor fii pururea cu Dumnezeu, tot aşa cei răi vor fii lipsiţi de vederea lui Dumnezeu. Această „separaţie” între cei buni şi cei răi v-a fii realizată de îngerii lui Dumnezeu care sunt însăcinaţi cu supravegherea existenţei oamenilor.[12]

Ortodoxia crede într-un rol eshatologic al îngerilor. Îngerii vor fii cei care vor avea un rol determinant în a stabilii calitatea sau diferenţierea dintre cei buni şi cei răi. Biblia a denumit acest timp „vremea secerişului.”[13] „Vremea seceriuşului” este vremea demarcaţiei eshatologice care v-a fii realizată de îngerii ai luminii faţă de cei care au urmat calea răului. În acest sens, prin prezenţa cultului îngerilor din ortodoxie omnul este chemat la comuniune cu îngerii şi cu lumea nevăzută care este şi ea creată tot de Dumnezeu.[14]

Referitor la îngeri există mai multe păreri diverse cum că ei sunt fiinţe atemporale, spirituale sau duhovniceşti. În orice caz, în ortodoxie nimeni nu crede că îngerii au apărut ca şi produs al hazardului sau prin sine. Ortodoxia afirmă existenţa îngerilor ca şi fiinţe care au apărut „ex nihilo” din nimic dar ea mai afirmă  faptul că cosmoul la fel ca şi îngerii sunt creaţi de Dumnezeu. Prin urmare, la Sinoadele Ecumenice şi la alte sinoade locale s-au făcut mai multe referinţe la existenţa îngerilor. Ortodoxia crede că îngerii ne ajută în lupta noastră spirutală şi în drumul nostru de desăvârşire. Referinţe majore referitoare la existenţa îngerilor le avem din Noul Testament în special în viaţa Domnului nostru Iisus Hristos. Ceea ce avem cel mai multe de a face astăzi este faptul că mai toată lumea încearcă să „reducă” îngerii la formele lor convenţionale de crez sau practică religioasă.

Cultul îngerilor este o constantă în tradiţia iudeo-creştină. În acest sens, nu putem spune că suntem cu adevărat credincioşi dacă nu credem şi în existenţa îngerilor. Din punct de vedere ortodox omul este chemat de a căuta pe îngeri. Acest raport cultic pe care îl găsim încă din vremurile Vechiului Testament este astăzi cât se poate de contestat. La fel sunt contestaţi marii autori patristici şi sfinţii părinţi care prin nevoinţă şi ascetism au ajuns la „asemănarea cu îngerii.” Ortodoxia crede într-un profund caracter ascetic al studiilor referitoare la existenţa îngerilor. Nu poate exista astfel o cunoaştere a îngerilor fără nevoinţă şi asceză sau renunţare la „luxul şi iubirea de plăceri” atât de inerente omului de azi.

Doctrina ascetică ortodoxă are mai mult decât orice ca scop asemănarea cu existenţele îngereşti. Ţelul ascezei ortodoxe este mai multe decât orice asemănarea cu îngerii şi cu modul lor de a fiinţa. Astfel am putea spune că cunoaşterea anghelologică este una în special de ordin ascetic şi spiritual. Precum există cunoaştere intelectuală am putea spune că există o cunoaştere spirituală. Această cunoaştere spirituală este şi o cunoaştere anghelologică.

Teolog Radu Teodorescu

A

Albiel este un înger care stă sub slujirea arhanghelului Mihail.

Aariel „leul lui Dumnezeu” este un nume îngeresc care se găseşte înscris pe o amuletă ofică de provenineţă gnostică dimpreună cu alte inscripţii.

Aba este un „luminător îngeresc” care după unele tradiţii se preocupă de sexualitatea umană care este menţionat de unele ritualuri calabiste. Se ştie despre acest înger să el slujeşte cu alţii îngeri. După unele tradiţii acest înger este conducător al zilei de vinei a fiecărei sătpămâni. După alte tradiţii este un înger al aerului. A se vedea Abalidoth.

Ababloi este un înger menţionat în regiile zorobabiloniene. După unii este un demon. El apare şi într-o lucrare oultă [Grimorul rerum].

Abachta, Abaghra. În scrierile rabinice este primul dintr-un grup de şapte îngeri ai confuziei. Restul de şase fiind Barhonah [Harhinah], Gigtha, Caracas, Biztha, Mehuman şi Zeter. După unele tradiţii este un „înger al teascurilor.”

Abadon, „Distrugătorul” este numele ebraci al grecescului Apolyon. Este un înger al străfundurilor şi al abisului. După alte tradiţii acest înger este îngerul care îl v-a lega pe Satan timp de 1000 de ani. În manuscrisele de la Marea Moartă se vorbeşte de un aşa numit „şeol al lui Abadon” şi de tartarul lui Belial care a izbugnit în Abadon. Aceată menţiune a apărut într-o apocrifă a primului secol de upă Hristos. Antichităţile biblice ale lui Filon al Alexandriei îl menţionează pe Abadon ca şi un loc [şeol, iad] şi nu ca şi pe un înger sau demon. În lucrarea Paradisul recâştigat John Milton face o menţione la acest înger ca şi un loc: abisul. Se pare că Sfântul Ioan Teologul a fost primul care a personalificat pe acest înger ca fiind înger. În apocrifa Faptele lui Toma din secolul al III-lea după Hristos Abadon apare ca şi numele unui demon sau chiar a diavolului însuşi. După o lucrare necanonică a lui Solomon, Marea cheie, Adadon apare ca şi un nume al lui Dumnezeu, pe care Moise l-a invocat pentru a aduce ploaia disturgătoare asupra Egiptului. Cabalistul Gikatila l-a desemnat ăe Abadon ca şi un înger căzut. După alte tradiţii el este sub conducerea îngerului Pasiel. În lucrarea Mesia Klopshtoff l-a numit pe Abadon ca şi îngerul întunecat al morţii. O referinţă la „aripile încârligate a lui Abadon” găsim în poemul lui Francisc Thompson „Către martirii englezi.” [A se vedea Apolion]. Abadon a fost indentificat ca şi un înger al morţii şi al distrugerii, demon al abisului şi conducător al demonilor din străfunduri şi a ierarhiei căzute fiind egalizat cu Samael şi Satan. Acest înger este menţionat în magie şi în Alchimie ca şi un înger distrugător al apocalipsei. În lucrarea lui Bernet, Magul, Abadon a fost portretizat în culori ca şi unul dintre „demonii cei mai urăţi.” În ritualurile medievale Abadon apare ca şi sinonim al iadului şi în apocalipsă este menţionat ca şi diavol al iadului. În ebraică „Abadon a însemnat loc al distrugerii” (Iov 26, 8, Ps. 88, 11). Mai înainte de stricarea lui de către tradiţia iudeo-creştină Abadon s-a referit la o peşteră sau la o prăpastie folosită în regiile de mistere şi de şcoli de mistere şi la fel ca şi un ritual al trecerii în taine mai mari. De mai multe ori experinţa folosea substrate rituale, prin  care cel apsirant putea primii un fel de revelaţie a lui Dumnezeu. Fiindcă, experinţa era uneori neplăcută acest ritual a ajuns să fie numit un ritual al iadului. Se condidera că aspirantul trebuia să devină pur în întregime pentru a se întâlnii cu Dumnezeu.

Abagtha [Abachton]

Abalidoh a fost un luminător ceresc care la fel ca şi îngerul Aba se referea la sexualitatea omului. Este după alte tradiţii un înger care a asistat diferiţi regi din istoria umanităţii. Este considerat un înger coducător al zilei de vineri şi al aerului.

Abalim Arelim este un ordin îngeresc care apare în angheologia creştină ca şi făcând parte din ierarhia tronurilor. Ecuaţi a fost realizată în lucrarea Înţeleptul [Magul] în acest fel „tronurile pe care evrei le numesc „abalim” mai precis îngeri puternici şi tari. Există astfel doi îngeri care îi sunt subordonaţi acestui înger: este vorba de îngerii Zafchiel şi Jofiel.

Aban este un înger care în floclorul persan este un înger al lumii octombrie. El guvernează a zecea zii a lunii octombrie.

Abariel este un înger folosit în invocaţii în diferite tratate ceremoniale. Numele de Abariel este în scris în cel de al doilea pentacol al lunii.

Abaros [Armos]

Abasdarhom este un înger conducător al celei de a V-a ore a nopţii.

Abathur Muzania Abyathur în cosmologia mandeană este îngerul [uthua] stelei nordului. El conduce măsurătorile prin care sufletul omului este condus la moarte. Agril şi Muncher [este un înger negru mahomedan] au ambii acelaşi datorii.

Abbadon

Abbadona este un înger căzut, după unele tradiţii un serafim care a fost la un moment dat compania aleasă a lui Abdiel. Nefiind în deplinătate dedicat rebeliunii lui Satan, el şi-a plâns constat apostazia şi astfel este numit un „înger penitent.” După doctrina catolică un înger căzut nu mai poate să se pocăiască fiindcă odată ce un înger a păcătuit el este fixat etern în  rău.

Abaton este fie un nume a lui Dumnezeu sau în înger de mare sfinţenie invocat în rugăciunle lui Solonom pentru a comanda demonii. Abaton are înţelesul morţii şi aşa după unii un demon al morţii şi păzitor al iadului.

Abdals [înger al substituţiei]. În tradiţia islamică este numele dat la şaptezezi de îngeri tainici a cător indetitate o cunoaşte numai Dumnezeu şi prin a coror operaţii lumea continuă să existe. Aparent Abdal nu este nemuritor, fiindcă atunci când unul moare este pus altul în locul lui Dintre cei 70 două părţi au reşedinţa în regiunea Siriei. Mai este cunoscut ca şi un înger „cel drept” în folclorul evreiesc şi ca şi lama în India.

Abdia „slujitor”. Este un înger care apare pe pentagrama centurlui extern al lui Solomon. Este un înger listat în lucrarea „Lemengton.” Listarea nu înseamnă că el este în mod necesar rău. Tot în aceiaşi lucrare mai sus listaţi mulţi alţi îngeri buni şi mari. Ceea ce este ciudat este că acest înger poate dupăă unele tradiţii coborî în iad. După unele tradiţii acest înger mai stăă cu alţi îngeri în nunele părţi ale locului îngerilor dimpreună cu un grup de îngeri numiţi „grigoni.”

Abdiel „slujitor al lui Dumnezeu.” Referinţa cea mai pregnantă pe care o găsim referitoare la Abdiel este în lucrarea cabalistă din Evul mediu scrisă în ebraica rabinică, numită „Cartea îngerului Raziel” (Autor fiind creditat Eleazor de Worms). După Paradismul pierdut al lui Milton acest înger a fost un „serafim înflăcărat” care i-a detronat pe Ariel, Arioc şi Ramiel” (îngeri citaţi în ceata rebelă) în prima zii a luptelor din ceruri. Chiar Statan s-a clătinat în lovitura puternică a lui Abdiel. În alte literaturi John Milton îl salută ca fiind cel „singur credincios, cel nefals, nemişcat, neclătinat, nesedus.” S-a pretins de unele tradiţii că Abdiel a fost o invenţie a lui John Milton, dar mai apoi s-a constat că se găseşte menţionat în lucrarea „Cartea îngerului Raziel.” În pasajul biblic din 1 Cronici, Abdiel nu este un înger ci un muritor, un gedit, localitatea din Gilead. În lucrarea ficţională a lui Anatole France, Abdiel este cunoscut ca şi Arcadă.

Abdizziel, Abdizue, după Cabala este unul dintre cei 28 de îngeri ai fazelor lunii.

Abedumal, Berdimulael, este un înger invocat în rugăciune, după lucrarea Grinomium renum, un  tratat getic.

Abel „poiană.” În lucrarea Testamentul lui Avraam „Abel este un înger după care trebuie să ne prezentăm la judecată după Enoh, scribul ceresc. El este cel care aduce cartea sufletelor celor în cauză. El este unul dintre îngerii celui de la IV-lea cer care coduce duminica [Ziua Domnului] şi este invocat de la răsărit.

Abelech, Helech, este un înger care apare în unele scrieri necanonice a lui Solomon [sau în orice caz atribuite lui Solonom]. Este după unele tradiţii un înger invocat în a comanda demoni.

Abheiel este un înger lunar care stă într-un grup de alţi 28 de îngeri. Se crede că fiecare dintre aceşti 28 de îngeri reprezintă faze ale lunii.

Abiou este un înger care corespunde cu Eiael.

Abinessia este un înger care apare în folclorul gnostic. Ele este unul dintre cele 12 puteri îngereşti create de Dumnezeu.

Abtali este un înger din scrierile Solomonice şi un încer care stă şi este onvocat împreună cu Uriel. Este un înger care apare şi în unele invocaţii oculte.

Abrael

Abragateh este un înger invocat în rugăciunile lui Solomon. Este un înger care după tradiţiile solomonice stăpâneşte planetele.

Abramus [Abrimas]

Abrasiel este un înger al celei de a şapte ore a zilei care operează sub comanda lui Bargimiel.

Abraxas, Abraxis, Abmasas după teologia gnostică este necunoscutl suprem şi în mitologia persoanp este sursa a celor 365 de emanaţii. Numele a fost de mai multe ori descoperit de geme şi pe amulete şi în diferite incantaţii. În Cabala el este prinţ al erorilor. Mai este menţionat şi în lucrarea Sabia lui Moise, Cartea îngerului Raziel şi în alte lucrări de ocultism. Motologiile mai vechi au arătat că Abraxias a fost un demon şi a fost plsat între regiile egiptene. El este chipul în oglindă a lui Amon. Cuvântul „abracadabra” se presupune că a derivat din Abraxas. Original a fost în gnosticism un înger care a desemnat pe eorii creaţiei. Într-un sens mai profund al a slujit ca şi un termen pentru a Îl desemna pe Dumnezeu. Într-un  text gnostic se spune că Abraxas a fost conducătorul arhonţilor celor 365 de ceruri şi a acţionat ca şi un medistor între creaţiile animate ale pământului şi Dumnezeu. Uneori este reprezentat cu un cap de cocoş.

Abrid este un înger al echinoţiului de vară efectiv dupăă unii numai ca şi o amuletă împotriva „ochiului rău.”

Abriel este unul dintre îngerii ordinii domniilor [dominaţiilor] invocat de unele ritualuri cabaliste.

Abrinas este un înger invocat la închiderea sabatului.

Abrunel „puterea lui Dumnezeu” este bun înger care este echivalentul arabic pentru Gabriel.

Abrunael este unul dintre cei 28 de îngeri care conduc cele 28 de faze ale lunii.

Absisthum este forma latină a unui înger al iernilor.

Abtelmoschus [Temeluch]

Abuhaza este un înger care a slujit cu Arcan, după unele tradiţii conducător al lunilor şi al aerului. Este este după unele tradiţii subiedctul vândurilor de vest.

Abuinij este un  înger care apare în lucrările oculte ca şi Cea de a cincea carte a lui Moise. Este un înger care după unele tradiţii slujeşte în cel de al doilea cer.

Abuioni, Abuoni, este un înger al zilei de miercuri care a locuit în cel de al treilea cer. El este invocat din nord.

Abuliel este un înger care în folclorul iudaic ocul este însărcinat cu transmiterea rugăciunilor. Îngerii supremi ai rugăciunii sunt Akatriel, Metatron, Rafael, Sandelfon. Mihail şi Sizouze. Este puţin probabil că Abaliel îi asistă pe unii dintre ei.

Abuzohar este unul dintre îngerii lunii, slujind lunea şi care răspunde invocaţiilor rituale. AclamaţiileŞ este una dintre primele ierarhii îngereşti. Fiecare ierarhie a fost subdivizată în trei ierarhii secundare, unele au fost numite vocii şi altele apariţii. [cf. Robert Fludd, Utrique cosmi et minoris historia].

Achaiah „necaz”. Este un înger care în cabala este unul dintr-un grup de 8 serafimi. Este un înger al răbdării şi descoperitor al tainelor naturii. Îngerul lui corespondent este chous. Ahaia a fost şi o provincie romană din Noul Testament menţionată de Sfântul Pavel (Fapte 18, 12 şi 27).

Achamoth este în gnosticism un înger eonic care este menţionat în lucrarea Pistis Sofia. După unele tradiţi este un înger creat de Dumnezeu.

Achartiel şi Achatriel sunt nume îngereşti înscrise pe unele monumente orientale (kamenoth) pnetru izgonirea răului.

Achaziel este un înger care slujeşte ca şi uşier în curţile cereşti.

Acheliah este un înger care este înscris pe primul pentacol al lui Venus.

Achide este un înger al cărui nume este înscris pe cel de al doilea pentacol al lui Venus.

Achsah în conjuraţiile solomonice este un înger binevoitor invocat în rugăciune. Este un înger „stăpân al artelor.”

Achtariel [Akatriel]

Achusaton este unul dintre cei 15 îngeri ai tronurilor

Aciel este un înger care după Cornelius Agripa este unul dintre subdoncutătorii planetari ai lunii de jos subnumiţi electori care slujesc sub domnia lui Rafael.

Aclahaye este după unele tradiţii un înger al jocurilor şi după alte tardiţii este un înger al celui de la IV-lea cer.

Acrahiel este un înger care apare în mai multe tradiţii necanonice.

Adabiel este un înger care după unii face parte dint-run grup de 7 arhangheli din ierarhia arhangelilor. Ar posibil şi un alt nume pentru Abdiel care după unele tradiţii se ocupă de conducerea planetei jupiter (după alţii de marte). Uneori el este indetificat cu Zadkiel şi alteori cu Neyal [demon conducător la iadului].

Adadiah este unul duntre cele 100 de nume ale îngerului Metatron.

Adam, „bărbat” în cartea lui Adam şi a Evei este numit un înger strălucitor. În Enoh el este al doilea înger. Cân d a fost creat Adam a ajuns de jos la tăria cerului (după Midraş Bereşit Raba). În Cabala el este a şasea sefira tipaneth („frumuseţe a lui Dumnezeu.”), după Pistonius.  Tradiţiile rabinice ne spus că Adam a fost luat ca şi o sinteză a „întregului” pământ. Talmudul ne spuzne că Adam în sens original a fost o fiinţă „androgină” şi a fost chipul exact al lui Dumnezeu (care şi El era considerat androgin.). Lucrarea necanonică Apocalipsa lui Moise ne spune că de fapt Adam a fost scos din rai de arhangelul Mihail şi nu de un heruvim printr-o căruţă de foc. O altă legendă nu spune că Adam a fost scos din iad şi dus în rai de Iisus Hristos dimpreună cu alţi „sfinţi ţinuţi în lanţuri.” O altă tradiţie din Revelaţia lui Moise îl vede pe  Adam înmromântat de patru fiinţe îngereşti: Mihail, Gavriil, Rafael şi Mihail. După lucrarea Kabalaoth [mistică iudaică], arhetipurile [sefirot l-au descoperit] pe om ca fiind arhetip al lumii Adam Kadron].

Adatiel este un înger invocat în rugăciune.

Adeo este un înger din ierarhia domniilor [dominaţiilor] invocat în ritualurile de rugăciune.

Adernahael, Adnachiel este un înger menţionat de unele tradiţii etiopiene şi găsit pe diferite inscirpţii de pe amulete. După unii este un înger vindecător al bolilor de stomac şi al celor colice.

Adhaijigon este un înger invocat după unii în rugăciune. Ele este după unii un înger menţionat de tradiţie ca şi înger al peceţilor din apocalipsă.

Adhar este un înger invocat în ritualuri şi după unii unul dintre cele 100 de nume ale lui Metatron.

Adiel este un înger care păşete cea de a şaptea încăpere cerească după folclorul hecaloth.

Adimus este un înger care la un Sinod al Bisericii de la Roma a fost reprobat, alţii fiind Uriel, Raguel Simiel. De atunci înainte episcopii care i-au aprodat cinstirea au fost excomunicaţi. El mai este şi un înger al muzii după unii.

Adin, Adimi Adion Adi este un înger care este invocat în rugăciune care aapre într-o scurtare a numelui. După unii este unul dintre multele nume ale lui Dumnezeu. Este unul dintre cei 49 de îngeri care acum după unii slujeşte demonului Belzebut, subconducător al iadului.

Adiriah este un înger invocat în vindecări sau exorcizări.

Adiriah este un înger care după unii locuieşete în cel de la cincilea cer.

Adivirion sau Adir este un conducător îngeresc al „puterii lui Dumnezeu”  şi după alţii un nume al lui Dumnezeu. După unii este invocat ca şi o amuletă împotriva răului. După unii este egalizat cu Adiriel. În lucrarea ebraică Sefer, Raziel, Adirion sau Adiririon este „vindecătorul de încredere” al lui Dumnezeu şi în ale cărui mâini sunt sălaşurile cereşti şi cele pământeşti.

Adjuchas este un înger al pietrelor. Mai este un înger al ceasului al XI-lea din zii.

Admael este unul dintre cei 7 îngeri care stăpâneşte pământul. Admale este staţionat după unii în cel de al doilea cer.

Admachiel, Advachiel şi Aderhael este după unii un înger al lunii noiembrie. După altele tradiţii este un înger al destinului uman. Admachiel alterează cu Phaleg ca şi conducători ai unui mare număr de îngeri sau ordine de îngeri.

Admai „plăcere” este un înger al cărui nume este înscris pe pentacolul lui Venus după unele tradiţii.

Adnamael „Dumnezeu este Domnul.” În Scrierile lui Enoh este este conducător al unie ierarhii de îngeri.

Adoil este un înger care înseamnă „mâna lui Dumnezeu.” Este o esenţă primoardială sau o creatură dumnezească a luminii chemat din adâncurile invizibile şi care izvorâşte cu tărie. Prin Adoil se crede că au venit în existenţă toate lucrurile existente din lume. Aceasta se pare că după unele tradiţăii a avut loc pe când Enoh vedea cerurile. Numele de Adoil nu a mai apărut nici unde decât în cartea 2 Enoh. Aceasta ar putea fii un fel de modificare universului în mitologia egipteană antică.

Adanael este unul dintre cei şapte arhangeli şi singurul care a fost capabil să învingă demonii [Bolilor, Bobel şi Metathiax.

Adoraeth se crede că prin acest înger poate fi biruit demonul Iuhtion.

Adonai „Dumnezeu” este un înger al cenuşei de la cădelniţă invocat în unele ritualuri solomonice şi în exorcismele focului. Ele este un înger denumit în ebraică şi „Elohim” sau „înger al prezenţei” (creatură a universului) în mitologia feniciană. Este un menger care apare şi în gnosticismul ofitic, creat de Dumneezu după „chipul Său.” În Vechiul Testament Adonai este un al nume al lui Dumnezeu. Când „am milă de lume sunt Adonai,” Adonaios, Adonaiu, Adoneus. În sistemul gnostic este unul dintre cei şapte arhonţi care constituie care a fost trimis să îl slujească pe Adam. Ceilalţiu doi sunt Setel şi Anuş.

Aeglum este un înger al străflugerării şi al ceasului al XI-lea.

Aeon. În gnosticism este un fel de putere cerească a ordinelor de sus. Este un termen care este folosit să desemneze porimele fiinţe create care îl pe Abramix ca şi cap. Eonii mai pot fii emanaţii din Dumnezeu ce pot fi comparaţii cu acabilii sefira. După gnosticul Vasilide la creaţia au existat  365 de eoni (alte surse citează 81224 şi 30) care îl prezintă pe enoi ca un fel de personificare feminină a înţelepciunii. (Menţionat în lucrarea Pistis Sofia) şi o personificare masculină a puterilor (dinamis). Mai înainte de secolul al VI-lea şi sistemul ierarhic dionisian, eonii au fost număraţi între cele zece oridine îngereşti. Ei au fost personificaşi de Ipolit în secolul al III-lea ca şi Byothis, Mixis, Ageratos, Henosis, Autophites, Hedone, Akinetos, Nonogenes şi Macaria. Eonii sunt după unii gândurile ipostaziate ale lui Dumnezeu. Există legenda unui eon mândru care s-a oglindit pe sine în haos şi a devenit domn al lumii. Aesma este baza lui Asmodeu. În mitologia personaş el este unul dintre cei şapte arhangeli (Anega Sperutas). Numele este derivat din Zeud Aeşna Deva (demonul Aeşna).

Af este „mărire.” Este un demon al distrugerii şi un prinţ al mâniei şi un conducător al morţii oamenilor. Dimpreuznă cu henh el ia- îngiţit pe Moise dar la scuipat când soţia lui Moise şi-a circumcis fiul îmblânzim mănâia lui Dumnezeu. Moise a uitat ritualul. Af este după unele tradiţii extrem de înalt. Este ca şi cum ar fi fost făcut din lanţuri negre şi foc roşu.

Afafiel este după unele tardiţii un păzitor îngeresc care staţionează în cerul VII-lea.

Afarof [Afriel]

Af Bni este un înger care îi favorizează pe israeliţi şi care cointrolează ploaia.

Aftafniel este un înger al măririi, care are după unii 16 feţe, cu 4 fiecare parte a capului care îşi schimbă constat înfăţişarea.

Afriel este după unele tradiţii o pază îngerească care staţionează în al cincelea cer.

Afsirkof este un înger care conduce luna Av (iulia august)

Aftemoulouchos este după legende un înger al chinurilor care aruncă în chinuri.

Aftiel este un înger al zorilor.

Agan este un înger al ordinii puterilor.

Agaf este un înger invocat în ritualurile ceremoniale la închiderea sabatului.

Agalnatuod este bun înger al sfinţeniei învocat în diferite tradiţii.

Agason este un înger invocat în rugăciunile solomonice, ca şi cel mai sfânt nume.

Agathodemon este un demon. În alte tradţii este un fgost serafim. Apare în unele tradiţii egiptene. Îân tradiţiile egiptene este considerat un înger bun. După unii a fost inde ntificat cu Hermes. După alte tradiţii nu este demon ci un înger al binelui.

Agbas este un înger din cel de al cincelea pentacol al lui Mercur. După unele tardiţii este un înger asociat cu conducerea planetei saturn care acţionează dimpreună cu Zazel.

Agkadiel este un înger care apare în folclor ca şi pază îngerească ce staţionează în cel de al şaptelea cer.

Agla este un înger al peceţii. Este un înger care după unele tradiţii se opune răului. Este folosit în ritualul exocziării şi se opune demonilor după unele tradiţii. Agla este după unele tradiţii şi un nume al lui Dumnezeu, folosit de Iosif când a fost eliberat de fraţii lui. Este o combinaţie a fraţilor lui. Numele de Agla este combinaţie a primelor patru litere ebraice „Tu eşti pururea puternic Doamne” (atha gadal ieolm Adonai].

Agnatia este un înger cu o origine necunoscută, menţionat în gnosticismul iudaic, mistica merkadath şi tradiţia talmudică.

Agreas [Agares].

Agnomiel este o pază angelică din cel de al IX-lea cer. Aha este un înger din ordinul domniilor.

După unii este un înger al focului care este folosit în cabala.

Ahabiel este un înger invocat în şarmurile de iubire după unii.

Ahadiel este un înger care imputerniceşte legea. Este prin  urmare un înger juridic.

Ahadis este un înger al lunilor octobrie şi noiembrie.

Ahaha este un încer al peceţii din apocalipsă.

Ahaij este un înger al lui mercur invocat în rugăciuni.

Ahamniel este unul dintre principalii îngeri ai cunoaşterii.

Ahariel este unul dintre cei 70 de îngeri amuletă după unele tradiţii.

Abariel este un înger al conhducător al celei de a doua zii care slujeşte sub Gabriel.

Ahasior este un înger conducător al lunii tebet (decembrie-ianuarie).

Ahariel este un înger luptător împotriva răului.

Ahiel „frate al lui Dumnezeu” este după unele tradiţii un înger amuletă al naşterii de copii. De asemenea el este asistent al lui Qafseil (Kafsiel) conducător al celei de a şaptea luni a săptămânii.

Abjamil este un înger păzitor invocat în exorcisme.

âAhuma [Asuma]

Ahtzariel este un înger luptător împotriva răului.

Aiaevel este după unele tradiţii unu dintre cei 72 de îngeri care conduc viaţa omului.

Aiel este un înger care este după unii „triplicitate a focului” şi care stă în cel de al patrulea cer. El este chemat stând în spre nord. Este un înger conducător al anului „zilei Domnului” (al duminicii) şi conducător al vieţii omului.

Ailoaios este un înger conudcător al celei de a doua porţi care a „condus eonul arhonţilor” Aisthethis Theleis „liber arbitru.” După unii este un mare luminător care a izvorât din mintea lui Dumnezeu.

Athatriel (numele acestui înger se pronunţă în mai multe feluri Sebaot, Achtariel, Aktiel, Ketheriel, Yehadiel. Este unul dintre marii înger ai judecăţii, care stă peste mulţi alţi îngeri. Este egalizat cu un „înger al Domnului,” un termen des folosit în Vechiul Testament pentru Dumnezeu. Elişa ben Alauya, spune că atunci când a fost luat la cer „a văzut în paradis pe Akatriel Yahve, Domn al oştilor la intrare şi alţi 120.000 de îngeri care slujeau în jurul său.” După cabala Akatriel este numele dumnezeirii după cum s-a manifestat pe tronul măririi într-o măsturisire a secolului al VIII-lea care sda- referit la Akatriel, care a apărtu de două sau de trei ori în locul lui îngerului Metatron.

Aker este unul dintre îngerii care după unii v-a conduce şi v-a judeca sfârşitul lumii.

Akramn (Achmarei) în textul copt Pistis Sofia este un înger şprin dintr-o triadă îngerească care este menţionat şi de tradiţiile gnostice „stăpân al tăriilor cereşti” şi este invocat în ritualuri. După unii este un înger al sorelui. El ar pueta fii indetificat dupoă unii ca şi una cu Ariel.

Akh (Raziel) „crainicul lui Dumnezeu” este o altă formă a lui Galizer. Este un înger al proclamnaţiei şi după unii păzitorul ultimei uşi a raiului. El este îngerul care i-a deschis lui Adam tainele lui Dumnezeu. După unii când s-a hotărât moartea lui  Moise el a pledat pentru o viaţă mai lungă. El este îngerul care a anunţat că rugăciunea nu trebuie să ajungă la ceruri.

Akteriel sau Akathriel este un înger care a fost invocat pentru a ştii cum poate fi subjugat Samale demon al răutăţii. Nu s-a putut ştii nimic despre aceasta, chiar şi cu beneficiul chemării lui Metatron.

Akzariel este un înger care poate fii invocat pentru a da la oparte răul.

Aladiah este unul dinbtre cei 72 de îngeri care poartă  numele lui Dumnezeu (şemhanpoaz).

Alaliah este unul dinhtre celke 100 de nume ale lui Metatron.

Alamagnalael unul dintre păzitorii porţiii vântului de vest.

Alat este după unii un înger al magiei care staţionează în cea de a şaptea încăpere a cerului.

Alazaion „un înger preasfânt al lui Dumnezeu” care este invocat în anumite ritualuri. După unii simbolul său este săgeata.

Albim este o pază la porţile vântului de vest.

Alfatha este un înger care stăpâneşte asupra nordului. Alţi doi îngeri cu aceiaşi funcţăie sunt Gariel şi Chairorum.

Aliniel este unul dintr-un grup de îngeri ale primei altitudini dimpreună cu Gabuiel, Barachiel, Ledes şi Nelison. El este de asemenea unul dintr-un grup de 7 îngeri păzitori ai lăcaşurilor celui de al şaptelea cer. El este egalizat de unii cu Dumaliel.

Alimon este un mare înger care când este invocat după unii protejează de ameninţarea cu arme şi de instrumente ascuţite. Rintip şi Tafthis sunt îngerii care îl asistă.

Almira (stăpân şi conducător al nevăzutului) este un demon menţionat în ocultism.

All Mokkiabat [Mikkiabat]

Almon este un înger care în folclorul unor tradiţii [ebraice hecalot] are funcţia de a păzii şi care staţionează în ceruri.

Alphariza este după unele tradiţii un demon.

Alpun este un înger al porumbeilor şi conducător al ceasului al VII-lea din zii.

Alpiel este un înger care după mistica iudaică conduce pomii fructiferi.

Altarib este un înger care după unii are stăpânie asupra iernii.

Al Ussa este un înger care apare în mitologia arabică. Este un înger feminin după unii. Acestui înger i s-a făcut şi un idol care a fost distrus de Mahomed.

Al Zabania este un nume menţionat în coran care apare ca şi demon. Tot după Coran cu el mai sunt alţi 19.

Amabael este tot un înger al iernii.

Amahiel este un înger al aerului şi al zilei de marţi. Este după unii şi un înger al planetei marte. După unii este şi un demon al sexualităţii umane.

Amaliel este un înger al pedepselor şi al slăbiciunii.

Amamael este un înger care apare în floclorul ebraic hecaloth ca şi o pază îngerească în cel de al trilea cer.

Amanlaim, Amanlia este un înger care după unii este invocat în vindecarea bolilor de îmbătrâinire. Este un înger care apare la pedepsirea Sodomei şi a Gomorei.

Amaros [Armaros]

Amarzion este unul dintre îngerii timpurilor. Amatiel este unul dintr-un grup de 4 îngeri cu domnie penste primăvară.

Ameliel este după unii o pază îngerească care staţionează în cel de al patrulea cer.

Amator este un înger folosit numai după o investiţie proprie.

Amber este un termen ebraic care înseamnă „o fiinţă vorbitoare de foc, care aparţine unui gen angelic, la fel cum heruvimii, serafimii şi alţii denotă o clasă distinctă de îngeri.”

Andriel este un înger al ierarhiei tronurilor şi un îner al lunii mai. Este şi un înger al celui de al IX-lea ceas din noapte şi care conduce destinele oamenilor. Numele lui apare şi pe unle eamulete pentru a izgonii răul. Este după unii şi un păzitor al planetei marte.

Aneratat este un înger al nemuririi după tradiţiile persane. Este unul dintre puterile cereşti (ameşa spentas) care apare în sistemul zoroastrian. Unii cercetători l-au asimilat cu Mohamaed Marat (un înger coranic căzut) sau cu persanul Ameratot.

Anentati este un înger al folclorului arabic care mai este numit şi Mondad.

Aneşa Spentas „cei nemuritori” sau mai bine spus ameşpands. Este vorba de echivalenţii iudeo-creştini ai arhangehlilor. De obiecei eu sunt 6 la număr şi uneori şapte la număr şi uneori stăpânesc planetele. Ei sunt prototipul persan al sefiuroşilor cabalici. În  orice caz cei din această menţinune ţin de ocultism. O parte dintre aceste fiiinţşe sunt luptătoare împtriva răului. Cei şase nemuritori au fost: Anva Mayinia, (Ahriman), Armazd, Anetat, (nemurire), Anamiti, , Aşa Haurna şi Anestat. Mai sunt menţionaţi Anamiti, Aşa Haumetat, kabarthna Mainga, Vobumanah (bunăî gândire). Mai exista încă unul: Sanaoşa. În lucrarea Dabistan mai sunt înregistraşi şi alţii dintre care patru se spune că au fost cei mai aproape de Dumnezeu. Ei sunt: Bahman, Andibalist, Azarkhud, Azarguştap. Cei şase arhangheli răi sunt Taunu, Zairicha, Khudad, Murdad şi încă alţii doi.

Ameziarak, Amazarek, Seniaza. În lucrarea 1 Enoh  sunt îngerii care i-au învăţat pe oameni cum să existe. După unele tradiţii acest înger a fost unul care stă într-un grup de alţii 200 sau mai bine sus a fost un înger conducător sau lider al unui alt grup de 200 care s-a pogorât pe pământ pentru a locuii cu fii oamenilor. În anumite locuri în versiunea greacă acest înger apare în locul lui Aneziarak. După unele istorii oculte acest înger este din grupul îngerilor apostaţi.

Amhiel este un înegr care a fost găsit înscris pe unele amutele pentru izgonirea răului.

Anicar este un alt nume al lui Dumnezeu îmbrăcat dsupă unele tardiţii înb rugăciunile de îmbrăcare de la tempul din Ierusalim. Este un înger care după unii este invocat din înalt. Amilfaton este un înger pe care îl întâlnim în floclorul erabic hecalot ca şi o pază îngerească care staţionează în cea de a şaptea încăpere cerească.

Amisiel este un înger al ceasului al V-lea din zii (ora cinci) care după unii slujeşte sub  Sazguiel.

Amisiah este unul dintre cele 100 de nume ale îngerului Metatron.

Amison se pare că era după unele tradiţii un înger care era invocat în ritualul tămâierii în perioada solominică.

Amitiel este un înger al adevărului după unii. Este un înger care apare pe amutele dimpreună cu Mihail şi Gavriil. În tradiţiile rabinice, când Dumnezeu a voit să creeze pe om îngerii adevărului şi al păcii sau opus. Cei şase arhangheli răi sunt după unii: Taunu, Zairich, Khudad, Mundad .şi încă alţi doi.

Amudiel este un demon după unii şi care apare ca şi slujitor al iadului.

Amuhael este şi el un înger care a fost invocat de unii din mistici.

Amuachil este un înger care apare în ritualurile arabice şi tot în folclorul arab.

Anahiel este un înger care este după unii capabil de a vindeca stupiditatea.

Anabona este un înger „prin care Dumnezeu L-a format pe om şi tot universul. Se crede că Moise a primit cele 10 porunic de la Dumnezeu prin acest înger pe muntele Sinai.

Anabotas, Anabonas, este după unii un demon.

Anachiel este un înger al lui saturn. Ofiel este pentru unii un substitul al lui.

Anael sau Hariel şi cu alte nume este unul dintre cei şapte îngeri conducători ai creaţiei şi al principalităţilor, după unii el conduce şi arhanghelii. După alţii el mai este şi înger al zilei de luni. Se crede că al stăpâneşte planeta venus. După alţii este un înger al reproducerii. După alţii este înger conducător al celui de la doilea cer şi are după unii responsabilitatea de a se ocupa cu rugăciunile care ură pănă la primul cer.

Anafiel sau Anapiel „branşa lui Dumnezeu” este după unii un înger care stă într-un grup de alţi  şapte îngeri. După alţii este păstrătorul cheilor încăerilor cereşti, purtător principal al peceţilor despre care se vorbeşte în Apocalipsă. Este un înger al apelor. După legendă Metatron (înger al feţei lui Dumnezeu) a trebuit să fie pedepsit Anafiel a fost însărcinat de Dumnezeu de a Îl însărcina pe îngerul său preferat cu şaizeci de limbi de foc. Cartea 3 Enog afrimă că Anafiel este cel care l-a dus pe Enoh în ceruri în primul rând. În lucrarea Hecaloth Rabbati când Anafiel mai este comparat şi cu participarea lui la creaţie mai este numit şi Metatron.

Anabael este după unii un înger conducător al celui de la III-lea cer. După alţii a celui de la IV-lea cer. De asemenea este un înger al vânturilor vestice.

Arai este un înger al cărui nume este înscris în caracterele ebraice [malachim] şi esete invocat după unii în lupta împotriva demonilor.

Amaireton Anereton este unul dintre îngerii mari şi înalţi invocaţi în ritualuri. Este după unii un înger al scriitorilor şi al pictorilor [al culorilor].

Anak este forma singulară a lui Anakim.

Anakim (-enim?) „gigantul” este după unii produsul altor îngeri mai mari. După unele tradiţii se spuen că Azazel a fost cel care a asistat naşteri. Numele lui original a fost în ebraică nefilim. Se spune despre Anakim că el este cel care a ajuns cerul cu „gâtul.” Acest punct de vedere este expirmat în punctele de vedere rabinice şi în cele islamice. Îngerii au ajuns astfel din ceruri pe pământ la fel cum a făcut Adam. Se crede despre Anakim că s-a pogorât pe pământ dimpreună cu Israfiel.

Anamalech [Adnamelech]

Ananchel, Anachel „harul lui Dumnezeu” este îngerul care i-a fost trimis Esterei pentru a favoriza ochii regelui persan Ahaşveroş.

Ananel, Anani, Hanel, Khanael, este porivit ca bun şi rău. Ca şi diavol se pare că el s-a pogorât din ceruri pe muntele Hermon şi se crede că el a dus în omenire păcatul.

Ananiel este unul dintre paznicii uşilor raiului din partea de sud după unii.

Amafaxeton, Amafazeton, Arfeton, Hipeton, Onifeiton este un înger al sfinţeniei care după unii este invocat şi în magie. Anafaxeton este după unii un nume care este invocat pentru a cauza dreptate în ziua judecăţii. Este mai este şi un înger invocat în exorcisme.

Anafiel înger al orei a şaptea din noapte după uniicare slujeşte sub Mendrion.

Anas „Dumnezeu şi-a trimit pe doi îngeri şi pe cei 4 evanghelişti, pentru a lua în grijă pe cei câţiva diavoli şi a bătut cu raze ca de foc.” [la acest înger se face referinţă într-un manuscris din secolul al XII-lea de la British Museum. Sibril ar putea fii o altă formă a acestui nume. După unii acest înger a avut grijă de mama Mariei, a maicii lui Hristos.

Anataniel este un înger conducător de alte oşti îngereşti.

Anuel este un înger protector al comerţului, bancherii, brookeri de comisioane şi altele asemenea. El are un înger echivalent Asiej.

Amaie este un înger al zilei de luni, care locuieşte după unii în cel de al treilea cer. El este invocat din sud.

Anazachia este după unii un înger protector al planetei saturn.

Anazimur este un înger este un ul dinbtre cei şapte îngeri ai ierarhiei tronurilor din primul cer. Acest înger împreună cu alţi şapte îngeri execută ordinea celor de mai sus.

Anazimur este un înger invocat la protecţia aricilor. După unii este este un înger al numelui lui Dumnezeu. Este simbolic şi un înger al veşmintelor preoţeşti.

Andas în anumite scrieri oculte este ărezentat ca şi slujitor al altor îngeri [în special al îngerului Vacan]. După unii este şi un îmnger al zilei de duminica. Mai este şi un înger al aerului. Prin urmare este un înger ecologic.

Ardas este un înger planetar sau după unii un înger al universului.

Aneb este un înger conducător care se ocupă de asprectul milostivirii lui Dumnezeu.

Arepaton, Amapenton este un înger al supremaţiei care este invocat în rugăciuni.

Anereton, Amaireton este un înger invocat de Solomon.

Anfial este unul dintre cei 64 de păitori ai camerelor cereşti.

Anafiel, Amfiel „ramură a lui Dumnezeu” este o pază a celui de al patrulea cer. A se vedea Mrgouliath. Este un înger „care acoperă cerul cu maiestatea lui.” Este cap şi conducător al celor care au peceţile cerului după cum citim prin Apocalipsă.

Angerecton este un înger care după unii era invocat la ritualul tămâierii în Vechiul Testament.

Angromairios este un înger dim mitologiile orientale care mai înainte de toate era o forţă primară a lui Ahriman în sistemul zoroastrian. În zoroastrianism ar fi echivalentul lui Satan cu escepţia că el nu este un înger căzut, ci un înger care este chiar mai presus de Dumnezeu. El este opusul lui Dumnezeu şi încă de la început a fost oponentul lui Dumnezeu (aceasta o putem afla în special din folclorul persan). În lucrarea ZedAvesta, Angromarios este însângerat de moarte şi se spune că el a fugit din ceruri sub forma unui şarpe. El a încercat să îl înşele pe Zoroastru [Zarahrusta] şi săî se răzvrătească împotriva lui Ahuramazda (puterea suverană în zoroastrianism)., dar eşuiază.

Aniel este un înger al luptei duhovniceşti.

Animastic este un înger sau mai bine spus o „ordine îngerească” a animaţiei, suflete binecuvântate pe care evreii le numesc issim, mai precis „nobilii, domnii şi conducători” care după Voltaire în lucrarea Apaniel este un înger care stă în acelaşi loc cu Sagdiel concucător al celei de a cincea zii a săptămânii.

Afarof, Afolf este un înger indetificat cu Rafail şi care se crede că este slujitor al lui Dumnezeu.

Afiriza

Afredon este un înger menţionat într-un text gnostic care este o parte din „pleromă” dimpreună cu alţi 12 drepţi. După unii este un conducător al nevăzutului.

Apolion, Appolyon, este un înger al formei greceşti a lui Abadon. El a însemnat distrugător. În Apocalipsă 9, 11 este un înger al abisului. În Apocalipsă 20, 1 este menţionat acest înger „slujitor al diavolului,”  pe care Hristos L-a legat 1000 de ani. După acest text Apolion este un înger sfânt şi bun. Este un slujitor şi un  mesager al lui Dumnezeu. În scrierile oculte şi în cele necanonice la fel ca şi în lucrarea Antichităţi iudaice a lui Filon este un înger rău. El mai este menţionat şi în Faptele lui Toma, în secolul al III-lea. În mai multe lucrări el apare ca şi diavol „cu solzi de peşte şi aripi de dragon, din gura lui iese foc şi fum. Voltaire l-a indetificat pe Apolion cu Ahriman (demon din  mitologia persană.).

Apnagsin este un înger al luptei duhovniceşti. Mai este invocat ca şi Asisis, Asichit.

Apsu în teologia babilonică [babiloniană] este o femeie, un înger al abisului. El este tată al demonilor babilonici. Este soţie a lui Tarat. În mitologia Apsu a fost ucid de fiul lui Ea.

Anputel este un înger menţionat în lucrarea Marea cheie a lui Solomon şi după unii era numele pe care preoţii îl purtau pe piept când intrau în Sfânta Sfintelor. Se credea că atunci când acest nume era scris pe aur sau pe metale avea puteri împotriva răului.

Agrab este numele unui înger folosit în mai multe sensuri şi este menţionat de mitologia arabă.

Aguachai este un nume care în antichitate era sfânt folosit în comandarea demonilor.

Arabonas este un nume invocat în rugăciuni.

Araciel [Aragiel]

Arad este un înger indoeuropean protector al religiei şi al ştiinţelor.

Arael Ariel este un înger menţionat de rabinii din Talmud care este după unii şi un înger al păsărilor.

Arafiel este un înger care reprezintă tăria duhovnicească, maturitatea şi puterea.”

Aramaiti, Armati este unul dintre cei şase îngeri ai armoniei (armonia sacră).

Arafiel, „gâtul lui Dumnezeu” este unul dintre păzitorii celei de a doua hale cereşti. Se spune că atunci când Arafiel îşi dă jos coroana de pe cap cu toţii se pleacă în faţa lui în ascultare.

Arariel, Azariel (Uzziel) este după unii un vindecător al deficenţelor intelectuale şi unul dintr-un grup de alţi şapte îngeri cu dominaţie asupra pământului, în special al apelor. După unii este un înger al pescarilor.

Anaita, Ananita este un nume îngeresc înscris pe peceţile lui Solomon (sigille lui) legat de lupta împotriva demonilor. El este înscris pe o farfurie de aur. Se crede că invocarea lui asigură pe cel care o face să nu moară de o moarte năpraznică. Acest înger se crede că este purtător al numelui inefabil al lui Dumnezeu (verbum inefabilis). În limbile antice este vorba de Ananitha.

Arasbarasbiel este un înger de pază a celui de al şaselea cer.

Arasec este un înger similar lui Nisroc.

Arathiel este un înger principal al primului ceas al nopţii care slujeşte sub Gabriel.

Arathron este un înger al spoorturilor olimpice care după unele tradiţii este asociat ca şi conducător al planetei Saturn.

După alte tradiţii el este îngerul care a stat în spatele conducerii a 49 din cele 196 de provincii olimpiene. El este un înger care după unele tradiţii învaţă chimia [patron al chmiştilor] şi medicina [patron al medicilor]. Arathron după unele tradiţii poate face femeile fertile dacă sunt sterile medical.

Arauchia este după unii un înger plenatar [probabil al planetei Saturn].

Arayekaeil este un înger renumit pentru lupta duhovnicească.

Arhatel este un înger al descoperirilor.

Arbgdor este un înger conducător al universului.

Arbiel este un înger care slujeşte sunt Anael, patrol al zilelor de sâmbătă.

Arcan este un rege conducătorm al îngerilor şi al aerului, patron al zilei de luni. Slujitorii lui sunt Bilet, Missabu şi Abuhaza.

Arcal este după unii un înger care conduce razele de mai jos ale lunii.

Archana este tot un înger al planetei Saturn.

Archarzel este un înger invocat în anumite ritualuri.

Archen dimpreună cu Sakmakiel are iunfluenţă auspra destinului omului.

Arciciah este un înger al pământului.

Ardarel este un înger al focului

Ardefiel este un înger dintr-un grup de alţi 28 de îngeri ai fazelor lunare.

Ardibebiat este un înger menţionat în Persia antică, un înger al lunii aprilie. Este un înger care conduce a treia zii a lunii.

Ardeisur, Arduişer este un înger dătătzor al apei celei vii. După unii este un heruvim. Printre atributele sale se spune că el este cel care oferă o naştere uşoară mamelor şi le oferă lapte de sân.

Ardour este un înger care a conudus luna iunie şi iulie.

Areharah este un înger al planetei saturn.

Arel este un înger invocat în diferite ritualuri. După unii este un înger al razelor soarelui.

Arfiel este un înger care păzeşte al doilea cer. Unii spun că este identic cu Rafael.

Argeniton este un înger menţionat în lucrarea Istoria religionis vetorum.

Arghiel este un înger invocat în anumite ritualuri.

Arhum hii, Rhum este un înger care apare în folclorul macedonian ca fiin un înger al stelei nordului.

Arias este un înger care coduce ierburile frumos mirositoare. În ocultism el apare ca şi demon şi este uul dintre cei 12 demoni stăpânitori ai iadului.

Ariel („leul lui Dumnezeu”) portretizat cu un cap de leu. Cornelios Aripa spune „este numele lui înger, uneori un demon şi a unui oraş şi de aici lui i s-a mai spus şi Ariopolis unde este adorat un idol. În lucrarea „Ierarhia binecuvânătorilor îngeri Aril este unul dintre cei şapte îngeri ai apelor (mări, fluvii, râuri, lacuri) şi „Domn al pământului.” Misticii iudaici folosesc numele lui Ariel ca şi un nume poetic pentru Ierusalim. În Biblie este indicat ca având acest nume un om, un oraş, (Isaia 29) şi un altar. În lucrările oculte Ariel este un al treilea arhon al vânturilor.” Se mai spune că el este cel care îl asistă pe arhanghelul Rafael în vindecarea bolilor. În lucrarea Pistis Sofia, Ariel este cel care pepepseşte în lumea de apoi. el apare ca şi un locuitor mandrean. În Testamentul lui Solomon el controlează demonii. În folclosrul gnostic el este conducător al vânturilor. Pentru unii este persoficicat cu un slujitor a lui Dumnezeu. În Cabala este apare ca şi un înger al virtuţilor. Acest înger este asimilat de unii cu Arelim în Isaia 33, 7, ca fiind un înger din ierarhia tronurilor.

Ariok, Ariuk, Oriockh, în folclorul iudaic este un înger care a fost pus să păstreze scrierile lui Enoh. ÎN facere Ariok este unmele unui execuţionar.

Avkhas este un înger care a fost chemat la existenţă de Dumnezeu din profunzimile sale., „puternic, greşu şi de culoare roşie.” Acest înger este un  înger simbolic al lăuntrului lui Dumnezeu. Prin acest înger se crede că au fost aduse toate lucrurile la existenţă. Această mărturie a formaţiei pământului se găseşte în 2 Enoh.

Avmista, Aramaiti, Armaiti, este un înger al adevărului, înţelepciunii şi bunătăţii care s-a întrupat şi a vizitat pământul, pentru a ajuta binele. El este unul dintr-un grup de alţi şapte îngeri care au stau ca şi un grup în mitologia persană.

Armnas este un înger invocat în ritualuri la închiderea sabatului iudaic.

Armaziel sau Armisael  este un înger al cunoaşterii şi al celui de aş şaptelea ceas al zilei, care slujeşte sub Oriel.

Armesiel este un înger al celui de al patrulea ceas al nopţii care slujeşte sub Jefischa.

Armiel este un înger care slujeşte sub Dardaniel.

Auminas este un înger invocat la sfârşitul Sabatului iudaic.

Armisael este un înger al pântecelor. Este un înger menţionat în Talmud. Se crede că acest înger poate fii invocat prin recitatea Psalmului 20. Dacă acest pslam nu are nici un rezultat, este invocat îngerul Armisael prin următoarea invocaţie: „te conjur pe tine Armisael înger al pântecelor ca să ajuţi această femeie şi copilul din pântecele ei.”

Arfugitonos după Revelaţia lui Ezda este unul dintre cei 9 înger care vor conduce evenimentele legate de sfârşitul lumii.

Arsilalium este un înger trimis de Dumnezeu lui Enoh. De asemenea după unele tradiţii fiul lui Noe, Lameh a fost avertizat de venirea potopului printr-un înger. Numele lui este mai mult un fel de amalgamare de alte nume.

Aratkifa este un înger al folclorului enohian.

Aruna este un înger care apare în mitologia sumeriană ca şi pe un fel de mesager de gen feminin al lui Dumnezeu. Este un înger care dimpreună cu Dumnezeu l-a creat pe om din pământ. Este un înger al mitologiilor [după unii este un personal din epopea lui Gilgameş].

Arvial, Arial este o pază a celui de al patrulea cer.

Arzal este unul dintre cei patru îngeri ai orientului. Este un înger al înţelepciunii lui Dumnezeu.

Asac este un înger invocat în rugăciune.

Asacro este un  înger şi el invocat în diferite rugăciuni.

Asaliah este un înger al virtuţilor care stă sub Rafail. Este este un înger al dreptăţii [prin urmare al celor care sunt în domeniul juridic]. După unii este un înger dintr-un grup de 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu.

Asamchis este un înger menţionat în folclor [diferite tradiţii de pe glob] ca şi o pază îngerească în cerul al VII-lea.

Asap sau Asaf se spune după unii că este conducătorul de noapte al oştirilor îngereşti care cântă imne lui Dumnezeu la fel cum îngerul Heman conduce plânsele şi Jeduthum conduce serile. După unii Psalmii 50 şi 53-82 sunt atribuiţi acestui înger.

Asariel este un înger „pe care Dumnezeu L-a legat”. După alţii este unul dintr-un grup de alţii 28 de înger ai fazelor lunii. Asasiah este un al înger slujitor sub Metatron.

Asasiel este un înger al zilei de joi după unii şi concomitent un înger al planetei Jupiter (după unele tradiţii).

Asath, Asac este un înger invocat de Solomon.

Ascomai este un înger invocat în exorcisme.

Asfael „Dumnezeu adaugă” este un înger luminător al lumii şi conducător al altor mii de îngeri. După alţii el face parte dintr-un grup de alţii patru înger conducători. În alte tradiţii se crede că acest înger este o intercalare a lui Hilujasef şi Josefel.

Aşael este un înger menţional în lucrarea Sabia lui Moise.

Aşa Vhişta este un arhanghel al dreptăţii (justiţiei) menţionat în multe alte tradiţii. Aşkaniâzkael este un înger menţionat în folclorul hekalot, după unii este o „pază îngerească” menţionată în cel de al VII-lea cer.

Aşmodai, Asmodel, Asmadai, Asmodeus, Chadamnai, Sinodai. Este un înger care apare în folclorul rabinic ca şi mesager al lui Dumnezeu. Prein urmare se fac referinţe la el ca şi la un înger. Este un înger după unii care stă în partea de sud şi a fost după unii un înger oponent al lui Solomon. El dimpreună cu un grup de al 66 de îngeri este privit ca fiind un demon. După unele surse el ar fi demonul care a sedus-o pe Eva. În unele tradiţii iudaice el a apre ca şi un înger, în altele ca şi demon. A fost caracterizat de unii ca şi un „înger mare filosof.” După unii Aşmodel este şi un înger al destinului omului.

Aşraud este un alt înger mai mare decât alţi îngeri menţionat în lucrarea mare „Cheie a lui Solomon.”

Aşriel, Azmael, Azariel „alegerea lui Dumnezeu.” Este un înger dintr-un grup de îngeri care au stăpânie asupra pământului. El este după unii îngerul care separă sufletul de trup la moarte. Este invocat de unii ca şi vindecător al ignoranţei.

Aşrulin, Aşrulai „este îngerul care cauzează sălăşluirea.” Este un înger care după unele tradiţii locuieşte în primul cer. Este un înger al legii mozaice şi al „insittuţilor de învăţământ.”

Asiel „creat de Dumnezeu” este un înger menţionat în lucrarea II Ezdra şi în Testamentul lui Solomon. Este un înger care după unii are capacitatea de a detecta pe cei cu calităţi de conducere şi este un înger al comorilor ascunse. Este şi un înger care în unele tradiţii protejeză de moartea năpraznică.

Asimon, Atinon este un înger menţionat în lucrarea Malache Elyon.

Asinon este un înger care după unele învăţături este parte dintţrun grup de alţi 7 de îngeri din ierarhia puterilor lui Dionisie Areopagitul. Alţii sunt. Kalmya, Boel, Paschan, Gabriel, Sandalfon şi Uziel.

Asmodiel este un înger al luminilor de lumânare.

Asmodil este un înger al lunii aprilie (dimpreună cu Tual, Hamahiel). A fost unul dintre heruvimi după unii, dar unii cred că a devenit demon al pedepselor. În cabala apare ca şi unul dintre cei 10 sefirot.

Asrafil este un înger menţionat legendele arabice ca şi îngerul zilei judecăţii. De Plany l-a numit un „înger îngrozitor” şi la inclus ca şi demon în Dicţionarul infernului.

Asriel „posibilitatea lui Dumnezeu” este un înger care dinpreună cu un grup de alţi 63 de păzitori îngereşti veghează peste cele ceruri. Este un înger al „invocaţilor” în tradiţiile hecalot.

Asron este un înger „al vânturilor” după sensul ioaneic.

Assad este un înger invocat în tradiţiile religioase arabe.

Assasfsisiel este un înger menţionat în folclor ca şi o pază îngerească ce stfaţionează în a patra încărere din ceruri.

Asser sau Criel este un înger care după cărţile necanonice a lui Moise era un nume înscris pe piatra de pe pietul lui Moise şi Aron  ce previne de moarte năprazinică.

Assi sau Assisithun înger al luptelor duhovniceşti.

Assiel este un înger al vindecărilor.

Asimonem este un înger care stă împotriva demonilor.

Astachoth sau Astrachios este un înger al apelor.

Astad după învăţăturile persane antice este un înger care stăpâneşte a 26 zii a fiecărei luni. După unii se găseşte la cea de a 64 uşă a paradisului (din cele mai bine de 100) ale paradisului.

Astagna este un înger al zilei de marţi şi este invocat din partea de vest după unii. După unii locuieşte în cel de al V-lea cer.

Astaniel este un înger care face parte dintr-un  grup de alţi 5 îngeri ai luptei duhovniceşti.

Astanfaeus, Astanfaeus, Astanfai, Astanfaios este un înger menţionat în tradiţii gnostice care face parte dint-run grup de alţi 7 îngeri ai prezenţei. Este un înger care apare şi în sistemele ofitice sub numele de Hebdomad – una dintre cele şapte puteri îngereşti sau arhonţi făcuţi de „Dumnezeu după chipul Său.” Este un înger al celei de a III-a porţi a raiului. Numele lui mai este asociaat cu cel al lui Melchisedec. Nunii cred că este un înger căzut. După unii este o puetere primordială menţionată în teologia fenicienilor. După tradiţii gnostice este citat ca şi înger al planetei Mercur cu o origine nestabilită. Astel este un înger al lui Saturn.

Asteraoth este un înger care face parte din cei 70 de îngeri conducători planetari. Este un înger despre care se crede că s-a luptat cu demonii în jurul lui Solomon, pe când acesta era rege. Este numit şi o putere îngerească.

Astanchios este un înger al apelor. Mai este numit şi Herachio.

Astrompsuchos, Etrempsuchos, Stenpsucho este un înger care se găseşte în textele caldeene, este un păizor ceresc al celor şapte ceruri principale. Ipolit crede că acest înger era preferatul lui Peratrie.

Astrocon este un înger al celui de al şaptelea cer care slujeşte sub Narcoriel.

Astroniel este un înger al ceasului al nouălea din zii care slujeşte sub Vaduriel.

Atail este un înger menţionat în unele exorcisme arabice.

Ataliel sau Atliel este unul dintre cei 28 de îngeri care conduc fazele lunii.

Atafiel este un înger care susţine cerul.

Este un înger menţionat în unele tradiţii sanscrite. Este un înger al focului după unii. Este un înger care este menţionat de zoroastrianism.

Atarf este un înger corespunzător lui Hahaiah.

Atatiah este un înger care slujeşte sub Metatron şi Mihail.

Atel este un înger al cerului al patrulea şi al aerului care conduce duminica şi este invocat de la răsărit.

Atenbri este un  înger care slujeşte cu Mumiah.

Atenchiri este un înger corespunzător lui Teiazel.

Aterentiv este un înger este un înger al finanţelor.

Athamas este un înger al scriitorilor şi al pictorilor.

Ateniel este un înger al lunei şi după unii a celor 28 de faze ale lunii.

Athoth este un înger creat de Dumnezeu.

Atiel este un înger al luptelor dintre bine şi rău. Un înger al binelui.

Atrugiel este un înger al pazelor cereşti din al VII-lea cer după unii.

Atsaftsaft în floclor este un înger care dimpreună cu un grup de alţi doi staţionează în cel de al VII-lea cer.

Attaniah este unul dintre cei 4 îngeri ai iernii.

At Taum este un înger de la care se credea că Mani a primit revelaţii.

Atfesuel este după unii unul dintre cei 8 îngeri ai omnipotenţei lui Dumnezeu. După unii este un diavol al iadului. Este un înger menţionat în cartea a VI-a şi al VII a lui Moise.

Atafiel este o pază îngerească din al VI-lea cer. Este după unii echivalent cu Natamiel.

Atar este un înger care apare în sanscrită şi în alte limbi cu numele de înger de foc (zed). După unele tradiţii este un înger zoroastrian.

Atel este după unii un înger al celui de al patrulea cer şi al aerului. La fel după unii este şi un înger al zilei de duminică. După unii este invocat cu faţa spre est.

Atembri este un înger care slujeşte sub îngerul Mumiah. Atenchiri este după unii în înger slujitor sub îngerul Teiazel.

Aterestiv este un înger al comorilor.

Atharas este după unii un înger al scriitorilor şi al pictorilor.

Ateniel este după unii tot un înger al planetelor în special al lunii.

Athonth este un înger creat de Dumnezeu.

Atiel este un înger al luptei spirituale. După unii este în alianţă cu Ahiel.

Atrugiel, Atrigiel, Ataniel, Tagniel, Atrugniel, este o pază îngerească care după unii staţionează în cel de al şaptelea cer.

Atsaftsaft în folclorul îngeresc este vorba de una dintre cele două paze îngereşti din cerul al VI-lea. Attarib este vorba de unul dintre cei patru îngeri ai iernii

At-Taum este un înger de la care Mani credea că a primit revelaţii.

Atuesuel este un înger al omnipotenţei .lui Dumnezeu. După unii el este invocat pentru „fumul iadului” el este un îmger care nu lasă pe cei trimişi în iad să iasă înapoi, după cum au afirmat unele tradiţii mozaice.

Atufiel este o pază îngerească care staţionează în cea de a şasea încăpere a cerului. El are ca şi însoţilor pe Nathaniel.

Auh este după unii un înger planetar. După unii la el se face menţiune în psalmul 40, 13.

Auel este un înger al luminii invocat după unii în diferite ceremonii ale lui Dumnezeu.

Aufiel este un înger care are domnie asupra păsărilor.

Aupiel, Amafiel este îngerul despre care se crede că l-a dus pe Enoh în ceruri. Aupiel este după unii cel mai mare în înălţime depăşidnţl pe Metratron.

Auniel „lumina lui Dumnezeu” este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului după unele tradiţii. Este un înger al luptei spirituale.

Ausiel este un înger care domină asupra destinului omului.

Auzhaya este un înger din grupul lui Metatron.

Aragbas este după unii şi după tradiţiile folclorice o pază îngerească care staţionează în cel de al VI-lea cer.

Auahel este un înger care staţioaneză în al III-lea cer.

Auantiel este un înger luptător împotriva răului.

Auial este o pază îngerească a cerurilor.

Avirzahel  este un înger păzitor al celei de a şasea poţi a cerului.

Avniel este un înger al luptei duhovniceşti.

Auriel este un înger păzitor al celei de a şaptea încăperi cereşti.

Aximeton este o entitate îngerească rin care Dumnezeu a creat cosmosul.

Aib este după unii un înger al planetei venus.

Aiil este un înger care în anumite ceremonii este cunoscut cu numele de Sizagasel. Este un înger al conducerii destinului omului.

Aischer este un înger slujitor care poate fii invocat în rugăciuni.

Azar, Azun este un înger menţionat în gândirea persană cu c aracter religios. Este un înger al lunii noiembrie şi conducător al zilei a IX-a a lunii.

Azarel este un înger planetar.

Azarguştap este unul dintre cei doi îngeri care stau foarte aproape de Dumnezeu.

Azariel este îngerul care conduce apele pământului. După unii stă întrun grup de alţi 28 de îngeri.

Azbuga (tăiere) este unul dintre cei 8 îngeri conducători ai tronului judecăţii lui Dumnezeu. Datoria lui este de a îi îmbrăca cu dreptate pe cei noi veniţi în  ceruri. Numele lui mai este folosit pentru vindecarea bolilor şi alungarea demonilor.

Azadai este un înger care apare în folclorul mandean.

Azel este un înger care apare în folclor.

Azfiel în folcoloru oriental este o pază angelică care stă în prima încăpere a cerului.

Aziziel este un înger invocat în unele ritualuri de incantaţie siriene. El este grupat cu Mihail şi Harsiel, Pruchiel şi alţi îngeri similari.

Azliel este un înger al invocaţiilor. Mai este considerat înger al simbolurilor lui Dummezeu.

Azmael, Azmail, Aşviel Azmeil, Azmail este un nume îngeresc care înseamnă în ebraică „cel pe care Dumnezeu îl ajută.” După unii este un înger al morţii staţionat în al III-lea cer. La musulmani el este indentic cu arhanghelul Rafail. În tradţila musulmană este un înger care are 70000 metri înălţime şi 400 de aripi, în timp ce trupul său are tot atât de multe limbi şi ochi câţi oameni sunt în lume. În tradiţia arabă „el scrie pururea într-o carte, ceea ce scrie este naşterea unui om lşi ceea ce şterge este moarte aunui om.” Unele tradiţii spun că Mihail Gavriil şi Ismafel au eşuat să ofere şapte mâini pe pămnânt lui Dumnezeu pentru creaţia lui Adam. Acest lucru se crede că a fost reuşit de Azmael şi pentru acest motiv el a fost numit să separe trupul şi sufletul la moarte. Mudad care era în tradiţia persană îngerul morţii a realizat şi el aceasta, este cel care a adus moartea şi sufletul, ţinând un măr de la pomul vieţii, a mâinile persoanei muribunde. În mistica iudaică el este încarcerarea răului. După unii este un înger invocat în  incantaţiile siriene.

Azmail este un înger păzitor arabic invocat la ritualuri de exorcizare.

Azmiel este un înger supraveghtor la care se face referinţă ca şi la „Azriel anticul” uneori mai este numit şi Mahniel. El este conducătoul a şaizezi de miriade de îngeri şi stă în parte de nord a cerului, unde primeşte rugăciuni. Numele lui mai este asociat şi cu lupta împotriva răului.

Azza sau Şemuiaza este un demon care a fost pedepsit fiindcă a avut o orientare carnală şi este suspendat între cer şi pământ. Se spune că Azza este într-o continuă cădere, cu un ochi deschis şi unul deschis ca să poate rădă mai mult. O altă exsplicaţie pe care o avem referitoare la căderea lui este că el a obiectat în ceruri la rangul înalt dat lui Enoh. Unele legende ne spun că el ia descoperit lui Solomon cerurile. În Talmul se pune că unii îngeri au dat naştere la alţi îngeri. [sedim]. Acest înger a fost pus sub ascultarea lui Metatron. Se mai crede că el a fost îngerul care i-a fost încredinţată deptatea. După unii la acest moment nu era încă căzut.

Azzael, în timp ce Azza şi Azzael au fost numiţi doi îngeri distincţi şi separaţi se pare că ei sunt uan şi acelaşi înger, după unele surse. Numiri alternative mai sunt Assiel, Azazel şi Azzazel. Pedeapsa că a stat cu muritorii a fost că i s-a impus nasul. El a predat vrăjitoria îndemând omul la adorarea obiectelor cereşti. Azzael este reprezentat ca şi un înger care a stat cu alţi doi în al VII-lea cer mai înainte de a devenii diavol.

B

Bahiel este un înger care slujeşte în primul cer.

Babel sau babiel este unul dintre  îngerii planetei jupiter. El mai este văzut ca şi un înger al zilei de miercuri sau vineri şi este invocat de la sud sau din est. După unii locuieşte în cerul al treilea.

Babhne este un înger puternic invocat pentru protecţie. Numele lui a fost găsit pe mai multe inscripţii orientale în ebraică şi babiloniană.

Bachanael sau Bachanoe este un înger care conduce ziua de luni şi după unii locuişte în primul cer.

Bachiel sau Baciel este un înger al aerului invocat de la răsărit. El mai este şi un înger asociat cu planetele [în special saturn]. El locuieşte în al patrulea cer după unii şi este după alţii unul dintre cei 316 îngeri ai răsăritului sau a orientului.

Bachiel este un înger al vânturilor,
Bae este un înger care luptă împotriva răului.

Badapatiel este şi el un înger care luptă împotriva răului.

Baenkekon, Bainkuh, („sufletul întunericului”) este după unii un înger eon sau înger eonic menţionat de unele tradiţii gnostice [cum ar fii lucrarea Pistis Sofia]. El mai apare menţionat şi în cartea morţilor egipteană.

Agdal este un înger care dimpreună cu Arziel conduce destinele oamenilor.

Baglis este un înger al râurilor care poatefii invocat numai în al doilea ceas al zilei.

Bagnael este o pagă îngerească care stă la poţile vânturilor.

Bahaliel este o pază îngerească a vânturilor.

Baijel este un înger care slujeşte în cel de al patrulea cer.

Baktamael este una dintre pazale îngereşti care stau la poţile răsăriturilor.

Balai este un înger al zilei de luni, invocat din nord. El locuieşte în primul cer.

Baldrach este un înger care apare invocat în mai multe ritualuri.

Balhiel este un înger al sâmbetei şi al aerului care sjujeşte sub îngerul Mainon.

Baliel, Balhiel este un înger al lunii mai după unii şi este invocat de la nord. Este păzito după unii al porţilor de sub ale raiului şi este posibil ca el să locuiască în primul sau al doilea cer.

Balkim este un înger al munţilor nordici, un înger al bunelor înoiri şi al căruit ajutor este îngerul Lunidar (un înger domestic).

Balaton este un înger după unii al cercului simbolic al pentagramei lui Solomon.

Baltezard este un înger care este atribuit al înveşmântaţiei.

Baltiael este un înger care face parte dintr-un grup de alţi şapte îngeri care poate depăşii demonul geloziei.

Banech este unul dintre cei şapte îngeri planetari.

Baniel este un înger invocat de pe vremea ceremoniiilor lui Solomon.

Barahorat este un înger al lui Mercur şi un înger al zilei de miercuri care locuieşte în cel de al doilea sau al treilea cer. El poate fii inocat de la răsărit

Baracata este un înger invocat în rugăciuni.

Bauach este un înger al peceţilor.

Baradiel, Yukemo, Yurkei, Yurkenai este unul dintre cei şapte arhangheli ai lui Dumnezeu, şi înger al vestului îngerilor din ceruri. El conduce dimpreună cu Safiel. Baradiel este un înger al stăpâniilor dimpreună cu alţi îngeri şi în special cu îngerul Numiel.

Barael este un înger din categoria tronurilor care locuieşte în primul cer. El execută poruncilor celor de mai sus.

Barah „îngerul bărcilor.” Este un înger care apare în tradiţia vedică.

Barachiel, Barhiel, Barchiel, Banchiel „străfulgerarea lui Dumnezeu” este un arhanghel dintr-un grup de alţi şapte arhangheli dintre care undul conduce luna lui februarie şi domn al celui de al treilea cer. El mai are şi atributul de a fii un înger mărturisitor. După unii el stăpâneşte fulgerele şi este un înger principal în cabala. El este conducător al planetei jupiter, şi al destinului omului în plan omenesc. Dimpreună cu îngerii Uriel şi Rubiel el păzeşte viaţa omului.

Barakon este un înger inocat în incantaţiile solomonice.

Baratiel este un mare conducător de oştiri îngereşti.

Barbelo este un mare conducător îngeresc „desăvârşit în mărire şi care stă în imediata apropiere a lui Dumnezeu.” După unii este un fel de cosmocrator. Este un fiu al înţelepciunii lui Dumnezeu şi protector al îngerilor superiori.

Barhiel, barbuel; Baruel este un înger al virtuţilor şi al arhangheilor. Este un înger al lunii octombrie. Este un înger care stă înmtr-un grup de alţii 28 de îngeri ai planetelor şi în special al lunii. Uneori este echivalat cu Barachiel care îl face conducător al lunii februarie. După unmii slujeşte sub îngerul Zafiel.

Bracus este un înger al chintesenţelor şi al cerului al cincelea.

Bardiel, Barchiel, Baradiel este un înger al veseliei dimpreună cu Nuniel (este după unii un dublu al îngerului Kadişia) dimpreună cu alţii.

Baresches este un înger „al începuturilor” este după unii invocat pentru realizarea legătărurilor de familie.

Bargiriel este un înger al luminii şi al zilei.

Bariel este un înger al ceasului al VII-lea din zii şi al zilelor în general.

Brakiel este un înger al madenilor.

Brachiel este un înger sau un păzitor îngeresc al poţilor vânturilor.

Bauman este un mare înger care stă peste toate animalele cu excepţia omului în cosmologisa persană. Se mai spune că el a fost conducător al altor 30 de îngeri numiţi pentru a conduce zilele lunilor. Acesta este unul dintre primii îngeri, mai este şi prima inteligenţă…din care au ieşit alţi îngeri. Mahomedanii numesc acest înger Jabreil. El mai este şi un înger al lunii ianuarie. De obicei el este reprezentat ca şi o formă umană de piatră roşie şi pe cap are o coroană roşie. Oman Kaiam l-a numit „marele pescar.”

Braparanges este un înger care conduce primăvare şi apele vieţii (un bozez ceresc). El apare în unele texte copte.

Barsabel este un înger al lunii martie. În caabala apre cu numele de 325

Bartiabel este un înger al martie, care slujeşte sub Gabriel.

Barţachiah este un înger al planetei marte după unii.

Baruh (binecuvântatul) este un conducător vieţii omului. În coultism acest înger este de fapt un demon. Unii crede că el a posdat-o pe sora Serafica a Londrei.

Baruchiachel este un înger care este asimilar cu procesele planetare şi un înger capabil de a lupta du diavolii.

Bariail este un înger care apare în scrierile islamice apocaliptice. Este un înger care apare la sufistul Abu Yazid în cel de al VII-lea cer. După unii el este principiu al unui nenumărat număr de îngeri. El a voit să îl ispitească pe marele sufi cu o împărăţie pe care numai o limbă o poate descrie”. Dar Abu Yazid a rămas neclintit, în drul lui ceresc. Oferte similare au fost făcute în terenurile de mai jos de Lamidh în cel de al II-lea şi al IV-lea cer.

Basus este un înger gardian în cea de a patra încăpăre  a cerului, după unele tradiţii folclorice.

Bataliel este un înger al conducerii vieţii omului.

Bathor este un înger olimpian păzitor al cerului.

Bat(h)ş Qol, Bath Kol, „vocea cea cerească” sau „fiincă a vocii.” Este un înger păzitor care se crede că apărut în povestirea ceerului al II-lea de Simenon Bar Yohai, în chilia sa. Este după unii simbolizat de un porumb. Într-o invocaţie siriană la acest înger se face referinţă la „vocea care chemat pe Cain” în numele lui Dumnezeu, „unde este fratele tău Abel?”

Bazathiel este o pagă îngerească a primului cer.

Bazazath este un arhanghel din cel de al doilea cer. Se pare că este adeversarul unui al demon.

Baz Baziah este un înger invocat pentru vindecarea bolilor cutanee.

Bazchiel este un înger păzitor care slujeşte în prima hală cerească după folclorul hecalot.

Bealfares este după unii dun demon, după unii este considerat cel mai nobil slujitor al oamenilor.” După unii el este un înger. Mai mult el nu apare în nici una dintre ierarhiile lumii de jos.

Bearechet este un înger al peceţii.

Beatiel este un înger al celui de al patrulea cer.

Beduros este un înger dint-run grup de alţii 9 care la final v-a judeca lumea.

Bedaliel este un înger invocat pentru a exorciza demonii.

Behemiel, Haniel, Haşmal, esteun înger al principiului ordinii şi după unii este un heruvim. El îmblânzeşte după unii animalele feroce.

Behenoth este după unii diavol şi este creator al haosului. Este asocial cu demonul Leviatan. După alte tradişii este un înger al adâncurilor şi al morţii. În romano catolicism este un principiu al întunericului. Totuşi, în Iov 40, 19 el apare ca şi conducător al căilor lui Dumnezeu, care ne duce într-o direcţie opusă.

Beli este o pază îngerească a vânturilor din nord.

Beliael este pază îngerească a vânturilor de nord.

Belsal este un înger al ceasului întâi, al noţii sub Gavriil.

Bernard Haşe „fiicele lui Dumnezeu” este un înger adorat de arabi.

Ben Amni este un înger care se luptă împotriva diavolilor.

Beniel este un înger luptător împotriva diavolilor şi al răului.

Ben Nez este un înger care slujeşte împreună cu Rubiel şi Ruhiel. El are domnie asupra munţilor şi a vânturilor.

Beodunos este un înger invocat la conjurări.

Beratiel este un înger care slujeşte în a XII-lea ceas al zilei.

Berekeel „binecuvântarea mea este Dumnezeu” este un înger al sezoanelor.

Berkael este un înger  al celor trei luni ale anului, care slujeşte sub Beliel.

Bethor este unul dintre îngerii superiori care condu cele 196 de provincii ale cerului. El conduce 42 de regiuni cereşti după unii şi conduce mai mulţi regi, prinţi, duci, şi mai conduce toate cele ce ţin de planeta jupiter. După unii el mai conduce alte 29000 de legiuni de îngeri.

Bethuael „casa sau omului lui Dumnezeu” este unul dintre cei 28 de îngeri planetari care conduc diferite planete.

Bethel este după unii un înger care izgoneşte răul.

Betuliel este un înger care conduce destinul omului.

Bezaliel este un înger care conduce al III-lea cer.

Bahga este un înger care apare în tradiţia vedică comparabil cu îngerii iudeo-creştini.

Bifiel este un nume îngeresc care staţionează în cel de al şaselea cer.

Bigtha, Bigthon, Biztha este un demon al confuziei. Este un demon al distrugerii.

Biniah este un treilea serafim dimt-run grup de serafimi care este numit şi „Mane.”

Bigua „o persoană bună” este numele original al îngerului Kasbeel. Se crede că este un demon. După căderea sa a fost numit „Kazbeel” cel care îl mântuie pe Dumnezeu.

Blaef este un înger al zilei de vineri care slujeşte sub Sarabotes şi este subiect al vântului occidental.

Blautel este un înger care apare în unele tradiţii religioase. Ben este serafim care în unele tradiţii cum ar fii cabala este un înger al lui Mercur şi o inteligenţă planetară.

Boaniel este un unul dintre cei şase îngeri  care derivă din cele patru părţi ale raiului. Restul de cinci suntsahat, Sandalfon, Zachei şi Zebrel.

Boel, Boul, Boel, Bohel şi Dohel este vorda de un înger al cerului prin şi al doilea. El deţine după unii patru chei al colţurilor lumii, care ângăduie intrarea oştilor cereşti în gădina raiului, când cei doi heruvimi de pază vor îngrădii aceasta. După unii el conduce planeta Saturn.

Biel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterii.

Benius este singurul demon capabil să îl invingă pe demonul Robdos.

Bualu este unul dintre cei 8 îngeri ai omnipotenţei lui Dumnezeu învocat în ritualuri. Restul sunt Atuesuel, Ebuhuel, Tabath, Tubatu, Labuisi şi Ublisi. Ei sunt îngeri care sunt invocaţii de unii din cele patru colţuri ale lumii cu o voce clară puternică şi clară, când el este menţionat se scot trei sunte de trâmbiţă.

Bucuel este un înger care izgoneşte răul.

Buhain este un înger care însoţeşte după folclorul mandean soarele.

Bull este sursă a luminii ca şi înger. Acest înger apare şi în zoroastrianism.

Burchast este un înger al aerului, care slujeşte în cel de al patrulea cer, în zii de duminică, şi este invocat după unii de la apus. După unii este un manager al soarelui.

Busthhaneil este un înger al luptei împotriva răului.

Butathor, Butatar este un înger al calculelor. El slujeşte în cea de a treia oră a zilei.

  C

Cabiel este un înger dint-run grup de alţi 28 care conduce conduce luna.

Cabriel este unul dintre cei şase îngeri care au stăpânie asupra celor patru părţi ale cerului. El mai are domnie asupra destinului omului.

Cadat este un înger al purităţii, invocat în ritualurile solomonice.

Cadulet este un înger invocat în luptele duhoniceşti.

Cael este un înger care are stăpânie asupra destinului omului.

Cahetel este un serafim dintr-un grup de serafimi dimpreună cu aşţi îngeri care poatră numele lui Dumnezeu. El conduce după unii produsele agriculturale şi este invocat în dobândirea recoltelor în agricultură.

Calduleh este un alt înger invocat în ritualuri ceremoniale. Calizantir este un înger bun invorat în ritualuri ceremoniale.

Caliel este unul dintre îngerii din ierarhia tronului celui de al doilea cer. El ajută la împăcarea dintre duşmani. El este unul dintre cei 72 de îngeri care după unii are grijă de puterea lui Dumnezeu.

Caluel este un îmnger al zilei de miercuri care locuieşte în cerul al doilea şi al treilea. Este invocat de la sud.

Calzas, este un înger al zilei de marţi care slujeşte în cel de al cincilea cer după unii. Este invocat de la răsărit.

Camael, Camiel, Camiuel, Chamuel, Kemuel, Khamael „cel care îl vede pe Dumnezeu”. Este conducător al ierarhiei puterilor şi după unii oputere tainică a lui Dumnezeu. În folclor acest înger este demon. După unii poate primii chipul animalic (se vorbeşte de un leopard). În kabala el apare ca şi unul dintre cei 10 arhangheli ai lumii briatice. După Elifas Levi este „un nume care personifică dreptatea lui Dumnezeu.” Într-o notă de subsol făcută de Maite se sublinează că camael a fost un demon al războiului. Unii ocultişti îi atribuie lui Camael conducerea planetei marte  care stă cu un grup de alţi înger care conduc alte planete. Există o legendă care spune că Dumnezeu l-a distrus pe acest mare înger fiindcă a încercat să îl împiedice pe Dumnezeu de a da legea pe muntele Sinai. Legendele evreieşti vorbesc de Camael de unul care conduce peste 12000 de alţi demoni. Clement Alexandrinul crede că el este îngerul care s-a luptat cu Iacob. Erl mai este un înger identificat cu Gavril, care i-a apărut lui Hristos în timpul agoniei în Gheţimani pentru a Îl întării.

Camal „a Îl dorii pe Dumnezeu”. Este un arhanghel care apare în kabala.

Camaisar este un înger cvare după mai multe tradiţii oculte împacă contrariile. Este după unii un înger al cerului al V-lea din zii.

Canbiel este un înger al destinului omului şi un înger al ceasului al IX-lea. El slujeşte sub Narconariel.

Coneron este un înger al cerului al XII-lea care slujeşte sub Beratiel. Unii credc că este un demon şi slujeşte sub Belzebut, la fel ca şi î n conjuncţiile lui Astraoth.

Canuel este un înger invocat în diferite opreaţii religioase, notat în marea cheie a lui Solomon.

Capahile este un înger dintre cei trei mesageri ai soarelui.

Cafriel î n occultism este un “înger puternic şi tare” care conduce a şaptea zii a săptămânii. După unii este un înger protector al planetei Saturn.

Capitel este un înger care apare invocat în mai multe rugăciuni. Le apare menţionat în unele tradiţii solomonice.

Caracasa în folclorul occult este un înger al primăveriidimpreună cu Amariel şi Comissoros.

Caroniel este un înger care î n folclorul mosaic mistic slujeşte î n cerul al treilea.

Cancas este un înger care are o origine confuză. Întzr-o legendă care se leagă de existenţa sa şi a îngerului Ahasuenus carcass aapare cu denumirea de “ciognitorul.”

Cradiel este un înger care apare în anumite ritualuri şi este invocat în lupta duhovnicească sau spirituală.

Carmax în unele tradiţii oculte este un înger care slujeşte sub Samax, conducător al îngerilor munţilor. El mai slujeşte şi sub Carmax, Ismoli şi Pafram.

Craniel este un înger care slujeşte în cerul al treilea.

Carisol este un înger a celei de a doua ore a zilei care slujeşte sub Dardariel.

Cass Casiah este un înger invocat de unii pentru vindecarea bolilor cutanee.

Cassiel este un înger al solitudinii şi al lacrimilor care arată “unitatea împărăţiei cerurilor.” După unii Cassiel este un înger patron al planetei Saturn şi conducător al celui de al VII-lea cer. El face parte din ierarhia puterilor. Uneori el apare ca şi un înger al temperanţei. Unii vorbesc despre el ca şi unul dintre cei trei arhangheli ai zilei de sâmbătă, dimpreună cu Macheton şi Uriel. Uneori el este văzut ca şi demon.

Castile este un înger al zilei de joi. Casujoiah este un înger care are domnie asupra celui de al doilea cer.

Causub este un înger pe care Apolonius din Tyana în lucrarea sa Nucteneron spune că este conducător al celui de al VII-lea ceas al zilei.

Cedar este un înger care apare în unele apocrife cum ar fii Evanghelia lui Bartolomeu redactată în limba latină care conduce părţile de sub.

Cerdion este un “sâfânt înger al lui Dumnezeu.” El este invocat în mai multe ritualuri cabaliste.

Cermiul este un înger care face parte din 7 alţi îngeri menţionaţi de tradiţia iudaică ca şi sefiroţi.

Cermiel este un nume îngeresc din ierarhia începătoriilor, dimpreună cu Haniel Nistroc şi alţii. După unii el a fost îngerul preceptor al lui David. “Şi Dumnezeu l-a trimit pe Cermiel pentru a îl ucide pe David” Antichităţile biblice ale lui Filon.

Cetatani este unul dintre cei patru îngeri ai iernii.

Chabalzm este un înger (seraphim sau heruvim) invocat în ritualuri ceremoniale.

Chabril este un înger al ceasului al doilea din noapte care slujeşte sub Farcis.

Chachmal este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Chariel este şi el un înger al naşterii de copii.

Chahoel este un înger dintr-un grup de alţi 72 care conduc destinele omului.

Chaisigidiel este un înger care apare în lumea briatică.

Chairaum este un înger care apare în unele apocrife ca fiidn al nordului (Evanghelia după Bartolomeu). Dintr-un grup de alţi nouă îngeri care conduc “lucrurile cereşti şi pământeşti.” Este un înger despre care se spune că ţine în mână o “unealtă de foc şi reţine superfluenţa umezelii pentru ca pământul să nu devină în întregime umed.”

Chalkatozna este un înger menţionat în unele apocrife (Evanghelia lui Bartolomeu)  ca şi unul care conduce locurile cereşti şi pământeşti.

Chal Fydri Kalkydm este după unii un arhanghel al compotentelor soarelui. Este menţionat în apocrifa lui Enoh, unde este un fel de intermediar între heruvimi şi serafimi. Este după unii un înger cu 12 aripi care la răsăritul soarelui începe să cânte. Locul lui de reşedinţă este după unii cerul al patrulea. În folclorul gnostic acest înger este un demon. Este descris ca şi un monstru ce are trup de şarpe cu cap de corcodil.

Chamuel, Kamuel, Hariel, Siniel este „cel care îl vede pe Dumnezeu” este unul dintr-un grup de lapte arhangheli şi conducotpr al domniilor dimpreună cu Nisroc şi alţi conducători ai puterilor.

Chamiel este unul dintre cei cincisprezece îngeri ai ierarhiei tronurilor menţionat în unele apocrife ăcartea 6 şi 7] a lui Moise.

Chaniel este unul dintre cei 70 de îngeri ai procreaţiei. El este şi un păzizor al poţilor raiului şi al vânturilor din rai.

Chanael este un înger corespondent cu Hanael.

Charhiel „uscat” este un înger al atracţiei şi al uscatului apelor pământului. Se pare că acest înger a sucat pămnântul de ape după potop.

Chambi este un înger al ceasului al cincilea care slujeşte sub Abardashon.

Charciel este un înger care locuieşte în cerul IV-lea duminica şi este invoat de la sub după unii.

Chardiel este un înger al cerului al II-lea care slujeşte sub Amael. Chardros este un înger al cerului al XI-lea care slujeşte sub Bariel.

Charist „har” în gnosticism este o entitate îngerească care a emanat din voinţa lui Dumnezeu.

Chaucran este un înger al primei ore a zilei, el slujeşte sub Samael.

Charmus este un înger al cerului al IX-leacare slujeşte sub Vadriel.

Charnij este un înger al ceasului X-lea care slujeşte sub Orniel.

Carorth este unul dintre cei nouă îngeri care conduc toate „lucrurile îngereşti” şi cele cereşti.

Charpon este un înger conducător  care slujeşte sub Samil.

Charsan este un înger al aerului care slujeşte în ceruri. Simbolic el mai este numit şi un înger al soarelui.

Chasdiel este un înger care stă cu Metatron.

Chaskiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai procreaţiei.

Chasmodei este un înger al lunii fiind şi un fel de inteligenţă planetară.

Chaunel este unul dintre cei 72 de îngeri ai celor 72 de regiuni cosmice cunoscute omului.

Charakiah este un înger care poartă numele lui Dumnezeu.

Chailon este un heruvim sau un serafim invocat în ritualurile ceremoniale.

Chayo este un înger invocat în conjuncţii incantatorii.

Chazzliel sau Hailael (Chayyiel) „armată” este un înger conducător al restului îngerilor. Se spune despre acest înger că dacă el ar vrea ar putea înghiţii tot pământul dintr-o singură înghiţitură.

Chedustraniel (Chedusiastrick) sau este un înger al zilei de vineri care după unii locuieşte în cerul al treilea şi este invocat cu faţa spre răsărit. După unii el mai este o entitate îngerească a planetei jupiter.

Cheratiel este un înger al orei a şasea a nopţii  care slujeşte sub îngerul Zazomaş.

Cheiour este un înger care are încredinţată pedeapsa crimelor şi este însăcinat cu penepsirea criminalilor.

Chernes este un înger al celei de a noua ore a nopţii care slujeşte sub Narconiel.

Chermiel este un înger al zilei de vineri care slujeşte în cel de al treilea cer.

Chenub este un înger al aerului. Ca .şi heruvim el este cel care a fost făcut păzitorul raiului terestru cu o „sabie de foc.” Toma Aquino în Suma teologică a spus că primul care a păcătuit a fost un serafim şi nu un heruvim, în Sum,a 1, 7. În lucrarea Zohar Chenub apare ca şi făcând parte din ordinul principal al heruvimilor. În Iezechil 28, 14-15 Dumnezeu îi reaminteşte de prinţul din Tira care a fost asemenea unui heruvim „şi a fost deplin î n căile sale până ce a fost găsit vinovat.”

Cherubiel este conducătorul heruvimilor.

Chesed este un înger al bunătăţii şi al milei.

Chesetiel este un înger al planetelor şi în special al lui Jupiter. Conducător al acestei planete este după unii Zofiel.

Chorkma, Hokamah este un fel de înger [sefirot sau mai bine spus emanaţie îngerească] care stă pe lângă îngerul Batziel. După Kabala el ar fii primul dintre creaţiile lui Dumnezeu, singura abstraţie supranaturală care se pare că a ajuns la un fel de materializare sau un fel de persoanificare actuală. În ebraică cuvântul săui are conotaţia de „înţelepciune”

Chochmael, Hochmael, este un înger al emanaţiilor îngereşti invocat în diferite ritualuri.

Chofniel este conducătorul îngeresc al cetelor îngerilor lui Dumnezeu (bene Elohim, „copii lui Dumnezeu”).

Choniel este un înger al celui de al zecelea ceas al zilei care slujeşte sub Oniel.

Chosniel „acoperământul lui Dumnezeu” este un înger  care poate fii invocat pentru a conferii memorie bună şi o inimă deschisă.

Chrail sau Chriel este un înger al folclorului Mardean.

Chrymos este un înger care slujeşte în cea de a concea oră a zilei sub Ahasdarhon.

Chraboteij după cabala este un înger al peceţilor.

Churchrdad în legendele persane antice este un înger care are responsabilitatea de a vechea asupra discului soarelui.

Chusca este unul dintre cei 15 îngeri ai tronurilor. Face parte dintr-un grup separat.

Este una dintre numeroasele paze îngereşti ale vânturilor cereşti.

Chutriel este un înger conducător al făpturilor de pământ. După unii el este un demon din iad.

Cocahiel este un înger care apare în kabala asocita cu planeta Mercur. El apare şi în folclorul babilonian. În folclorul mozaic este unul dintre cei şapte îngeri acre stau permanent în faţa lui Dumnezeu şi care dă nume îngereşti planetelor.

Cogediel este un al înger cdintr-un grup de 28 care conduce restul planetelor în special al lunii.

Colopatrion este un înger al pnchisorilor şi al ceasului al IX-lea din zii.

Comadiel este un înger al celui de al IX-lea ceas al nopţii care slujeşte sub Narcoriel.

Corato este un înger al luminii şi al iluminării.

Comissoros este unul dintre cei patru îngeri ai primăverii.

Conaras este un înger al focului şi al jerfei de lumină.

Coniel este un înger al zilei de vineri  care locuieşte după unii în al treilea cer şi este invocat de la răsărit. Apare uneori şi ca un prieten al planetei jupiter.

Cofi este un înger al luminii.

Corabael este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer şi este invocat de la răsărit.
Corael este un înger invocat în rugăciuni care duce la îndeplinire cererile oamenilor. Corael este invocat dimpreună cu Setchiel şi Chedustraniel.

Corat este un înger al zilei de vineri care locuieşte în al III-lea cer şi este invocat de la răsărit.

Core este îngerul conducător al primăverii.

Coriel este un înger al celei de a şaptea ore a nopţii care slujeşte sub Merdirion.

Cosel este un înger al primului ceas al nopţii care sublete sub Gabriel.

Cosmiel este după unii un înger care l-a însoţit pe iezuitul secolului al XVII-lea Atamsie Kircher în vizitele lui extatice pe diferite planete. El vorbeşte de aceste vizite în lucrarea Oedinius Egyptus. În gnosticismul valentinial este un un cosmocrator. După unii el nu este un înger ci un diavol. El este după alţii conducătorul universului material. El mai are un înger pereche după unii Barselo. Cu acest înger dupăă unele tradiţii ei cântă laude lui Dumnezeu. După unii este un înger al luminii.

Cripton este un înger sfânt al lui Dumnezeu invocat în ritualuri ceremoniale. După unii el nu este un înger ci un diavol.

Crociel este un înger al celui de al şaptelea ceas al zilei, care slujeşte care slujeşte sub Barsiniel.

Cruciel este un înger al celui de al treilea ceas al nopţii care slujeşte sub Sarquarich.

Ctomani este unul dintre cei doi îngeri ai iernii. Celălat este Anabael.

Cukbiel este un înger care apare invocat în anumite ritualuri siriene.

Cuniali este un înger al asociaţilor şi unul dintre conducătorii celui de al optulea ceas al zilei.

Cupra este unul dintre îngewrii personificatori ai luminii.

Curaniel este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer şi este invocat de la sub.

Cureton este un sfânt înger al lui Dumnezeu invocat în conjurări riotualice ceremoniale.

Cinbal este un înger care slujeşte sub Vracan (înger al aerului).

D

Dabria este un înger dintr-un grup de alţi patru îngeri care a transcris cele 204 (după unii 94) de cărţi ale lui Ezra. Restul de patru scribi au fost Ecanus, Sarea, Selemiah şi Asiel.

Daden este o mare putere cerească care locuieşte în primul cer.

Daghiel, Dagiel, Dali este un înger care are domnie asupra peştilor şi care apare în unele ritualuri de conjurare de vineri. El este numit un „mare înger şi puternic” al planetei Venus şi al planetelor în general.

Dagon a fost o entitate cinstită de fenicieni. Este reprezentat cu faţa şi mâinile de om şi corpul de peşte.

Dagimiel este un înger al destinului omului.

Dahariel, Dariel apare în lucrarea Pinke hacalorth ca şi o „pază îngerească a primului cer.” După mistica iudaică este un înger membru din ordinul şinaim. În lucrarea Hecaoth Rabati apare ca şi un păzitor îngereasc în cerul al treilea.

Dahmai este unul dintre sfinţii îngeri ai lui Dumnezeu invocat în rugăciune.

Dai sau Dei este un înger care după scrierile mozaice [6 şi 7] ar fii un înger al puterilor. În legedentele persane antice a fost un înger al lunii decembrie.

Dalkiel este după unii un înger al iadului. După alţii el este conducător a iadului sau a şeolului iudaic. El este menţionat în lucrarea Baraita Massachert Gehinnon el stă în iad şi pedepseşte 10 naţiunii din lume şi slujeşte sub ordinul lui Dumah, care este după unii un înger al tăcerii şi al morţii.

Dalmai, Dalmi apare ca şi înger al focului în unele tradiţii (invocat în exorcizarea focului). După alţii este un înger sfânt al lui Dumnezeu.

Dalquiel în kabala este un înger conducător al celui de al treilea cer. El mai face acest lucru cu alţi doi îngeri Jabniel şi Babcial. Toi trei aceşti îngeri conduc pământul  şi stau sub supremaţia lui Aanabel. Ajutorul special al acestui înger este un alt înger Oul.

Damabioh  este un înger dintr-un alt ordin îngeresc. Din câte se pare el are stăpânie asupra construcţiilor naturale. El este un înger dintr-un grup de alţi 72 de îngeri ai lui Dumnezeu care poartă numele lui Dumnezeu. El mai stă cu un al înger numit Pteibiou.

Danabiat este un înger al ordinului puterilor care apare în ritualurile kabaliste. Este şi un înger la care face referire apocalipsa al celei de al V-a peceţi.

Daneal este un înger al zilei de marţi care locuieşte în cel de al V-lea cer invocat de la răsărit.

Danohel este unul dintre cei 72 de îngeri care conduc destinele omului.

Daniel este un înger al ceasului al V-lea care conduce sub Saquiel sau un înger al ceasului IX-lea care slujeşte sub Ladiel. La el se face după unii referinţă în cartea lui Daniel, „Dumnezeu este judecătorul meu.” După unii este un înger al ordinului principalităţilor după lucrarea Lemeston. El mai apare şi în alte lucrări ca şi un înger sfânt al lui Dumnezeu.

Dra în Persia era un înger al ploilor şi al vânturilor.

Dabriel; Dardael este un înger al ceasului al X-lea care slujeşte sub Oriel.

Dardail în folclorul arabic este un înger păzitor invocat în excorcisme.

Dradaniel este un înger conducător al celui de al XI-lea ceas al nopţii.

Dradiel este unul dintre cei trei îngeri ai duminicii. Ceilalţi doi sunt Mibail  şi Hurtapel.

Daresiel este un înger al primului ceas al zilei care slujeşte sub Samael.

Dragitael în folclorul hecaloth este un înger păzitor al celei de a cincea hale cereşti.

Deheleym este un înger care apare în lucrarea Pinke Hecaloth şi este un înger al primei paze a primului cer.

Deliel este un înger numit în lucrarea Almadel a lui Solomon şi este un înger care stă într-un grup de alţi patru. El apare ca şi un înger conducător al destinului omenesc, după Corneliu Agripa.

Dariunge, Deriungos la scriitorul gnostic Vasilide el este un mare arhon. Pentru Valentin, Dariunge este înger slujitor al lui Dumnezeu. Alţii l-au indentificat cu Mitra. Un alt tiltu al acestui înger a fost „Demiurg al universului.” După unii acest înger l-a ajutat pe Dumnezeu să creeze universul. În kabala demiurgul principal este Metatron.

Deraniel este un înger care slujeşte în cerul al III-lea.

Diburiel este o formă a lui Radueril Didnaor numit în cartea lui Raziel.

Dira este un înger păzitot al legii şi al înţelepciunii.

Dira este un înger păzitor al legii şi al înţelepciunii. El mai este cunoscut ca şi Yefefiaf şi ca şi Sofiel. El este recunoscut ca şi un înger al limbilor vorbite şi ca şi un înger al creaţiei. El locuieşte în al şaptelea cer.

Diniel este un înger invocat în ritualurile de incantaţie siriace. Mai este citat şi ca şi unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor. În lucrarea Cartea protecţiei este grupat cu Mihail, Zadkiel, şi alţii îngerii „care vorbeau în limba constrângătoare a conducătorului.”

Dirachiel este unul dintre cei 28 de îngeri ai fazelor lunii.

Dirael este o pază îngerească care în folclorul hecalot păzeşte a cincea hală a cerului.

Dokiel „îngerul greutăţii” sau după cum a fost numit în Testamentul lui Avram XIII este „arhangehlul care este ca şi soarele şi care ţine o balanţă în inima lui.” Numele lui derivă de la Isaia 40, 15 „alunecare în balanţă.”

Domiel, Dumiel este un înger păzitor al celei de a şasea hale cereşti la care face referinţă Abir Gabiridion. El este un arhon, prinţ al maiestăţii, fricii şi al tremuratului. El mai este conducător şi al celor patru elemente şi este de multe ori confundat cu Duma.

Dominion este numele celui mai vechi înger după Filon al Alexandriei.

Donos este un înger invocat în ritualuri. El mai stă cu îngerul Domol.

Donachiel este un înger care luptă împotriva diavolilor.

Donaban este un înger invocat în ritualuri.

Donel este un păzitor al vânutrilor din rai în partea de sud.

Daniel este unul dintre cei 72 de îngeri conducători ai destinului omului.

Donquel este un înger al iubirii.

Doremiel este un înger al zilei de vineri. Este invocat de la nord.

Dorniel este un înger al mai multor paze ale cerului.

Douchiel este un înger invocat în incantaţiile solomonice.

Duhael este un înger menţionat în iudaism.

Duraniel este un înger al celui de al şaptelea ceas al zilei.

Durbail în folclorul arhaic este un înger păzitor invocat în excorcisme.

E

Ebuhuel este un înger al omnipotenţei sau atotputerniciei lui Dumnezeu care stă într-un grup de alţi 8 îngeri şi care apare în unele lucrări mozaice. Ebuhuel este menţionat în diferite lucrări ale kabalei.

Ecanus, Elkanah, este un înger la care se face referinţă în Apocalipsa lui Ezdra (4 Ezdra 14, 42). El este unul dintre cei patru înger care a primit poruncă de la Dumnezeu de a transcrie cele 94 sau 204 cărţi ale lui Ezdra. Cei cinci înger care au mai fost acolo sunt Ecanus, Sanea, Dabuia, Selenia şi Asiel. Unele versiuni îl pun pe îngerul Ethan în locul lui Ecanus.

Efriel este un înger care după unii este parte din ierarhia heruvimilor.

Egibiel este un înger care este asociat cu planetele.

Egion în folclorul hecaloth este o pază îngerească din cel de al VII-lea cer.

Egnimiel, Egrumiel este o pază îngerească care staţionează pe pereţii celui de al VI-lea cer.

Eheres este un înger care apare în diferite tradiţii. Dupăp unii este un diavol. Levis Spence crewde că acest înger este foarte aproape de existenţa spirituală a lui Dumnezeu.

Eiael este un înger care domină ştiinţele. După unii este un înger al longevităţii. El stă după unii înt-run grup de alţi 72 de înger care poartă numele lui Dumnezeu. El mai slujeşte cu îngerul Ahiou. După unii este un înger invocat prin rostirea Pslamului 36, 4.

Eirnilus este un înger al fructelor care domneşte asupra cerului al patrulea.

Elibaios este un înger care apare în mai multe tradiţii gnostice. După unii el locuieşte în cerul al VI-lea.

Elim este în ebraică „copaul purternic.” După unii este un înger păzitor.

Elimelech „Dumnezeul meu îmi este rege” este un înger al verii, asocialt cu îngerul Heel. Este după unii un înger al apelor.

Eliniel apare în kabala iudaică ca şi un înger al lunii.

Eliafarasai este un înger care apare menţionat în tradiţiile solomonice. Este după unii un înger al iniţierii în rugăciune, după cum a fost definit în lucrarea Almadel a lui Solomon.

Elion sau Elyon este un înger numit în feniciană, care înseamnă „supremul” este după unii un înger care stă în ajutorul lui Ofaniel care stă în primul cer. După unele tradiţii Moise a fost capabi să aducă plăgile asupra Egiptului prin acest înger. Este un înger recunoscut şi de Melchisedec. El este un slujitor al lui Dumnezeu. [Facere 14, 18 19, 22.].

Eloai este un înger la care face referinţă Origen ca şi la unul dintre cei 7 arhonţi ai sistemului ofitic.

Eloeus este un înger menţionat în unele tradiţii feniciene care a construit universul. ÎN folclorul ofitic el este un înger al unui grup de alte şapte puteri conducător al celor şapte ceruri care constituie plinitudinea ultimă.

Elogium este un înger care conduce luna lui Elul (septembrie) în calendarul ebraic. De obibei îngerul conducătro al lui sesptembrie este Uriel (sau după unii Zuriel). Eloha este un înger al puterilor. El poate fii invocat şi în ritualuri. Elaheij este un înger invocat în exorcismul focului.

Eloi, Eloiein este unul dintre cei şapte arhangheli care a stat la creaţia omului după chipul lui Dumnezeu.

Elomeel (Ilumiel) în folclorul enohian este unul dintre îngerii sezoanelor.

Elomnia sau Elonina este unul dintre cei cinci îngeri principali ai stadiului sau gradului al treilea îngeresc.

Elubatel este unul dinr-un grup de 8 îngeri ai omipotenţei lui Dumnezeu. Alţi doi îngeri sunt Ebuhuel şi Atuesuel. Ei sunt invocaţi în lupta contra demonilor. Mai presus de oricce ei sunt nume îngereşti. După unii în cer ei au trâmbiţe.

Emial este un înger al exocismelor şi după unii este un înger al liliecilor.

Emanuel „Dumnezeu este cu noi” este un înger al iubiri înfocate de Dumnezeu care apare dimpreună cu Sidras, Misac şi Abednego. În ritualirule de conjurare el apare ca şi inocator al peceţii a treia. În kabala el apare ca şi serafim (sefira lui Malkut) şi mai este menţionat de tradiţiile briatice.

Enediel este unul dinttr-un grup de alţi 28 de înger care condu fazele lunii, este după unii un înger planetar. După alţii este un înger al fazelor lunare.

Eneije este un înger invocat în ritualuri.

Enmo este un înger care apare în folclorul madean ca şi un înger al planetelor. În mod special după unii este un înger al înţelpciunii şi al ştiinţelor. El mai este comparat cu Rafael în angheologia iudeo-creştină.

Eouth este un heruvim sau un serafim care apare în unele tradiţii.

Enadin este un înger invocat în ceremoni speciale.

Eraistel este un înger care slujeşte în cea de a patra  diviziune a celui de al cincilea  cer.

Erathol este unul dintre cei 7 arhonţi din teologia gnostică. Origel îl grupează pe Erathaol dimpreună cu Mihail, Rafael, Gabriel, Onoel, Tautgabaoth şi Suniel.

Eregbuo este un înger corespondent al îngerului Daniel.

Enel este numele unui înger sacru opus demonilor. El este un înger invocat de tradiţiile solomonice

Evreriel, Jeremiel, Eiermiel, Remiel, Jeremiel este un înger care vecghează peste lucrurile de pe pământ. După unii ele ste egalizat cu Uriel.

Engediel este unul dintre cei 28 de îngeri care conduc fazele lunii.

Eriomas este un înger invocat în mai multe exorcisme.

Ermosiel este un înger al cerului al doilea care slujeşte sub Anael.

Erotosii este după unii un înger planetar al lui Marte. În ermineturică el este cap al ierarhiei puterilor.

Erigion este numele unui înger pe care la invocat Iosua pentru a obţine o victorie asupra moabiţilor.

Erzla este un înger al diferilor ritualuri.

Esahiel este un înger al ordinului puterilor.

Escanor este un înger invocat în ritualurile solomonice.

Eschiel, Esiel este unul dintre cei patru îngeri ai planetei marte după unii. Restul sunt Ithuriel, Madiniel, Bortakiah (Berzachia).

Eschinos este un înger al planetelor invocat în diferite ritualuri de conjurare.

Eserchie sau Oriston este numnele unui înger invocat de Mosie când a adus broaştele în Egipt şi una dintre plăgi (broaştele au fost aduse prin inocarea numelui lui Zabaoth după unii). Tot după alţii tot acest înger a fost inovat atunci când Moise a făcut Nilul în sânge. El a mai fost invocat de Mosie  dimpreună cu Soriston.

Eşiriel a fost un înger inocat în invocaţiile siriace.

Eson este un serafim sau heruvim folsoit în ritualurile de conjurare. Esdpiacent este un înger folsoit în excorcismul cerii de lumină. El este un înger invocat de diferiţi psalmi.

Estael în unele surse este un înger al lui Jupiter. El esete invocat dimpreună cu Kadiel, Maltiel şi Hufatiel.

Eth ebraicul „timp” este un înger însărcinat cu a avea de grijă ca toate lucrurile să aibp loc la un timp anume sau un „timp potrivit.”

Etrafiel este un înger al arabilor care sună trompetele la ziua judecăţii. Mai apare dimpreun ă cu îngerul Israfil.

Etrenpsuchos, Astronpsuchos este un înger păzitzor care apare în Biblioteca Boldeiană pe un papirus şi este după unii unul dintre cei 7 păzitori ai cerului.

Euchei este după unii un înger al tămâierii sau al fumigaţiei.

Eurabrates este după unii un înger al planatei Venus.

Exael este un înger la care se face referinţă ca fiin unul care i-a învăţat pe oameni să facă maşini sau mai bine spus maşini de război, lucruri pentru aspirat şi aur, folosinţa gemelor şi a parfumurilor. Este un înger care după unii srtă în părţile de jos ale cerului.

Existor este un înger al zărilor.

Extahor este un înger al lui Dumnezeu care este inocat din diferite exorcisme.

Ezgadi este un înger invocat în ritualurile de conjurare care asigură realizarea călătoriilor cu bine.

Ezoiil este un înger al apelor.

Ezrael „ajutorul lui Dumnezeu” (în ebraică) este un înger care apare în unele lucărri apocrice cum ar fii Apocalipsa lui Petru. Este un înger al „mâniei lui Dumnezeu” după unii. În lucrarea sefer Gan Edem a fost văzut ca şi un înger al măririi lui Dumnezeu şi a ajuta pe cei mai săraci.

Ezriel este un înger este un înger al cărui nume se găseşte pe manuscrisele de la Marea Moartă.

   F

 

Fabriel este un înger care după unii slujeşte în cerul al patrulea.

Fakredin „sărac în credinţă” este unul dintr-un grup de 7 arhangheli în credinţa iudaică. Este invocat în rugăciune.

Fariel este un înger al aerului care slujeşte în cel de al treilea cer şi este invocat de la sud.

Fanuel este unul dintre cei patru îngeri ai prezenţei.

Farisis este un înger conducător al celui de al doilea cer.

Fanri este un înger conducător al celui de al doilea ceas al nopţii.

Fanur este un înger care apare în folclorul antic persan şi şi este un înger protector al umanităţii. Unii îl compară cu arhanghelul Metatron unde ar fii dimpreună cu el „susţinător al umanităţii.” Este un înger care apare în tradiţia iudeo creştină.

Farnadin este un înger care apare menţionat în folclorul persan ca şi înger al lunii martie. După unii este un înger planetar. După unii este un heruvim.

Fraciel este un înger al zilei de marţi care slujeşte în cel de al cincilea cer. Este invocat de la nord.

Franoch este un înger al celui de al şaselea ceas al nopţii care slujeşte sub îngerul Jefischaha.

Friagne este un înger al celui de al doile aceas al nopţii care slujelşte sub Faris.

Fronzon este un înger al celui de al treilea cer care slujeşte sub Sarquamiach.

Fuleriel este un înger al timpului care slujeşte sub îngerul Zazazoraş.

Furiel este un înger al celui de al treilea ceas al zilei care slujeşte sub Vaguriel.

Furlac este un înger al pământului.

Furmiel este un înger al oreai a noua din zii care slujeşte sub Sazquiel.

Futiniel este un înger al celui de al cincile aceas al zilei care slujeşte sub Sazquiel.

G

Gabariah este un înger menţionat de ritualurile solomonice gnostice invocat prin incantaţii ale numelui lui Uriel.

Gabriel „Dumnezeu este tăria mea” este unul dintre cei mai mari îngeri ai folclorului iudeocreştin şi mahomedan. El este un înger al vestirilor, al învierii, milei, curajului, vieţii şi al revelaţiei. Dincolo de Mihail este singurul înger menţionat pe nume în Vechiul Testament., dacă nu mai includem pe Tobit, atunci Rafael ar fi al treilea numit în Biblie. Gabriel este cel care conduce paradisul şi deşi el este primul conducător, el stă de partea stângă a lui Dumnezeu a cărui sălăşluire este după unii cerul al VII-lea sau al X-lea. Mahomed pretinde că Gavriil (Jibriel în islam) a fost cel care i-a dictat lui Mohamed Coranul, sură după sură. În tradiţia islamică se crede că gabriel este peste 140 de perechi de aripi. Pentru mahomedani el este un înger al adevărului. În legendele iudaice Gabriel este cel care a distrus Sodoma şi Gomora. În Talmul se face referire că Gabriel este cel care a lovit oştirile lui Sanherib „cu o loviturătare cu care a fost înzestrat încă de la creaţia sa.” Înt-run alt loc din Talmud Arhanghelul Gavriil a fost cel care prevenit-o pe regina Vaşti de a apărea dezbrăcată în faţa regelui Ahasuenus şi a oaspeţilor săi cu scopul de a o alege de soţie pe Estera în locul ei. Tol la Gavriiel se mai fac referinţe în cartea lui Daniel. A se vedea Daniel 8.  Cabaliştii îl indentifică cumva ca şi „omul îmbrăcat în lână” de la Iezechil 9, 10). În Daneil 10-11 ni se spune că Mihail îl ajută pe un om îmbrăcat în lână. În literatura rabinică el este prinţ al dreptăţii. Origel îl numeşte pe Gavriil un înger al războiului. Fericitul Ieronim l-a egalizat cu Haron. În legendele evreieşti Gavriiel este cel care a realizat miracolul incidentului celor trei oameni sfinţi (Hanariah, Mişael, Azariah) care au fost scăpaţi din flăcări. Alte surse cred că a fost vorba de Mihail. Gavriil mai apare în alte mărturii din poveştile iudaice. Cum ar fii povestea celor 10 rabini. Se spune că dintr-un grup de 10 rabini unul a fost ridicat la ceruri, este vorba de Rabinul Iaşmael şi l-a întrebat pe Gavriil de ce merită oamneii moartea. Gavriil i-a răspuns că ei ispăşesc pedepasa pentru păcatele celor 10 fii a lui Iacob care l-au vândut pe Iosif în robie.  După mărturia de curta a Ioanei d Arc, Gavriil este cel care a inspirat-o să meargă să înmoaie mânia regelui. În vremurile mai recente, Gavrill este indentificat cu îngerul care l-a vizitat pe părintele George Map, conducătoruul unei Biserici din New Harmony, Indiana lăsându-şi urma de pe talpa sa în curtea reşedinţei Bisericii, din Machne Owen.

Gabuthelon este un înger care ia fost descoperit lui Ezdra ca şi unul care stă într-un grup de alţi nouă îngeri care vor conduce sfârşitul lumii.

Gadal este un înger invocat în diferite ritualuri.

Gadeil “un înger sfânt” invocat în operaţii gnostice. El locuieşte în cel de al cincilea cer fiind paznicul uneia dintre porţilor vânturilor de sud. Numele lui a fost descoperit pe inscripţia unor documente istorice. Este un luptător împotriva răului.

Gaduiel este conducătorul principal îngeresc al cerului V-lea care are în comandă războaiele împotriva popoarelor. Când se ridică o rugăciune la ceruri el o încununează şi o însoţeşte până în al VI-lea cer.

Gaga este un înger care apare în folclorul hecaloth care stă ân cea de a şaptea încăpere a cerului.

Gaghiel este o pază îngerească a celui de al VI-lea cer.

Galdel este un înger al zilei de marţi, care după unii locuieşte în al cincilea cer invocat de la sud. Unii îl asociază cu arhanghelul Metatron.

Galgaliel este un înger principal al soarelui. El mai este creditat cu îngerul care conduce cercul solar şio ca şi un conducător al îngerilor care sunt ca şi el.

Galizur (în ebraică „descoperitorul pietrii”) mai este numit Galizum, Galizur, Raziel, Raguil, Aktasiel. Este un mare înger care apare în folclorul Talmudic pe care unii cred că Moise l-a întâlnit în ceruri. După unii el i-a dat lui Adam cartea „Îngerului Raziel.” (a se vedea Rahab). El este un înger conducător peste al doilea cer şi învăţător al înţelepciunii lui Dumnezeu. El ţine universul prin aripile sale deschise dimpreună cu toţi îngerii care slujesc universul.

Galmon este un înger care conduce destinul omului.

Ganbriel este un înger care păzeşte  cerul al cincilea.

Ganerin este un înger care apare în diferite ritualuri. Numele lui este legat de lupta spirituală.

Ganidoi este un înger invocat în mai multe ritualuri.

Gariel este un înger care conduce primul ceas al nopţii.

Gamorin, Debahim este un înger al luptei împotriva răului.

Gamrial este un înger al cerului VIII-lea din zii care slujeşte sub Naroriel.

Gradon este un înger invocat la biencuvântări.

Garfial, Garfiel este un înger păzitor al cerului al V-lea.

Gagatel este un înger al dintre cei trei ai verii. Ceilalţi doi sunt Tariel şi Gargatel.

Gariel este un înger păzitor cerului al cincilea.

Garşanel este un înger care izgoneşte răul.

Garthiel este un înger conducător al primului ceas al nopţii care slujeşte sub Gavriil.

Gauzanal este un înger care apare menţionat pe mai multe inscripţii. Este un luptător împotriva răului.

Gastrion este un înger al celui de al VII-lea ceas care slujeşte sub Narcoriel.

Gatheil este un înger păzitor al celui de al V-lea ceas.

Gauril (Işlila) este un înger păzitor din Talmud care stăpâneşte peste orient. Datoria lui este de a se asigura că soarele răsare zilnic la vremea potrivită. Gauriel apare în folclorul mandean şi corespunde cu mai multe tradiţii zoroastriene. Este făcut ca locuitor cu Gavriil.

Gariel este un înger care dimpreună Gargathel şi Tariel sunt îngeri slujitor dar şi patroni ai verii.

Ganşanel este un înger luptător împotriva răului.

Gantiel este un înger al primului ceas al nopţii care slujeşte sub Gamiel.

Garzamel este un înger  este un înger care luptă împotriva răului.

Gastrion este un înger al ceasului al VIII-lea din zii care luptă şi slujeşte sub Narcoriel.

Gathiel este o pază îngerească a cerului al cincilea.

Gauriil este un înger talmudic care conduce răsăritul. El se ocupă de soare după unele tradiţii. El mai apare în folcolrul madean. Acest înger mai este menţionat în zoroastrianism.

Gariel este un înger care dimpreună cu Gargatel şi Taniel este unul dintre cei trei îngeri ai verii.

Gavreel, Gavriel este o variantă pentru Gabriel folosită de Colegiul rabinic iudaic iudeo-etiopian al evreilor negrii din Harlem (New York). Această sectă există patru îngeri cardinali (dintre care Gavreel este unul) şi sunt invocaţi pentru vindecarea bolilor, redarea vederii, împăcarea cu duşmanii şi prietenii şi „ferirea de nebunie.” Alţi trei îngeri sunt Mihail Owreel, Midraşim. El apare ca şi una dintre multele paze ale porţilor vâhturilor din ceruri. În foclorul hecaloth este o pază îngerească care staţionează undeva în camera a doua sau a treia a cerului.

Gazardiel, Gassrdia, Gazardia este un supraveghetor îngeresc prin al orientului cu însărcinarea de a ridica şi a face să apună soarele.

Gazardiel este cel care primeşte rugăciunile credincioşilor şi le duce la ceruri.

Gazarniel este un înger al „focului puternic” care a voit să se opună şi să îl rănească pe Moise când era în ceruri. Moise l-a însoţit pronunţîndu-i numele.

Geile este o pază îngerească din cerul al cincilea.

Gebiel este un înger al celei de a patra încăperi cereşti.

Gebril este un înger invocat în ritualurile de conjurare.

Geburael este un înger al lunilor care apare de mai multe ori în tradiţiile cabaliste. Numele lui înseamnă tărie şi este un echivalent al lui Gamaliel. Este un înger asociat cu planeta marte.

Geburatiel apare în 3 Enoh Gebrutiel este unul dintre îngerii mari care au cu sine tăria lui Dumnezeu., puterea şi mărirea Lui. Este un slujitor principal în cerul al Iv-lea şi al VII-lea.

Gedeal este un înger  care îân ebraică înseamnă „norocul lui Dumnezeu.” Este un înger al sezoanelor şi al destinului după unii.

Gedariarh este un înger care supraveghează cerul al III-lea. Se spune că el slujeşte de trei ori pe zii. El se pleacă în faţa rugăcinilor care vin din ceruri, le încununeză şi le duce mai departe.

Gedemel este un înger al lui Venus care slujeşte sub Hagiel.

Gediel, Gdiel este un înger care apare în lucrarea Almadeal al lui Solomon fiind unul dintre cei patru îngeri ai principalei încăperi a cerului. Cartea îngerului Raziel îl desemnează ca şi nu înger al naşterilor. El mai apare şi în ocultism.

Gedohomi este un înger al celei de a treia încăperi a cerului invocat în rugăciuni.

Gedliel este un înger care apare în folclorul hecaloth ca şi staţionând în cerul al VII-lea.

Gehatstita este un înger care apare în folclor menţionat ca stând în încăperea a cincea cerească.

Gebegiel este un înger care stă în cea de a cincea încăpere a cerului.

Gebirael este un înger care este menţionbat în folclor în cerul al şaptelea

Gehoriel este un înger care în folclorul hecatol staţionează în primul cer.

Geliel este unul dintre cei 38 de îngeri ai fazelor lunare după unii.

Gelorinos este un înger invocat în rugăciune.

Geririel este un înger care conduce destinul omului.

Gemmut este un înger arhon (conducător) care slujeşte sub Kalapatauroth (care a  auzit de toţi îngerii eroici şi care face ca toatele destinele să existe.

Genaritod este un înger ofiţer conducător care slujeşte sub Mendrion

Geno este unul dintre îngerii puterii, invocaţi în diferite rugăciuni.

Gergot în folclorul hecalot este o pază îngerească care staţionează în cea de a VI-a hală a cerului.

Gernael „maiestatea lui Dumnezeu” este un înger trimis de Dumnezeu pentru a ajuta la facerea lui Adam. După unii cu această misiune a fost creditat Gavriil.

Geron este un înger al celei de a doua regiuni cereştin invocat în rugăciune.

Geroskesufael este un înger care apare în folclorul hecaloth ca şi o pagă îngerească care staţionează în cerul al VIII-lea

Gerniel este un înger care apare în kalaba iudaică, ca fiind un înger „preceptor” slujuitor al regelui David. La fel ca Cerniel este conducătorul ordinului principalităţilor (elohim) împărtăşindu-se de Haniel Nisroc şi alţii. La fel sunt Gethel sau Ihgethel îngeri care stăpânesc mai multe lucruri. Se crede că acest înger i-a lovit pe amoniţi cu orbirea împotriva în lipta lor împotriva lui Cnez. Se crede că a fost asistat de îngerul Zeruel.

Gezuria este un înger al ordinului puterilor. El păzeşte unele încăperi cereşti (hecaloth) şi conducător peste alţi şapte îngeri între care îngerul soarelui Gazardin.

Georiarh este un înger care după unii este al protector al planetei Mercur.

Giatiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Giel este un înger care are domnie asupra destinului omului.

Gipriel este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Glaras este un înger al primului ceas al nopţii  care slujeşte sub Gavriil.

Glauron, Glaura este un înger beneficent al aerului invocat de la nord

Glarij este un înger al ceasului al treilea, care slujeşte sub Veguaniel.

Gnial este unul dintr-un grup de 64 de îngeri păzitori care slujeşlte în cele 7 hale ale cerului.

Golaudeg este un înger invocat în exorcismul cerii de lumânări.

Gonael este unul dintre îngerii care păzesc porţile vânturilor de nord a cerului.

Gonfiniel este un înger a celui de al VII-lea cer.

Guadeil, Grafiel, Gradiel este „puterea lui Dumnezeu”. Este un înger al planetei marte şi al destinului omului. Îngerul său corespunzător este Bartiabel.

Gronozin este un înger al ceasului al doilea al nopţii care slujeşte  sun Faris.

Grafatas este un înger care stă cu un al grup de nouă care conduce lăcaşurile cereşti şi pământeşti.

Graşarhem dimpreună cu Hadkiel este un înger conducător.

Grial, Griel este un înger păzitor al al cerului al V-lea şi unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Grabarel este uzn înger care dimpreună cu îngerul Tarquam conduce toamna.

Grael, Guel este un înger al zilei de marţi care locuieşte în cerul al cincilea şi este invocat de la orient.

Gulacoc este un înger invocat în rugăciuni.

Gurid este un înger al echinopţiului de vară şi devine efectiv când este invocat împotriva luptei cu răul.

Guriel „ajutorul lui Dumnezeu” este un înger conducător al destinului omului.

Guth este un înger care conduce planeta Jupiter.

Gutrix este un înger al zilei de joi şi al aerului care slujeşte sub îngerul Suth conducător al mai multor îngeri.

Guziel este un înger invocat împotriva răului.

Grunthial este o pază îngerească a celui de al patrulea cer.

Gzel este un înger invocat în lupta contra răului. După unii acest înger este o parte din numele lui Dumnezeu.

H

Haael este unul dintr-un grup de alţi 72 de îngeri ai destinului omului.

Haiiah este un înger din ierarhia domniilor. Este un înger al dimplomaţiei şi al relaţilor de înţelegere. El este stă cu un grup de alţi 72 de înger care se crede deţin numele lui Dumnezeu.

Hhamiah este un înger al ierarhiei sau ordinului puterilor. El mai este după unii şi un înger al cultelor religioase şi „protejează pe toţi cei care cred adevărul.” El mai apre un înger pereche numit Sencuth.

Hharez este un înger al cuvintelor lui Dumnezeu.

Hhatan este un înger al finaţelor după lucrarea îngerului Nuctemenin.

Habbiel este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer şi mai este şi un înger al iubirii.

Habriel este după unii un înger care face parte din ierarhia puterilor invocat în ritualurile de conjurare.

Habudiel este un înger al duminicii care locuieşte în al patrulea cer şi este invocat de la sud.

Habuhiah este un înger al agriculturii şi al fecundităţii. Este un înger care dimpreună cu alţi 72 poartă numele lui Dumnezeu.

Hacaşel este un înger care dimpreună cu un grup de alţi 72 de îngeri este autor al destinului omului.

Hakadiel este un înger care dimpreună cu Gassarben conduce destinul omului.

Hadarion este înger concucător [arhonte] care apare în Alfabetul rabinului Akiba.

Hadarmiel este un înger menţionat în lucrarea Marea cheie a lui Solomon.

Hadasdagedoi este un înger care în folclorul hecatol este păzitor al cerului aş şaselea.

Hadrinion „îngerul iubitor al lui Dumnezeu” este un înger care apare în mai multe ritualuri.

Hadrariel este un înger al maiestării lui Dumnezeu. El mai este după unii şi un înger portat care staţionează la a doua parte a cerului. El este mai înalt decât Kenuel  şi după unii staţionează în al doilea cer. Este mai mic decât Sandalfon „printr-o lungime de 500 de metrii” după unii dar nu este sigur dacă relatatea este adevărată. Când l-a văzut pe Hadraniel Moise a fost pătruns de groază, dar când Moise a numit numele lui Dumnezeu, acest înger a rămas înfricoşat. Există o legendă care spune că Adam a vizitat cerul cu 2000 de ani înaintea lui Moise. Cu această ocazie Adam a vorbit cu îngerul Hadrariel despre posesiunea cărţii Îngerului Raziel, o carte care conţinea tainle şi cunoaşterea deplină despre îngeri. Această carte a ajuns în posesia lui Solomon prin Noe şi Avraam. După o legendă zoharică când îngerul Hadrariel proclamă voia lui Dumnezeu, vocea lui poate trece prin 200000 de pereţi. Lucrarea Revelaţia lui Moise ne spune că fiecare cuvânt pe care îl rosteşte acest înger este asemănat cu puterea a 17000 de fulgere. În gnosticism Hadraeiel este un înger subordonat îngerului Jehuel, înger al focului. La fel ca şi Hadriel este slujeşte la proţile vânturilor cerului. Este un înger menţionat în litereatura apocaliptică. După alţii el este un alt nume a lui Metatron.

Haduriel după folclorul hekatol este o pază îngerească a cerului al şaselea.

Hafkiel este un înger care apare în Incantaţiile avraamice şi în Textele de la Nippur. Este un înger invocat în exorcismul demonilor.

Hagai în folclorul hecatol este un înger al cerului al cincilea.

Hagedaal este un înger al peceţilor şi este un înger care apare în mai multe ceremonii.

Haggo este un îger al peceţilor care poate fii invocat în ritualiturile de conjuncţie.

Hagiel este un înger al deşteptăciunii şi al inteligenţei. Este un înger care controlează destinul omului. El apare şi în tradiţia kabalei şi îngerul său corespunzător este Gadarel care este un înger patron al planetei venus.

Hagios este numele unui mare înger şi un înger al numelui lui Dumnezeu.

Hagit este un înger planetar şi un înger care stă grupat cu alţi îngeri. După unii este un înger al zilei de vineri. După Corneliu Agripa el este conducătorul a încă 4000 de legiuni de îngeri. După unii el este un înger al metatelor transformate. În alte surse el apare ca şi unul dintre principalii slujitori ai cerului.

Haglon este un înger al ceasului al treilea care slujeşte sub Sarquamich.

Hahael este un înger al „mişcărilor vânturilor cerului” şi este un înger apătător al misionarilor creştini şi al ucenicilor lui Hristos. El stă cu un grup de alţi 72 de îngeri care poartă numele lui Dumnezeu. Îngerul lui corespondent este Chantare.

Hahaiah este un înger care face parte din ierarhia heruvimilor. Este un înger care poate influenţa gândurile şi descoperă tainele ascunse ale oamenilor. Ar ca şi corespunzător pe îngerul Atarp.

Habiel sau Chainel este un înger slujitor care slujeşte atunci când îngerii se aducă la adunările de judecată a lui Dumnezeu.

Habrazih este un înger care dimpreună cu alţi 72 de îngeri poatră în sine numele lui Dumnezeu.

Hananiah este un înger care în kabala apare ca şi un înger al tronurilor.

Hahlii este un înger al scrisului [scriitorilor] şi al culorilor.

Halomel este un înger slujitor.

Hanuiah este un înger slujitor care poatră numele lui Dumnezeu.

Haiaiel este un înger dintr-un grup de alţi 72 de îngeri care poatră numele lui Dumnezeu.

Haibel este un înger patron al animalelor.

Hain este un înger al destinului omului.

Hakaniah este unul dintre heruvimi. După unii el ar fii păzitor al Franţei. Îngerul său corespunzător este Versagua.

Haken în folclorul oriental este un înger păitzor al cerului al patrulea.

Hakba este un înger al inteligenţelor.

Hajahn este un alt nume a lui Metatron.

Halacho este un înger al simpatiilor.

Haleuliel este un înger care în folclorul oriental staţioenază în cerul cerul al şaptelea.

Halliza este un înge care apare în tradiţiile solomonice.

Halquim este un înger păzitor al cerului.

Haludiel este un înger al celui de al patrulea cer, invocat duminica. El mai este şi o inteligenţă a sorelui după unii.

Halwa este unul dintre numele lui Metatron.

Hanabiel este un înger care are domnie asupra destinului omului. El este o inteligenţă a soarelui (după unii este un înger solar) el slujeşte cu Tual şi are îndatoriri comune cu îngerul Asmodiel.

Hanal sau Hamnal este un înger al apelor. El mai este după unii parte dintr-un grup de alţi şapte arhangheli adorat de înţeleptul indian Varralm. Apare invocat în incantaţiile arabice.

Hanaliel este un înger al lunii august după cabalistul Triterius. Este un înger al virtuţilor care conduce destinul omului. El conduce destinul omului dimpreună cu Voil şi Voel.

Hamariţod este un înger al ceasului al zecelea din zii care slujeşte sub Dardariel.

Harafiel este un înger menţionat de unele tradiţii. Este un înger al destinului omului.

Hamaia este un înger slujitor.

Hamaizod este un înger al ceasului al patrulea din zii care slujeşte sub Jefischa.

Hameriel este un înger al cerului al cincile care slujeşte sub Aharsdarhon.

Hanmeichard este un înger al ordinului heruvimilor care este egalizat cu marele înger Akatriel.

Haneneil este un înger al inteligenţei.

Haron este unul dintre mulţi păzitori ai cerului. În cartea 1 Enoh (capitolul 18) el este un mare conducător care face pe toţi îngerii din ceruri să slujească şi să Îl cinstească pe Dumnezeu şi să cânte imnul întreit pentru lauda lui Dumnezeu.

Hamnakiel este un înger păzitor invocat în ritualuri de exorcizare în folclorul arabic.

Hanh este unul dintre cei 12 îngeri ai destinului omului.

Hananiel eînseamnă în limba ebraică „dat cu har de Dumnezeu” şi este un arhanghel care apare pe mai multe înscripţii.

Habl este un înger cxare se crede că i.a poruncit lui Solomon să construiască primele altare.

Hariel, Aniel, Onoel, Hanael, Simiel Simiel „mărirea şi harul lui Dumnezeu”  sau „Cerl care Îl vede pe Dumnezeu” este un înger al lui decembrie şi conducător al virtuţilor. El conduce destinele omului. În unele gtradiţii el mai stă cu un grup de alţi 10 arhangheli. Unele tradiţii apocrife cred că el este îngerul care l-a suit pe Enoh la ceruri (dimpreună cu Anafiel). A fost comapart cu unii cu caldeanul Iştar şi este un luptător împotriva răului.

Hananiel este un înger invocat în incantaţiile aramaice. Este un înger al iubiri.

Hanuel este un înger al ceasului al şaptelea care slujeşte sub Narcoriel.

Nahahoz este un înger ceasului al optulea din zii.

Hnatiel este un înger al ceasului al treilea din zii, care slujeşte sub Venuaniel.

Hanum este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer.  Este invocat de la sub şi de la nord.

Hagenel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Hanael este un înger care apare în kabala iudaică ca fiind atribuit arhivarilor, bibliotecarilor şi cabiteleor sau laboratoarelor, mai este unul dintre cei 72 de îngeri care poatră numele lui Dumnezeu.

Hanariel este un înger al lui Dumnezeu. Eruditul Hafiz a afrimat că Hanriel şi Zuarh saunt doi îngeri tutelari ai planetei Venus. Acest înger apare în mitologia mahomedană. El este îmgerul care a pedepsit doi alţi demoni aruncindu-i lângă Babilon unde se spune că aceşti îngeri învăţau magie. În Encicolpedia religiei şi a eticii IV, 655 cei doi sunt caracterizaţi ca şi doi îngeri căzuţi.

Hariel este un înger care în folclorul oriental staţionează în cel de al treilea cer.

Hasdiel este un înger al lui Venus. Mai este un înger al bunăvoinţei, dimpreună cu îngerul Zadkiel. În Zohar acest înger este unul dintre principalii doi îngeri [cimpreună cu Şaniel] care l-au însoţit pe Uriel într-o luptă împotriva puterilor întunericului.

Haşeisah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Haşmal, Chasmael, Hayah este un înger din ierarhia domniilor (haşmalin în limba ebraică). Zoharul citează termenul ca şi o „sferă lăuntrică ascunsă şi acoperită în care tainele literelor cereşti ale numelui lui Dumnezeu sunt suspendate.” Legendele evreieşti spun că Haşmael îl înconjoară pe Dumnezeu când şade pe tronul său. El este şi „îngerul vorbitor de foc.” În lucrarea Hagiga este notat un incodent care se leagă de acest înger: mai de mult un tânăr studia viziunea lui Iezechil din Vechiul Testament şi a ajuns să se gândească la îngerul Haşnal şi în acel moment se spune că Haşnal a început să îl ardă. Lucrarea nu ne explică morala poveştii.

Haşul este unul dintre concucătorii irearhiei domniilor. Hasmed este un înger al anihilării răului după unii şi unii dintre cei cinci înger ai pedepselor întâlniţi de Moise în ceruri.

Hasmiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Hasniel este un înger care apare inscris pe mai multe documente pentru a izgonii răul.

Hatch este un înger invocat în unele incantaţii iudaice ritualice. Numele a derivat din cuvintele incantaţiei.

Haspatsiel este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Haurnatas „întregime” este un înger care a apărut în zoroastrianism. Este un  înger al mântuirii. Mai este şi un înger al apelor. În folclorul mandean este indetificat cu Hanuda. Acest înger apare menţionat şi în Coran.

Hanat este un înger menţionat de unele tradiţii persane.

Haurnatati, Haurnatat este un înger care aparte menţionat în folclorul arabin dimpreună cu alţi doi îngeri. El mai este numit Chondad.

Haren este unul dintre îngerii care conduc cele doisprezele ore ale zilei. Este un înger al demnităţii.

Hrabariah, Hariyahu, Hayat este un nume a lui Metatron.

Haiael, Haiel, Haşmael Chaiel , Hailiel, Johiel, Iaiael este un înger conducător. El are stăpânie asupra animalelor sălbatice dimpreună cu Tegi (Thuniel), Mitiniel, Jehiel.

Haziel „viziunea lui Dumnezeu” este un heruvim invocat pentru a obţine mila lui Dumnezeu. Este un înger din grupul a încă 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu. După unii este un demon.

Heiel „viaţa lui Dumnezeu” este un înger care conduce pe mai mulţi oameni. Este şi aconducător al sezoanelor anului. Este asociat cu Elimeleh.

Hieglot este un înger al frutunilor de zăpadă şi conducător al primului ceas al zilei.

Heikhali este un înger care apare în folclorul oriental ca şi păitzor al celei de a şaptea camere cereşti. Hecaloth este termenul care înseamnă în iudaism „încăpere cerească.”.

Hekaloth este un înger din cer menţionat de tratatul Hekaloth şi în Zohar  1, 14.

Nel este un înger al lui Dumnezeu invocat în ritualuri.

Helayef, Jilaycef, Hilagayef este un înger care conduce sezoanele ca şi conducător al mai multora. Este un înger al sezoanelor.

Helemelek este un înger al sezoanelor. Unii cred că numele lui este o inversiune a lui Milkiel. Helion este unul din dintre cei cinci îngeri ai locuinţelor lui Dumnezeu. Restul sunt Aliniel, Gabriel, Barachiel şi Lebes. Când este invocat el apare ca având un steag şi o coroană de trandafiri.

Hemah este un înger al măririi lui Dumnezeu. El are stăpânie asupra morţii. După unii el cântă Osana la ceasurile dimineţii. Cu timoul el a fost transformat îtnr-un înger maestru pentru a stăpânii pământul.

Hatatorh este un înger invocat în exorcismul  cerii de lumânări.

Heziel este un înger al destinului omului.

Heluel este un înger al tăriilor. Este unul dintre cei 7 îngeri cinstiţi de Varlaam. Numele lui a fost creat prin permutaţiile de pe alfabetul ebraic.

Hibel Zinava în folclorul mandean este un înger care este slujitor cu Gavriil.

Hiel este un înger care luptă împotriva răului.

Hilofatei şi Hilofie în folclorul oriental este un înger care păzeşte cel de al patrulea cer.

Hiniel în ritualurile de incantaţie esteb un înger al luptei spirituale împotriva răului dimpreună cu Mihail, Serafiil şi alţii.

Hipeton, Anafayeton este un înger care stăpâneşte jupiter dimpreună cu îngerul Jofiel.

Hipkodiel este un înger care apare pe unele înscripţii istorice şi care luptă împotriva răului.

Hişmael este un înger al lui Jupiter. El mai este şi un înger al măririi lui Dumnezeu şi un înger al celui de al doilea ceas al zilei.

Hizchiel este un înger al cerului care are sub grija sa vânturile de nord.  El slujeşte dimpreună cu Kafziel şi este un ajutor al lui Gabriel. Este un înger standard.

Hlim este un înger al vânturilor  şi unul dintre cei şapte îngeri ai lui Varlaam.

Hilk este un înger al sfinţeniei lui Dumnezeu.

Hingel este un înger al echinopţiului de vară. Este un înger al luptei duhovniceşti împotriva răului.

Hodiel „victorie asupra lui Dumnezeu” este după unii un înger al lumii briatice. Eleste menţionat ca şi un înger care poatefii menţionat dimpreună cu Hodniel şi Tarpiel.

Hodniel este un înger care are reputaţia de a vindeca reputraţia la om.

Hosediel „mila lui Dumnezeu” este un înger al lumii arhetipale. El ţine de ordinea ierarhică a domniilor şi este în mistica iudaică unul dintre cei 10 mari cunoscutări ai lui Dumnezeu.

Hafniel este „luptătotorul lui Dumnezeu” şi este unul dintre primii în ordinea celor 10 ierarhii cabaliste. El mai este în izdaism şi conducătorul lui bane elohim. („fii lui Dumnezeu”).

Homadiel este indetificat ca şi înger al lui Dumnezeu.

Horaios este unul dintre cei 7 arhonţi ai sistemelor orfice şi conducător al celor şapte ceruri. Este un înger eonic şi arhonic.

Hormuz în folclorul persan antic este prima zii a lunii.

Hornuz este în folclorul persaan antic un înger al primei paze a zilei lunii.

Hourt este un înger invocat în ritualirile de conjurare arabice.

Horeh, Haiah este unul dintre multimplele nume ale lui Metatron.

Hşahsiel este un înger invocat în tradiţiile siriace.

Hspus este un înger adoraţi dintre cei cei şapte îngeri menţionaţi de indianul Varlaam.

Hubaiel este un înger al primului cer.

Hubail este un înger al planetelor în special al lui Saturn.

Hufaltiel, Hufaltiel este un înger al zilei de vineri invocat de la apus.

Hugron este un înger care face parte dintr-un grup de 14 îngeri care apare în lucrarea Sabia lui Moise.

Huha este un înger menţionat de esenieni în lucrarea Legământul comunităţii (pe un sul descoperit la Marea Moartă).

Hukiel în folclorul oriental este un înger păzitor al ceasului al şaptelea.

Hulail după folclorul arabic este un înger păzitor invocat în exorcizarea demonilor.

Humastuar este un înger invocat al zilei de luni care locuieşte în primul cer invocat de la nord.

Humiel este un înger al destinului uman

Hufatriel este unul dintre îngerii plantei jupiter.

Hurtapal este un înger al duminicii dimpreună cu Mihail şi Dandael.

Husael este un înger al cerului al treilea.

Huşmael este un înger care apare pe unele inscripţii.

Hutriel este un înger al pedeppselor dimpreună cu Oniel. După unii el stă şi ajută la pedespirea popoarelor. Este unul dintre cei 64 de îngeri care păzesc începăerile cerului.

Huznot este un înger al apelor.

Eliniel este un înger al zilei de marţi subiect al vânturilor din ceruri. După unii este un înger nordic.

Hioskiel este un înger conducător al mai multor oştiri îngereşti.

I

Iabiel este un înger al lui Dumnezeu. După unii este un înger rău (după unii există îngeri răi fără a fii diavoli), invocat după unii la seaprarea femeii de bărbat.

Iachadiel este un înger al planetelor. Este un înger despre care nu se ştiu prea multe lucruri. După unii este un înger care poate chema sufletele celor care au mers în iad.

Iadara este un înger care trăieşte în asociere cu un alt înger denumit Schaltiel. El conduce destinul omului.

Iadiel „mărirea lui Dumnezeu” este un înger invocat citat de vocabularul de anghelologie. Iaeo este un înger care luptă împotriva diavolilor. Dimpreună cu alţi îngeri este este capabil să oprească atacurile demonilor şi a lui Safatharel.

Iabhel este un arhanghel care apare în kabala. El este un înger care coduce filosofii şi pe caei care vor să se retragă din trepidaţiile lumeşti. El este unul dintre cei 72 îngeri care poatră numele lui Dumnezeu.

Iahmel este un înger al aerului.

Iaicaojel este un înger al ceasului al XI-lea al nopţii care slujeşte sub Dardariel.

Samoriel este un înger al ceasului al nouălea care slujeşte sub Dardariel.

Samoriel este un înger al ceasului al nouălea care slujeşte sub Nacoriel.

Ianeth este un înger care apare în unele apocrife. Este un înger binevoitor care numai singur poate depăşii diavolii mării în special pe Knospaston.

Iaoth este unul dintre cei şapte arhangheli menţionaţi în Testamentul lui Solomon. Iaquiel este un înger al lunii.

Iax este un înger luptător împotriva demonilor şi în special împotriva individiei.

Iboriel este un înger care a apărut în folclorul oriental, păzitor al celui de la şaptelea cer.

Ialo este un înger invocat în exorcizarea demonilor. Cel mai probabil este o variantă a lui Iaeo.

Iedidiel este un înger invocat în ritualuri.

Iehuiah este un înger al ierarhiei tronurilor. Este un protector al prinţilor. Mai este un înger al numeluji lui Dumnezeu.

Ieiaeiel este un înger al viitorului. Un înger al numelui lui Dumnezeu.

Ielahiah este un înger de mare virtute. El protejează pe magistraţi şi dă cumva decziile legale. Este un înger care poartă numele lui Dumnezeu.

Ienahlem este un înger al ceremoniealelor.

Irathel este un înger al ierarhiei domniilor.

Ietuqiel este un înger invocat de femei la naştere. După unii a fost un înger care l-a supraveghat pe Moise.

Ifafi în folclorul oriental este o pază a celei de a patra încăperi  a cerului.

Iggereth este o formă rafinată a lui Sgrat bat Mablat.

Ihaizel este unul dintre cei 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu.

Ijasusael este un înger care apare în folclorul enohian care şi unul care conduce îngerii sezoanelor.

Skkar este un înger conducător al lunilor ianuariel februarie.

Ilariel este un înger conducător al copacilor fructiferi

Ilialrat, Ilibrat, Papukael este un înger inaripat sua mai bine spus un înger care este menţionat de tradiţiile babiloniene în special al lui Amun. După unii are în mîna dreaptă o cârjă.

Imachedele ste un înger invocat în ceremonii.

Inuniel este conducătorul îngeresc al lunilor iunie şi iulie.

Iniel este „elocvenţa lui Dumnezeu” este conducătorul îngeresc al lunilor mai iunie.

Isrda este un înger care oferă susţinere oamenilor.

Isfardandent, Isfan, Darnaz este un înger pe care îl găsim menţionat în mitologia persană ca şi înger al lui februarie şi conducător al zilei a cincea a lunii.

Işlib este un înger conducător al orientului.

Isiael este un înger al zilelor de marţi care locueieşte în cel de al cincilea cer.

Ismoli este un înger conducător al aerului dimpreună cu îngerul Sanax.

Isan, Darmaz, Isfendarnoz, Spendermoz după folclorul persan este îngerrul tutelar al pământului şi îngerul conducător al lunii februarie. El mai este şi un înger al femeilor virtuoase.

Isnael „sârguitor al lui Dumnezeu” este un înger al ierarhiei tronurilor (în ebraică haiot) care Îl înconjoară pe Dumnezeu. El poate fii comparat cu heruvimii şi serafimii. Este pus pe locul la patrulea în irearhia îngerilor. În rugăciunea lui Iosif o Apocrifă alexandrină gnostică apare această inscripţie: „eu cel care vorbesc cu tine, eu Iacob şi Ismael sunt un înger al lui Dumnezeu şi un înger conducător (arhicon).” Mai departe Iacob Ismael se indetifică cu înherul Uriel. În această apocrifă patriarhul Iacob apare ca şi un arhanghel (Israel) care a intrat în  viaţa pământească dintr-un stadiu preexistent. Misticii periodei gnostice (secolele 7 la 11) vorbesc dee o fiinţă cerească numită Israel. Datoria acestui înger este de a chema oştile îngereşti în al lăuda pe Dumnezeu. El se adresează restului îngerilor cu cuvintele „binecuvântaţi pe Domnul voi cei se suntenţi binecuvântaţi.” Filon credea că acest înger este tot una cu Logosul lui Dumnezeu. În legendele evreilor, Israel este asemănat ca şi „asemănarea lui Iacob” în faţa tronului lui Dumnezeu.

Israfel, Israfil, Israfel, Sarafiel este un înger care apare în folclorul arabic şi înseamnă „cel arzînd”. Este un înger al învierii şi al sunetului de trâmbiţe care v-a suna în ziua judecăţii. El este descris ca având patru aripi şi în timp ce picioarele lui sunt sub al şaplelea pământ capul lui ajunge stâlpii tronului lui Dumnezeu. De asemenea se spune că el se uită de trei opri pe zii şi de trei ori pe noapte în iad şi este atât de convulsionat de ceea ce vede acolo că lacimile lui ar inunda tot pământul dacă nu le-ar oprii Dumnezeu. Unii cred că acest înger a fost un înger care a întemeiat mahomedanismul.  O lată tradiţie musulmană vorbeşte de Israfel, gabriel, Mihail şi Azarael ca fiind trimişi de Dumnezeu către cele patru colţuri ale pământului pentru a modela pământul după creaţia lui Adam. Tot acest înger se crede de unii că L-a asistat pe Dumnezeu la creaţia omului sau după o tradiţie iudaică „luat din ţărână unde cu timpul altarul împăcării v-a sta în Ierusalim.” După unii acest îmnger v-a fii urmat de Azarel un înger al morţii care apare menţionat de Coran şi care se v-a arăta la a treia trâmbiţă din ziua de apoi. Totuşi, trebuie să avem mare atenţie fiindcă Coranul nu îl menţionează pe Israel pe nume şi ar fii inocret că îl indetificăm ca şi un înger coranic (ceea ce face Edgar Allan Poe într-o notă se subsol la poemul său (şi îngerul Israfel ale cărui coarde ale inimii sunt cele mai dulci voci din cele ale lui Dumnezeu). Sursa de inspiraţie a Poe a fost alta decât  Coranul fiindcă aici nu găsim nimic.

Italiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Ithoth este un înger care poate subvertii pnaruile demonului Safathorel  cu ajutorul altor îngeri.

Ienon este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Itgal este un înger al afecţiunii. El este invocat când există neînţelegeri.

Itail este un înger care apare în folclorul arab. Este un înger păzitor invocat în diferire ritualuri.

Sunabates este un înger care are în stânie planeta Venus.

Igar este un înger Tamudic. El mai apare în mai multe surse babiloniene.

Iurobatres este un înger conducător al lui Venus.

Iar este un înger talmudic care apare în sursele babiloniene.

Iachel este un înger invocat în ritualuri.

Iziel este un înger menţionat în folclorul oriental  ca şi o pază a cerului al şaselea.

Izael este un înger care v-a suna din trâmbiţă la judecata de apoi dimpreună cu Gavriil, Israfel şi Mihail. În folclor acest înger apare  ca şi un mare cântător de imne. Se crede că atunci cînd acest înger cântă v-a exista un intervat de patruzeci de zile între fiecare sunet cântat. În cele din urmă, la porunca lui Dumnezeu, toţi oamenii vor fii chemaţi la judecata lui Dumnezeu.

J

Jahriel “Dumnezeu face să se creeze construcţii.” Este un înger al celui de al treilea cer.

Joachniel este una dintre multimplele paze îngereşti ale vânturilor cereşti.

Jael, Joel este unul dintr-un grup de doi heruvimi care apare reprezentat pe scanunul mieli chvitoului legii celălalt heruvim fiind Zarael. În folclor acest înger este un înger al destinului omului.

Jaluha este un  înger care apare menŢionat în lucrarea gnostică Textele Mântuitorului el fiind primitorul lui Dumnezeu şi al omului în comuniune. Pentru păcătoţii care vor fii judecaţi şi iertaţi se spune că Jalşuha poartă „paharul iertării lui Dumnezeu” pentru ca sfuletul să bea şi să uite de toate locurile prin care trece

Janax este un înger al primului cer. Este invocat de la răsărit.

Jariel este un înger al celui de al cincilea cer. După unii este un înger al zilei de marţi. Apare în mai multe ritualuri. Jareriel este un înger al „feţei lui Dumnezeu” sau al prezenţei lui Dumnezeu. După unii el este dimpreună cu Suriel, Samiel şi Raziel.

Javan, Yavan este un înger al grecilor. Este un înger păzitor care stăpâneşte Grecia.

Jazar este un înger al iubirii pătrunzătoare. El mai este un înger al ceasului al şaptelea după lucrarea Nuctemeronul lui Apoloniu din Tiania.

Jazeriel este unul dintre cei 28 de îngeri planetari ai fazelor lunii.

Jeduthun „laudă” sau „judecată” în kabala acest înger apare ca şi un înger al corurilor din ceruri. Ca şi „stăpân al strigătelor” în timp ce el conduce miliarde de îngeri la cântarea imnelor de laudă adusă lui Dumnezeu la sfârşitul fiecărei zii. Unii cred că în Psalmul 39, 62 la 67 este atribuit roul de muzician principal al cerului chiar lui Jeduthun. În Evul Mediu în zohariştii credeau că acest înger are un corspondent pe pământ ca şi un înger care slujeşte în templul lui Dumnezeu.

Jehoel este un înger mediator al numelui lui Dumnezeu şi un înger al prezenţei lui Dumnezeu. Înm legendele iudaice acest înger are puterea asupra demonilor. El este conducător al serafimilor deşi unii cred că Seafiel ar deţine această funcţie. După lucrarea apocrifă „Apocalipsa lui Avraam”

Jehoel este conducătorul corului ceresc „cântăreţ al eternului” şi „fiul al Omului creresc” care l-a insoţit pe Avraam în vizita lui în paradis şi i-a descoperit cursul istoriei omeneşti. În gnosticismul iudaic, mistica scholem şi în tradiţia talmudică, Scholem a sugerat că acest înger al slujii sub arhanghelul Metatron. În lucrarea cabalistică Benith Menuha Jehoel este părincipalul înger al focului. Kings în lucrarea sa Gnosticii şi rămăşiţele lor listează şapte îngeri subordonaţi lui Jehoel: Jehuel, Serafiel, Gabriel, Nuriel, Temael, Şimaşel, Hadarniel şi Sarmiel.

Jehovah este un înger din care apare la facerea omului (Geneză 48, 16) numit înger al lui Dumnezeu de Sfântul Grigorie Taumaturgul în lucrarea sa Panegiric dedicat lui Origen.

Jehudiel este un înger conducător al planetelor. După unii el este slujitor cu încă alţi 7 arhangheli.

Jekusiel, în lucrarea Pierke hecaloth Jekusiel este o pază îngerească menţionată ca stând înt-runa din halele primului cer.

Jeruthiel este un înger al naşterilor.   Rabinul Eliezer cerde că Moise l-a avut protector per acest înger.

Jeliel este un serafim la cărui nume este înscris după unii pe arborele vieţii în lucrarea iudacă Yetirah (formării). În kalaba acets înger estre conducător al Turciei. Se crede că el mai este în conducerea destinului regilor şi a altor mari demnitari şi el dă titul de biruinţă în numele lui Dumnezeu. El este cel care inspiră iubirie între oameni şi este un înger care asigură fidelitatea matronomială.

Jeou este un înger menţionat în folclorul gnostic ca şi o mare putere cerească şi ca şi o sferă a destinului.

Jerazol este un înger al puterii menţionat de cabalişti. Este invocat în ritualuri de conjurare.

Jereniel „mila lui Dumnezeu” sau „cel pe care Dumnezeu în ajută.” În Enoh şi în doi Ezra Jeremiel este egalitaz cu Remiel şi cu Uriel. Este un arhangehl după unii care stă dmpreună cu alţi şapte arhangheli. După unii a fost descrsi ca şi domn al sufletelr care aşteaptă învierea. În 2 Ezdra el apare ca şi arhanghel.

Jerescue este un înger al zilei de mercuri care stă în cel de al treilea cer şi este invocat din vest după lucrarea Heptameron a lui Abanos. După Barnet Jerescue este un rezident al celui de al doilea cer şi care are nunele neclarităţi la modul în care poate fii invocat acest înger.

Jesodoth în tradiţile rabinice este un înger care primeşte înţelepciune şi cunoaştere de la Dumnezeu pentru a o trasmite omului. După unii el este al doilea înger în ierarhia îngerilor.

Jesuhilim după lucrarea kabalistă Grimorium verum „este un înger sfânt al lui Dumnezeu” invocat în ritualuri gnostice.

Jesus a fost privit de mai mulţi autori ca fiind un înger conducător (Filon sau Iustin Martirul de exemplu) sau de unii ca şi un arhanghel. După unii este un înger al raţiunii. Unii cred că este unul dintre cei trei îngeri care i s-au arătat lui Avraam la stejarul Mamvri .

Jeu în tradiţia gnostică în special în lucrarea Pistis Sofia este un mare înger „supraveghetor al luminii şi aranhjator al cosmosului.” El este unul dintre cei trei îngeri care stau de-a drepta lui Dumnezeu în timp ce de-a stânga lui Dumnezeu stă îngerul Propator.

Jeramael, Jarahe în tradiţia mozaică este unul dintre cei şapte îngeri conducători care stau continuu în faţa lui Dumnezeu şi cărora le sunt conferite numele angelice ale planetelor.

Jin în gândirea musulmaă jin este înger şi se crede că ei au fost creaţi cu 2000 de ani înaintea omului. Ei au avut de obicei cel mai superiro staiu cel al îngerilor avându-l pe Eblis conducător. Când la cererea lui Adam, Eblis a refuzat să cinstească noua făptură creată, el a fost degradat şi aruncat din ceruri împreună cu Jin (restul îngerilor) şi au devenit demoni. După Hugues un dicţionat al ismaului citim că „cei mai nobili şi mai de cinste dintre îngeri îi numim GIN, fiindcă ei au fost acoperiţi de alţi îngeri pentru a fii văzuţi din cauza superiorităţii lor.

Joel este un înger care după unii l-a asiastat pe om să după la îndeplinire datoria dată lui de Dumnezeu de a numii toate viţuitoarele pămâmtului. După unii acest înger stă sub arhanghelul Metatron. După Testamentul lui Solomon, în lucrarea Conybeare, demonul Onoskelis după ce a fost interogat de Solomon a declarat că a fost subiectul lui Joel.

Johiel este un înger al paradisului deşi au mai fost numiţi şi alţi îngeri ai paradisului [raiului]. Există de fapt două paradisuri unul cresc şi altul pământesc.

Josata este un înger invocat în tradiţiile solomonice. Acest înger este după unii un înger al „vorbelor lui Dumnezeu”

Joth este un nume îngeresc al lui Dumnezeu pe care se crede că Iacob l-a învăţat de la un alt înger cel cu care s-a luptat pentru a fii eliberat de sub măririle fratelui său Esau.

 K

 

Kabşiel este un înger care este agreabil atunci când este invocat. El conferă har şi tărie. Este un înger care a apărut pe unele inscripţii.

Kadel este unul dintre cei şaptezeci de îngeri care slujesc în cel de al treilea cer şi este iunvocat din occident.

Kadir Rahman este unul dintr-unn grup de alţi şase arhangheli invocaţi în rugăciune.

Kadkadel în tradiţiile orientale este o pază îngerească care staţionează în a aşsea încăpere a cerului.

Kadniel „faţa lui Dumnezeu” este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor femeilor.

Kafziel, Casiel, Quafasiel, „viteza lui Dumnezeu” este uzn înger care conduce după uni moarte aregilor şi a marilor demnitari. În tradiţia gnostică este unul dintre cei şapte arhangheli care au în stăpânie planeta saturn.

Kafsiel este conducător al lunii. În  Zohat el slujeşte cu Hizkiel ca şi ajutor principal al lui Gabriel, când acesta „îşi poatră steagul în lupte.”

Kakabel, Kokbiel „steaua lui Dumnezeu” este un mare conducător îngeresc care stăpâneşte stelele şli planetele. În lucrarea Cartea îngerului Raziel el este un înger superiro şi sfânt în timp ce în apocrifa 1 Enoh este un demon şi stă ân iad. După unele tradiţii el comandă alţi 36500 de îngeri care îi fac voia.

Kalkail în islam este un înger invocat în exorcisme. Mai este un înger al celui de al cincilea cer în paza unul grup de îngeri care Îl adoră pe Dumnezeu.

Kalkelniah este unul dinztre multele nume ale arhanghelului Metatron.

Kalnia este unul dintre cei şapte îngeri din ierarhia puterilor, păzitor al cerului al şaptelea. Restul de şase sunt citaţi ca şi Boel, Asinon, Psachar, (Duchar), Gabriel, Sendalfon şi Uzziel.

Kandiel este unul dint-run grup de nouă îngeri invocaţi după Cărţile 6 şi 7 a lui Moise.

Kaniel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Kafkafiel care luptă împotriva răului.

Kanliel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Karmiel este unua dintre multele paze al orientului.

Karniel este una dintre multele paze ale cerului.

Kartium este un înger care în tradiţiile orientale staţionează în cerul al şaptelea.

Kasbab este un nume al lui arhanghelului Metatron.

Kaşeil este unul dintre cei şapte îngeri păzitori care păzesc cerul dimpreună cu Zendiel.

Katcheil este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Kaţfiel este un înger al luptelor duhovniceşti şi pază a cerului de al şaptelea cer.

Kaţnmiel este o pază celui de al şaselea cer.

Kanzacheil este un înger al luptei duhovniceşti.

Kazniel este un înger care staţionează în cerul al patrulea.

Kedrel este un înger planetar al lui Venus.

Keel „ca şi Dumnezeu” este un înger al sezoanelor, unc conducător îngeresc al zecilor de mii.

Kebail „conducătorul” cerului al cincilea după tradiţiile folclorice turceşti.

Keliel este unul dintre cei şaptezeci şi doi de îmngeri ai destinului omului.

Kelkera şi Kekheak sunt doi îngeri îngeri taini cărora li s-au descoperit tainele creaţiei.

Kemuel sau Şemuel „ajutătorul” şi adunarea lui Dumnezeu. Este un mare înger arhonte, care stă la fereştile cerului şi se ocupă după unii în special cu rugăciunile poporului Israel. El le duce în cel de al şaptelea cer. El este după unii conducătorul serafimilor. Există o legendă mozaică care spune că Moise a încercat să distrugă acest înger după ce acest înger dimpreună cu îngerul Canael au voit să îl oprească pe Moise de a primii Tora din mâna lui Dumnezeu. După lucrarea Revelaţia lui Moise acest înger a fost conducătorul a încă  12 arhangheli ai distrugerii.

Kenumit este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Kemed este un înger al inteligenţelor.

Kenkputa este un înger al sudului după unii.

Kenuhiel este după unii conducătorul heruvimilor. Lucrarea 3 Enoh în descrie ca „plin de cărbuni aprinşi….şi pe capul său poatră o coroană de sfinţenie….şi se umerii lui se poate vedea aplecarea „măririi lui Dumnezeu” [şekinah].

Ketheriel este „coroana lui Dumnezeu” este un înger invocat în ritualuri kabaliste.

Ketuel este unul dintre cei trei îngeri ai lui Dumnezeu ca şi fiinţă a comuniunii. Ceilalţi doi sunt Mechuel şi Lebaton.

Kereguel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Kezef în tradiţia iudaică este un înger al morţii şi un înger al dfistugerii răului după unii. (cu el mai sunt după unii Af, Hemaf, Manşit şi Honon Peor). El s-a luptat împotriva lui Moise pe Horeb şi el a fost îngerul morţii după unii. Pe care se crede că Aaron la cuprins şi la pus în tabernacolul sacru.

Este un înger al măririi lui Dumnezeu.

Kfial este unul dintre cei 64 de păzitori ai celor 7 încăperi a cerului.

Kabiel este o pază a primului cer.

Kahnael este un înger care în unele tradiţii se luptă împotriva demonului Belhel, în timp ce Belhel apare menţionat în lucrarea Testamentul lui Moise.

Karmael este un alt înger al lui Dumnezeu.

Khurdad este un înger care apare în tradiţia persană antică înscris pe inscripţiile ebraice. El este unul dintre îngerii care păzesc porţile raiului.

Kidriel este unul dintr-un grup de alţi 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Kinos este un nume a lui Metatron.

Knor este un înger care după unii stă în iad.

Kipod este un înger care îl slujeşte pe Kinon. Ceilalţi doi îngeri sunt Nagregagiel şi Nainio saga. Îngerul Kijod a fost după unii îngerul care l-ţa condus pe rabinul Iosua la porţile idaului şi i-a arătat compatrimentele în care este împărţită lumea de jos.

Kiranu este un înger care apare în tradiţiile religioase arabice.

Kirtaus este un înger al limbilor şi unul dintre îngerii cerului al zecelea.

Kisael este un înger care după unele tradiţii satţionează în al cincilea cer.

Klaha este unul dintre multele paze îngereşti ale vânturilor raiului.

Kriel în mistica iudaică este un înger al echinopţiului de vară şi efectiv în lupta împotriva răului.

Kalozorta „pedepsitorul” în limba greacă. Este un înger al lui Aaron după unii menţionat în lucrarea Reider. El ar fii după unii personaificarea unui înger distrugător care apare în 4 Macabei 7, 11 fiind voit înger.

Komn este un înger care a refuzat să dea o descriere a iadului rabinului Iosua.

Korniel este unul din îngerii păzitori al vânturilor de sud. După unii este un înger care pepeseşte păcatele popoarelor.

Kutiel este un înger care poate fii invocat în mai multe sensuri.

Kiriel este un înger invocat în al treilea cer.

Kzuazil este o pagă îngerească a cerului al al patrulea.

Kabarfiel este un păzitor al cerului.

L

Lahezerim este un înger al succesului. El slujeşte după unii în al doilea ceas al zilei.

Labusi este unul dintre cei cinci îngeri ai omnipotenţei lui Dumnezeu.

Lahahiel este un înger care îl asistă pe arhanghelul Rafael la conducerea zilelor dimpreună cu Fariel, Rahabiel, Ariel şi este invocat în lupta împotriva virtuţii.

Lahariel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor. El îl asistă după unii pe îngerul Mihiel.

Lahatiel „cel arzând” este citat în lucrarea Masekat Gan Eden şi Gehinnon ca şi un înger al pedepselor. În scrierile cabalistului Iosif ben Avraam Gitalit este îngerul conducător al poriţlor morţii. El are stăpânie auspra încăperilor 2 şi 7 a iadului. El este un înger al iadului care pedepseşte popoarele pentru nedreptăţile lor.

Lailah este numele care derivă din exegeza rabinică a cuvântului „Lailah” (care înseamnă noapte). După Zohar este un înger care numeşte alţi îngeri veghetori la naşterea lor. În tradiţia legendară iudaică este un demon al nopţii, „conducător al concepţiilor.” Totuşi, în lucrarea Genesis raha 417 şi în Sanhedrin 96 se povesteşte de o luptă a eroului principal cu regii care l-au făcut bun.

Lama este un înger al aerului, conducător al zilei de marţi şi locuitor al celui de al cinvilea cer.
Lamah este un înger dominant al lui martie. Este un înger planetar.

Lamasn este un înger care apare menţionat în tradiţiile asieriene care se luptă împotriva răului. Se crede că acest înger are op origine babilonică.

Lanechalal este un conducător planetar citat de lucrarea 3 Enoh. Lucrarea lui Solomon afrimă că acest înger poate înfrânge demonul confuziilor.

Larek, Lariak este un conducător planetar invocat în ritualuri.

Lamediel este un înger ceasului al patrulea al nopţii care slujeşte sub îngerul Jesicha.

Lameck este un înger care după unii este invocat în luptele duhovniceşti.

Larzon este unul dintre îngerii binevoitori.

Lauriah este un înger menţionat în kabala, înger al tronurilor. După unii face parte din ordinul sau ierarhie heruvimilor. El infleunţează după unii savanţi şi marile personaje.

Laridh este un înger menţionat în tradiţiile apocaliptice islamice ca şi conducător al îngerilor. Sufistul Abu Yazid în lucrarea sa Miraj (sau Urcuşul) în care descrie urcuşul său în cele şapte ceruri, spune că acestui înger i-a oferit o împărăţie  pe care el a refuzat-o rezistând tentaţiei şi voind să fie la dispoziţia numai lui Dumnezeu.

Leranael este un înger al iubirii care după Corneliu Agripa este un îngerii al lunii.

Libraris este un înger al aurului ascuns şi un înger al ceasului al şaptelea.

Lifton este un înger care în folcolorul oriental staşiuonează în cea de a şaptea încărere a cerului.

Lithargoel este un mare înger al cărui nume a apărut în lucrarea Investirea arhanghelului Gavriil şi în apocrifa Faptele lui Petru.

Lao cel mic este unul dintre multele nume ale lui arhanghelui Metatron.

Limet în tradiţia mardeană este un înger al iubrii şi ain invenţilor la fel de bine ca şi un înger planetar care stă cu un grup de alţi şapte.

Lobkiv este una dintre pazele îngereşti de la porţile cerului.

Lohguin este unul dintre îngerii cerului al cincilea care conduce după unii ziua de marţi din occident. El este subiect al vânturilor oocidentale. Loel este una dintre pazele vânturilor de sud.

Loguel este un înger care slujeşte în primul cer.

Lebaot în tradiţia iudaică este un domn al oştirilor cereşti; este un înger al pedepselor celor răi şi păcătoşi.

Lucifer „dăcătorul de lumină” a fost egalizat eronat cu un înger căzut adică cu Satan după o citire eronată de la Isaia 14, 12 „cum ai căzut tu din ceruri, O Luceafăr, fiul al dimineţii,” care a fost mai mult un apostrof aplicat regelui nacucodonosor al Babilonului. Trebuie să ştim că în mare cărţile Vechiului Testament nu ştiau prea multe despre îngerii căîzuţi sau diavoli. Uneori apar referinţe la cum ar fii Iov 4, 18 unde ni se spune că Dumnezeu nu „a avut în credere în îngerii Săi” şi „i-a considerat buni de nimic,” ceea ce indică că la un anumit nivel îngerii căzuţi nu erau ceea ce trebuiau să fie. Ieronim a atribuit dimpreună cu alţi sfinţi părinţi numele de Lucifer lui Satan de fapt Lucifer a însemnat stea şi se referea la steaua dimineţii sau la luceafăr care este planeta Venus.

Luel în tradiţiile religioase iudaice ale secolului al XV-lea este un înger invocat în legătură cu folosirea numelui lui Dumnezeu

Lumail este un înger care în tradiţia arabică este invocat în ritualurile exorcismului.

M

Maadim este după unii unul dintre îngerii  care slujesc sub arhanghelul Metatron pe care Moise l-a văzut în al patrulea cer. După unii el este un înger planetar care stă lângă lună pentru a ferii lumea de încălzire.

Mach este un înger chemat în rugăciuni.

Machel este un înger al exorcismelor.

Machasiel este un înger al duminicii care stă în cel de al patrule acer şi este invocat în rugăciuni cu faţa spre sud. El este citat între inteligenţele soarelui ca şi înger planetar.

Machaton este unul dintre îngerii cerului care ăl conduce pe argehngelul Uriel, Cassielk, Seraquiel. Este un înger al sâmbetelor.

Machidiel, Makchideil, Malahidael „plinătatea lui Dumnezu” este un alt înger care apare în alte surse.

Memeon este un înger invocat pentru binecuvântări.

Mensiel este un conducător îngeresc al cerului al şaptelea al nopţii care slujeşte sub Mendrion.

Menerva este unul dintre îngerii superiori ai etruscilor.

Meniel este un înger al numelui lui Dumnezeu.

Menor este un înger al exorcismelor.

Mentor este un înger al cerii de lumânare.

Mercurie este un înger care apare în kabala ca şi un înger al progresului. Este desemnat de unii ca şi companie a arhanghelului Rafael.

Meresigime ste un înger al primului ceas care slujeşte sub Samael.

Meresim, Merasim, Meris, Mentinis, Menihim. În lucrarea Discurs teologic referitor la îngeri este unul dintre este unul dintre cei patruu îngeri ai revelaţiei lui Dumnezeu care îl face un înger sacru. Totuşi, în alte lucrări el apare ca şi un demon. Ca şi demon este conducător al puterilor aeriale.

Merkabah este un înger al transpotrurilor după unii. Se crede că este heruvim.

Merloi este după unii un înger inferior invocat în conjuraţiile solomonice.

Mermeoth este unul dintr-un grup de alţi 9 îngeri care merg prin toate locurile cereşti şi pământeşti.

Merod este un înger sacru invocat în operaţii ritualice.

Merof este un înger al inteligenţei. Un înger al savanţilor.

Meros este un înger al ceasului al nouăle acare slujeşte sub Vadreil.

Mernoe este un înger al purităţii, invocat în diferite lupte duhovniceşti.

Meşaher în tradiţiile rabinice legendare este un înger al animalelor.

Mesarim este un înger menţionat de unele tradiţii kabailce. Se crede că rabinul kabalist Iosif Caro a primit viziuni de la acest înger pe care le-a exprimat în lucrare asa Maggid Megarim. Îngerul a fost un fel de mişna personaificată. Cro (1488-1579) a trăit în comunitatea kabalistă Iafed din Galilea de sus (Palestina).

Mesriel este un înger al celui de al zecea ceas al zilei care slujeşte sub Oriel.

Meisiah este un înger invocat în diferite operaţii. După unii este un înger al apelor şi al isopului.

Meuskiel este un înger care stă într-un grup cu alţi 10 îngeri. Totuşi, după Isaac Har Cohen el este un fel de invocaţie din „partea stângă” a lui Dumnezeu. După alte tradiţii acest înger face parte dintr-un grup de alţi şapte înger succesivi şi puri.

Metatron, Metatton, Mittnon în scrierile necanonice este posibil unul dintre cei mai mari îngerii din ierarhia arhangehlilor, arhenghel al feţei lui Dumnezeu şi al preuenţei lui Dumnezeu, stăpânitor al cerului, conducător al îngerilor slujitori. El este după unii în grija susţinerii umanităţii. În Talmud şi în targumene el este legătura dintre om şi Dumnezeu. Unele tradiţii talmudice cred că acest arhanghel l-a ridicat pe Enoh la cer. Într-o povestire talmudică a Unirii lui Dumneezu cu lumea (Elohim şi Edem) spusă în lucrarea Alfabetul lui Ben sins, Dumnezeu a cerut lumii pământeşti „împrumutul lui Adam” timp de 1000 de ani. După ce pământul a fost deacord, Dumnezeu a scris o încredinţare formală la care au fost martori arhanghelii Mihail şi Gavriil. Această mărturie se găseşte după unii în arhivele arhanghelului Metatron, scribul cer ceresc. Unii  cred că metatron este un înger al întunericului care s-a lutat cu Iacob şi Peniel (Facere 32) ca şi un „privitor în noapte” (Isaia 21) dimpreună cu Uriel şi cu alţi îngeri. În Exod 23, 30 de crede că se face referire la Metatron „iată Îmi voi trimite îngerul Meu înaintea ta şi îţi v-a aduce viaţă înaintea ta.” (care se aplică de obicei lui Ioan Botezătorul) şi Facere 23, 22. „numele Meu este în Mine însumi.” Metatron a fost indentificat ca şi un înger eliberator şi ca şi mărire a lui Dumnezeu. Unii cred că acest înger este un înger al femeilor. În supersitţiile iudaice el este un înger fondator al misticii şi religie iudaice. După Cabala el este îngerul care a adus copii lui Israel după trecerea prin sălbăticie. În alte scrieri apocrife el este numit frate înger cu Sendalfon. El mai este un înger care a fost întâlnit şi în tradiţiile zoroastriene. Cu excepţia lui Amfiel se crede că el este cel mai înalt înger din ceruri. Sensul numelui lui Metatron nu a fost niciodată explicat deplin. Eleazon din Worms credea că numele lui derivă din latinul metator care înseamnă ghid sau o măsură. Hugo Odenhers crede că numele de Metatron este o metaforă a lui Dumnezeu şi exprimăa puritatea la cel mai înalt grad. Se crede că Metatron locueişte chiar în locul de sălăşluire a lui Dumnezeu sau în al şaptelea cer. Se pare că el este inocat ca şi un înger al adevărului, care are faţa mult mai strălucitoare decât a soarelui. Gerşom Scholem crede că numele lui ar putea indica după apocrifa Apocalipsa lui Avraam „vox mistica” a lui Dumnezeu. El s-a dovedit un slujitor al suferinţelor. Acest înger este slujitor al lui Dumnezeu menţionat în talmud 16b şi în Isaia 24, 16. În Zohar Metatron este ajutorul lui Dumnezeu. În tradiţille evreieşti el este îngerul superior al morţii care pune sufletele în ordine. Matatron are mai mulţi îngeri subordonaţi cum ar fii Samael. Unii crede că în ciuda mai multor încericări acest Metatron nu a reuşit să distrugă deplin demonii magiei şi ai vrăjilor. În lucrarea Yalkut Hadaş ni se spune că  acest înger a fost numit conducător peste Mihail şi Gavriil. Referitor la înăîlţimea şi la lungimea lui Zoagarul crede că el este egal cu respitraţia lumii la un lor. Unul dintre numele ebraice ale lui Metatron este Bilzbul (după apocrifa viziunea lui Iezechil). Lucrarea Gnosticii şi rămăşiţele lor spune că acest înger nu este altul decât Mitra perşilor. După angelologie iudaică el a fost îngerul care a cauzat un alt înger să anunţe mai înainte că Dumnezeu v-a distruge lumea. Între alte viziunii sau fapte apocrife se pare că Metatron a fost cel care venit să îl impiedice pe Avraam să sacrifice pe fiul său Issac. După unii această intercensiune a fost atribzuită lui Miahil, Kadkiel sau Tabdiel şi care sunt şi ei îngeri a lui Dummnezeu. În cele din urmă el este un învăţător al copiilor morţi prematur în paradis.” După unii la Metatrons e face referinţă în Pslamul 21 şi 62.

Mihael este un înger al destinului omului.

Miahil „cel care este ca şi Dumnezeu” în scrierile biblice şi cele postbiblice Mihail erste cel  care este cel mai mare dintre îngeri fie în scrierile creştine seculare sau în cele religioase. Numele lui Miahil poate fii găsit şi la caldeeni. Este un arhanghele de mare virtute şi conducător al restului arhanghelilor, înger al preuzneţei lui Dumnezeu, la fel de bine înger al pocăinţei, dreptăţii, al milei şi al sfinţirii, conducător al celui de al patrulea cer, înger păzitor al poporului Israel., păzitor al lui Iacob, biruitor al lui Satan. El mai slujeşte dimpreună cu Sabatiel. El este un înger care apare şi islam. La Mihail se fac m ai multe referinţe în lucrarea Midraş Raha care crede că la el s-a făcutz referinţă în psalmul 85. Se crede că el a distrus oştirile lui Snaherib (dimpreună cu Uriel, Gabreil şi Rariel). După unele tradiţii se crede că la moartea ,lui Moise Mihail a dat o luptă cu Satan pentru înmormântarea trupului lui Moise. În cartea lui Baruch el deţine cheile împărăţiei cerurilor care erau ţinute de ochii sfântului Petru. În Enciclopedia religiei şi a eticii IV, articolul „Diavoli şi duhuri” se vorbeşte de primele tradiţii care îl localizează pe Mihail în cerul al şaptelea „pe marginea mării dimpreună cu mulţi alţi îngeri” după ce a deschis aripile sale ca fiind de culoarea „maraldului verde” se continuă spunând că el are părul de şafron, şi are „un milion de feţe şi de guri”  care în mai multe limbi imploră mila lui Dumnezeu. În tradiţiile persane antice acest arhanghel a fost numit Belşeţer, „unul care oferă susţinere lumii,” şi care slujeşte dimpreună cu Metatron. După unii Miahil mai este şi un arhanghel care plânge destinul credincioşilor. El este după unii un arhanghel care duce sufletele la nemurire. Dimpreună cu Gavriil este îngerul cel mai des întâlnit în lucărrile scriitorilor mistici. El este portretizat cu o sabie, luptător al lui Dumnezeu şi dsitrugător al lui Satan. Unii cred că acest arhanghel ar fii dat sfinţenie sfântului Gheorghe. Dimpreună cu Dakiel, Zahanprim şi alţii el este un înger al dreptăţii. Filipo Cappi l-a portrerizat ca înghenunghiis şi oferid un crin Mariei. Există unele tradiţii care cred că Miahil ar fi trăiat braţele unui preot evrei pervest care a voit să strice vălul de pe faţa unei decedate. În Manuscriele de la Moarea Moartă s-au descoperit mai multe documente care aduc mărturie referitoare la Mihail şi la atributele sale. Legendele iudaice îl privesc ca şi înainte mergător al al măririi lui Dumnezeu. El este după unii îngerul care dimpreună cu Aseriah din Palestina au căutat lui Iosif o soţie şi ca şi unul care i-a fost însoţitor lui daniel în groapa cu foc. La fel el a mai fost un intermediat între Mordecai şi Estera şi ca distrugător al lui Babilon. La venirea potopului se spune că el aplând încât lacrimile lui s-au făcut pietre preţioase. Ceea ce mai ştim despre Mihail este că papa Pius al XII-lea l-a declarat în 1950 patron al poliţiei.

Michar în gnosticism este o putere îngerească care dimpreună cu Mikar s-a irdicat împotriva apelor vieţii.

Microprosopus „partea stângă” este bienle opreaţiilor în cosmogonia cabalistă. El este un înger care după unii este derivat din alţi îngeri.

Midael „conducător şi căpitan” în armata cerească. Unele lucărri îl citează ca şi un înger al luptărilor binelui.

Midraş este unul dimpre multele nume ale lui Metatron.

Miel este un înger al zilei de miercuri şi un înger al planetei mercur.

Migon este un nume al lui Metatron.

Mihael este un înger al virtuţilor care stăpâneşte fidelitatea conjugală şi fertilitatea feminină. Este un înger al numelui lui Dumnezeu.

Mihalil este un înger care apare în folclorul islamic şi este un înger al celui de al doilea cer care stă sub stăpânia unui alt grup de îngeri (în forma unui vultur) care Îl adoră pe Dumnezeu.

Mihr, Mihim Mitra după folclorul perasan antic este un înger al lui septembrie şi după unii în special al zilei de zece sptembrie. Este un înger al prieteniei şi al iubirii. Se crede că el dimpreună cu restul îngerilor vor sta la ziua judecăţii şi vor vedea pe toţi cei care intră în paradis. Acest înger este un înger care ţine o balanţă şi care după unii cântăreşte faptele omaneilor şi dedice dacă ei vor intra în rai sau nu. Dacă omaneii vor fii găsiţi nevredincii îngerul Soruş îi v-a  trimite în iad.

Mijcol, Mokol este un înger al inteligenţei şi al înţelepciunii.

Mikael este un înger al monarhilor, al conducătorilor şi al guvernanţilor. Este mai este un înger care după unii veghează la stabiliutatea statelor. El mai sjuşelte cu Apien.

Mikail este un înger care apare în tradiţiile arabice şi este un înger al binelui.

Mikhar, Mikhera în gnosticism este un înger sau putere crească care domneşte asupra apelor vieţii.

Mikiel este un îmger al destinului omului.

Mikliel, Melkeial, Tamazi „împărăţia mea este Dumnezeu” este un înger care conduce primăvara.

Miliel este un înger al zilei de miercuri care locuieşte în cerul a doilea şi al treilea.

Miriel este după unii un înger al luminii şi un înger care aduce iubire. Mai este un înger al manufacturilor şi al comerţului.

Mirael este conducător al armatelor cerşti invocat ritualuri solomonice.

Miri este un înger al timpului.

Mirael este un înger al al luptătorilor.

Misrae este un înger al bineului şi al iubirii.

Misgabu este un înger al zilei de luni şi al aerului care slujeşte sub Arcan.

Misgal este un înger planetar după unii c are locueşte în cerul al treilea şi este invocat din occident.

Mithghiiel este un înger al oştilor îngereşti.

Mithma Mihim, este este un înger care apare în cosmologia vedică care este ca şi un înger al luminii. După persani este unul dintre îngerii în număr de 38 [în persană sunt numiţi ized] care stau în jurul lui Dumnezeu [în persană Dumnezeu este Ahuramazda]. Este un înger al paradisului sau la raiului. După unii este un înger atoatevăzutor. După unii este un înger al zborului al aviatorilor. În ceruri el atribuie locuri celor drepţi.

Mitram este un înger care apare în invocaţiile gnostice.

Mitrazel este unul dintre arhangehlii din calaba care duce rugăciunile lui oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Mai este un înger care poartă numele lui Dumnezeu.

Miron este unul dintre mulete nume ale lui Metatron.

Mizahu este un înger al celor patru sălaşuri ai locurilor universului.

Mizar este un înger invocat în ceremonii arabice.

Mizgitari este un înger al ştiinţelor [în special al arhivarilor] şi al celui de al şaptelea ceas al zilei.

Mikhun este un înger protector al cerului.

Mieruvah este un înger slujitor al lui Dumnezeu acre după unii îi ajută pe cei care cred în Dumnezeu. Este un înger menţionat în Persian antică.

Mnesinor este un înger care apare în lucrarea Revelaţia lui Adam fiului său Seth, fiind una dintre marile puteri cereşti care „care îi duc pe cei aleşi în ceruri.”

Makibath este îngerul cercetării ştiinţifice în folclorul musulman. A fost indetificat cu Pranuiel sau Redueriel în tradiţia iudeo-creştină sau ca şi Neho în tradiţia babiloniană. Termenul de Moakkihat înseamă doi îngeri ai lui Dumnezeu care scriu activităţile oamenilor. Ei se succed unul altuia zilnic.

Modeil este un înger de mare virtute.

Modiel este un înger al lui marte. El mai slujeşte lui Dumnezeu dimpreună cu Erafael.

Moradel este unul dintre îngerii care poartă numele lui Dumnezeu.

Morael este un înger al luminii care apare în tradiţia gnostică [el conduce lunile august şi septembrie].

Mordad este un înger al morţii.

Moroni este un înger al lui Dumnezeu. Este un înger mare la virtute.

Mqttro este un înger al lui Dumnezeu care mai stă dimpreună cu un alţi patru îngeri. Este un înger al luptei spirtuale împotriva răului.

Mutriel este un înger care dimpreună cu jehiel şi haiiel ere domnie asupra animalelor sălbatice.

Mufgar în tradiţia orientală este un înger care este o pază îngerească a cerului al şaptelea.

Muriah este un înger al controlului ştiinţelor fizice şi al medicinii. După unii el este în paza sănătăţii şi al longevităţii omului. El mai stă cu un alt înger pe nume Atenbui.

Munol este un înger al scrisului şi al scriitorilor.

Mupiel „din gura lui Dumnezeu” este un înger care obţine o bună mărturie copiilor şi apare în ritualurile mozaice.

Murdad este un înger al lunii iulie şi este conducător al ceie de al şaptea zii a tradiţiei persane. După unii este î ngerul care separă trupul de suflet la moarte. Â

Muriel sau Murniel (din grecescul mir) este un înger al lui iunie şi al destinului omului. El mai este conducător al domniilor. Câdnd este invocat duoă unii poate oferii omului desăvărşirea. El îl slujeşte pe vaguriel ca şi „unul dintre conducătorii cerului al treilea.

Muşarios este un înger al care apare în tradiţia gnostică ca şi un înger eonic. Este un înger al desăvărşirii.

Mutual este un înger al tipografiilor şi al scriitorilor.

Megopiasaiel este un înger conducător al îngerilor măririi lui Dumnezeu.

N

 

Naadame a fost după unii un conducător al îngerilor.  Este un înger care apare menţionat în lucrarea Marea Cheie a lui Solomon.

Naar „flăcău” este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Naaririel este o pază îngerească î n cerul al şaptelea.

Nabu sau Nebo „profer proclamator” este după mai multe opinii un protopit babilonian al arhanghelilor iudeocreştini. Este un înger slujitor al lui Dumnezeu în mai multe tradiţii. Este un înger care apare în teosofia sumeriană. El are şi datoria de a fii scrib al cărţii destinului oamenirii după unii având simbol o lampă. A fost privit de unii ca şi un înger al matematicii. În mitologia akadiană acest înger este un înger conducător al planetei Mercur. Acest înger apare de mai multe ori în legendele evreilor.

Nachiel, Nakiel, Nakhiel este un înger care apare în kabala iudaică ca şi un înger al destinului omului. Unii cred că numărul kabalist al acestui înger este 111. el mai are după uni un înger corespondent pe Sorath după doctrinele lui Paracelsus.

Nachriel este o pază îngerească a răsăriturilor cereşti de sud.

Nacoriel este un înger al ceasului al nouălea.

Nadiel este un înger al drumurilor şi conducător al lunii decembrie după unii.

Nafriel este o pază îngereacă a vânturilor de sud.

Nahaliel „valea lui Dumnezeu” este un înger care după unii conduce valurile puternice. În numeri 21, 19 este numele unui oraş.

Nahriel este unul dintre cei şapte îngeri păzitori ai ai primului cer în tardiţiile orientale.

Nairie Sanga (persană) este unul dintre cei trei îngeri conducători ai proţilor cerului şi un mesager al lui Dumnezeu. Unii cred că în rai sufletele drepţilor sunt în credinţate acestui înger.

Nakim este un înger care apare menţionat de mai multe ori la musulmani.

Nakuriel este o pază îngerească a vânturilor de sud.

Nanael în kabala practică acest înger este o parte din ierarhia începătoriilor. De asemenrea mai este şi unul dintre cei 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu.

Nanail este un înger care are stăpânie asupra marilor ştiinţe, asupra marilor filosofi şi persoane ecclesiale.

Naourth este un înger care apare menţionat în Apocrifa Evanghelia lui Bartolomeu. Este vorbeşte de el ca şi stăpânitlor al regiunilor sudvestice ale pămâtnului. Unii cred că acest înger este extrem de duhovnicesc şi are de iubirea lui Dumnezeu asemeni focului.

Narcoril este un înger al celui de al şaselea ceas al nopţii.

Narel în folclorul enohian este un înger al iernii.

Nariel este un înger care apare în mai multe lucrări şi este un înger la cerului şi al amiezii după unii.

Naromiel este un înger care apare în mai multe lucrări ca şi un înger planetar şi conducător al duminicii. După unii el locuieşte în al şaptele acer şi este invocat de la sud.

Naduri este un înger care apare în tradiţiile acadiene. În akadiană numele lui înseamnă „stăpân al marilor dumnezei” a cărui chip îngeresc se pune acasă după unii pentru a îi îndepărta pe cei răi.

Nasarach, Nisroch  este un înger care apare ca şi referinţă în Isaia şi în 2 regi 19, 37.

Nisargiel este un înger este un înger care dimpreună cu alţi doi îngeri Kipod şi Nazrio asre stăpânia asupra iadului. El apare menţionat în tradiţiile sumero-caldeene. Unele tradiţii cred că poe baza proucnilor lui Dumnezeu, acest înger i-a arătat lui Moise regiunile de jos ale iadului.

Naşron este un conducător îngeresc al restului îngerilor. După unii a fost un înger al cezarilor romani.

Nahreil în textele lui Iasaac ba Cohen este unul dintre primii sarim (conducători îngereşti) care stă sub autoritatea lui Sefurian cu un grup de alţi zece îngeri. Ceilaţi doi îngeri sunt Ithuriel şi Malkiel.

Nasr ed Din „ajutor al credinţei” este unul dintr-un grup de şapte arhangheli în tradiţiile yezidice.

Nathanael, Haranael, Zathael este „darul lui Dumnezeu” în tradiţia iudaică este un înger care stă cu un grup de alţi şase îngeri. Este un domn al focului. După unii este îngerul lui Iair care a salvat de la foc şapte oameni ce nu au sacrificat. În lucrarea Lenogetone ste un înger al ceasului al şaselea care slujeşte sub îngerul Samil. Este uznul dintre cei trei îngeri care dimpreună cu (Igethal şi Zernuch) stăpâneşte asupra lucrurilor ascunse. În cărţile necanonice iudaice se crede că acest înger a fost trimis din cer de la Dumnezeu pentru a ajuta pe luptătorul Cerez de ai apăra pe amoniţi.

Natiele ste un înger al luptei împotriva răului.

Natziririon în textul de la Isaac ha Cohene ste un înger dintr-un  grup de alţi zece îngeri care stau în cerul al patrulea. Erste un înger personalizat al lui Natzach. În kabala el are corespunzător pe haniel şi Anael.

Naiail în tradiţia apocaliptică iudaică este un înger care este menţionat de sufistul Abu Yazid în cel de al patrulea cer în timpul ascensiunii acestui sufist la cer. El i-a oferit lui Abu Yazid după unii o împărăţie pe care nu poate descrie nici o limbă, dar care cunoaşte oferirea unui slujitor trecut a unei dedicaţii singulare. Abu Yazid nu s-a uitat la aceasta.

Nudimh este un înger al echinopţiului de vară ci un un luptător împotriva răului.

Naciel este unul dintre ceie 28 de îngeri ai fazelor lunii.

Negel este un înger invocat la încheierea sabatului.

Nehimh este un înger invocat în ritualuri ceremoniale.

Neithel este unul dintre cei 72 de îngeri conducători ai destinului omului.

Nekir este un înger care apare îmn tradiţiile arabice cu Monker şi Munkir. Este un înger care interogează pe cei care au plecat de pe pământ pentru a afla dacă l-au slujit pe Dumnezeu în viaţa lor. Unii cred aceşti îngeri arată destul de urât.

Nelapa este un înger al zilei de miercuri care stă în al doilea cer şi este invocat în operaţii teurgice.

Nelchael este un înger al ierarhei tronurilor şi un înger al numelui lui Dumnezeu. Unii cred că este un înger căzut. Unii cred că el este un înger al geografiei, astronomiei şi al matematicii.

Nemenel este unul dintre 79 de îngeri ai destinului omului.

Neţache (victorie, tărie) este unul dintre primii 7 îngeri ai lui Dumnezeu după unii.

Nibra ha Rişon este un înger din rândurile cele mai de jos comaprat cu Makon şi Metatron.

Nichbadiel este o pază îngrerească a vînturilor de sus. Nidbai în tradiţia orientală este unul dintre cei doi îngeri ai râului Iordan. Celălat este Silmai sau Şilmai.

Nefonos este unul dintr-un grup de alţi 9 îngeri care merg împreună prin toate locuriule cereşti şi pământeşti.

Neugal, Nirgal, Nirgal „eoul cel mare” , „marele rege”. În mitologia babilonică este un conducător planetar al săptămânii. La akadeinei apare ca şi unul care are capul de leu, pentru caldeeni este unul dintre îngerii protectori principali. El apare în 2 regi 17, 30. în tradiţiiole sumero-caldeene este conducător al soraelui vara. Îăn gnosticism el apare ca şi demon. După alţta tradiţii este conductor al poliţiei  secrete a lumii de jos. Este un înger al pocăinţei şi al conducerii omului. După unii este uin înger planetar. În colecţile lui Le Clerge el apare pe un medalion de bronz cu capul de leu şi are aripi şi picioare copitate după unii. Lucrarea Dicţionarul infernal în citează ca şi un „spion onorar al lui Belzebuth.”

Neriah „lampa lui Dumnezeu” este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Neriel este unul dintre cei 28 de îngeri lunari după unii.

Nesanel este un înger care dimpreună cu Meachuel şi gavriil este chemat să lupte împotriva păcatului.

Nestoriel este un înger al primului ceas al zielei care slujeşte sub Samael.

Nestozoz este un înger oficant al celui de la treilea ceas al nopţii care slujeşte sub Sarquamiach. Nethahel este unun dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Nilaihah este un înger poet ai ierarhiei domniilor. După unii acest înger era invocat în psalmul 9. după alţii este stăpânitor al ştiinţelor. El exercizează înţelepciune asupra filosofilor pentru a iubrii pacea şi solititudinea.

Ninip este un înger care apare în teosofia babilonică ca şi conducător al restului îngerilor.

Nisar este un înger care apare în Talmud.

Nithihus este un înger al stelelor şi al ceasului al doilea din zii.

Nitika este un înger al pietrelor preţioase care stăpâneşte ceasul al şaselea.

Nimosnikhiel este conducător al altor îngeri.

Nasafiel este un înger al celui al planetei saturn. Unii cred că el poate fii invocat prinrecitarea unui verset din Deuteronon 10.

Nogal este unul dintre acei îngeri despre care se crede că  Moise ia văzut în ceruri.

Nogahel este unul dintre îngerii care stau continuu în faţa lui Dumnezeu şi care după unii au creat planetele.

Noguel este un înger care în  kabala este un înger al lui Venus. Inteligenţa lui corespunzătoare este Hageil.

Noharile ste o paă îngerească a porţilor de la răsărit.

Noniel „focul lui Dumnezeu” în Zohar este un înger care are cuori speciale, „arămiu protocaliu.” În lucrarea Ozar Midraşim este o pază îngereacă a vînturilor din ceruri.

Nudriel în tradiţia orientală este o pază îngerească a celui de al cerului al treilea.

Nokhail şi Numiel în folclorul arabic este un înger păztitor invocat în exorcisme.

Nuriel „foc” este un înger în legendele iudaice al furtunilor pe care Moise l-a întâlnit în cerul al doilea. După unii simbolul lui este  vulturul. În lucrareaCartea protecţiei este un înger care este mare putere spirituală grupat cu Mihail, Şamşiel, Serafiel şi alţi doi mari îngeri. Zoharul îl credizează ca şi un înger al destinului omului. După unii el conduce epste 50 de miriade de îngeri cu toţii „modelaţi din apă şi din foc.” Unii cred că înălţimea lui este depăşită numai de Erelim, de Sf, Hman şi de Metatron. În tradiţiile gnsotice este unul dintre cei 7 subordonaţi ai lui Jehuel înger conducător al focului. Este un înger efectiv în lupta împotriva răului.

Nizuriel este unul dintre cei 8 îngeri dintr-un grup menţionaţi în lucrarea Merkabah.

O

 

Och este după mai  mai multe tradiţii (unele oculte) un înger al soarelui. După alţii este un înger al planetelor. După unii Och este un înger al sănătăţii (uniii cred că atunci când este invocat oferăă sănătate). Unii cred că och este un conducător al celor 28 de provincii olimpiene în care este împărţit raiul. După unii este un înger al minerologiei şi al chimiei.

Ochtinomon sau Octinomos este un alt înger al lui Dumnezeu.

Oertha este un înger al lui Dumnezeu şi un înger al nordului după unii. „El are o torţă a focului care încălzeşte lumea,” după unele tradiţii.

Oertha este unul dintre 9 îngeri care se crede că conduc locurile cereşti şi pe cele pământeşti.

Ofael este un înger al morţilor după unii din ceasul al doilea al nopţii şi este invocat de la sud.

Ofaniel, Ofan, Ofiel, Ofan, este conducător al ierarhaiei tronurilor după unii. Este după alţii şi un înger planetar. În apocrifa 3 Enoh el apare ca şi un înger cu 16 feţe, 100 de perechi de aripi şi 8,466 de ochi. După alţii este un înger dintre alţi şase îngeri ai tronurilor care poartă tronurile puterilor. În mai multe povestiri şi legende antice el slujeşte cu Olfan şi este un prinţ aş ordinii care este dimpreună cu Sendalfon.

Ogiel este unul din cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Ohazia este după unii un înger al arătărilor sau al feţei lui Dumnezeu şi o pază îngerească al celui de al treilea cer.

Ol este un înger al conducerii omului şi destinului omului. El este privit ca şi o triplicitate înfocată.

Omael este un înger al speciilor multiple, al raselor perpetue şi un înger care influenţează chimiştii etc. Este este sau se crede că face parte din ierarhie domniilor. Mai este un înger care face parte dint-run grup de alţi 72 de îngeri care poatră numele lui Dumnezeu. Este greu de determinat dacă el este un demon sau totuşi un îngerii unii crezănd că el este un înger căzut. Se pare că el apare şi în iad şi în rai.

Omeliel este un înger planetar după unii un înger al planetei saturn.

Omiel este un înger care a amestecat pe oameni mai înainte de venirea potopului după lucrarea Vocabularul de angelologie.

Omoforous în unele tradiţii orientale [mandeene] este un înger care susţine lumea. Uneori este asemănat cu mitologia lui Atlas fiindcă poartă cu sine globul pe umerii săi.

On în lucrarea Marea cheie a lui Solomon este un înger sau un nume îngeresc invocat în diferite conjurări. În alte lucrări el apare ca şi diavol sau demon.

Onaiefeton este numele unui înger prin care se crede că Dumnezeu v-a ridica morţii la viaţă.

Oriel probabil după unii este indentic cu Onoel. El este egalizatcu Hutriel. Este supraveghetor al diviziunilor iadului după unii. Acolo unde locuieşte.

Ahab, Akab este un înger al lumii ce v-a să vie. Este după unii un înger eshatologic.

Onoel, Oriel, Hariel Hamiel Arael în folclorul gnostic este unul dintre cei 7 arhonţi îngereşti principali. Origen l-a citat ca şi un demon care poate lua forma unui măgar.

Onomathat este unul dintr-un grup de alţi 9 îngeri care călătoresc pri n toate locurile cereşti şi pământeşti.

Onzo este un înger cinstit al lui Dumnezeu. Este un înger al luminii (în special al luminii de ceară).
Ofan este un înger invocat în ami multe rugăciuni şi menţionat de mai multe tradiţii.

Ofiel este un înger „olimpian” şi după unii conducător al lui Mercur. Este un înger al ordinului puterilor şi poate fii invocat. Se crede că el are peste alte 100,000 legiuni sub comanda sa. Numele său apare menţionat şi de Bell de Girardius ca fiind folosit in invocarea morţilor.

Ofis „şarpe” –„cap al îngerilor revoltaţi” – descris aşa de fenicianul Fercies. Este vorba de un demon.

Ofiel este un înger al iubirii.

Or este un înger invocat în mai multe rugăciuni.

Orael este o inteligenţă a planetei saturn după unii.

Oraios sau Oreus în tradiţiile  gnostice unul dintre cei 7 arhonţi îngereşti din sistemul ofitic.

Oramir este un prinţă conducător a unui grup de 9 îngeri ai echinopţiului de vară şi care este efectiv în luptele împotriva răului.

Orea în tradiţia orientală este  pază îngerească al celei de a patra încăperi a cerului.

Oreus, Oraios Horaius în mitologia feniciană este unul dintre cei 7 îngeri ai prezenţei lui Dumnezeu, creatori ai universului. După Sfântul irineu al Lyonului este unul dintre cei şapte arhonţi ai sistemului ofitic. Origen a presupus că numele lui Oreus a derivat din diferite tradiţii.

Orianes; Narel este un înger al sezonului iernii.

Orbiel este unul dintre îngerii care au fost reproibaţi de papa Zaharia pe la anul 745 după Hristos.

Oriel (sau Aurelil) „lumina lui Dumnezeu” este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor. Mai este unul dintre îngerii conducători ai zilei. În lucrarea Malache Elyon apare ca şi un înger al destinului omului.

Orifiel, Onfiel în listarea făcută de papa Grigorie cel Mare este un arhanghel care apare într-un grup de alţi 7 arhangheli. În alte locuri este citat ca şi un conducător al tronurilor şi un înger care conduce planeta saturn. În kabala iudaică este un înger al săbăticiei. În lucrarea Lemegetone este unul dintre cei 7 regenţi ai lumii şi un înger al ceasului al doilea al zilei care slujeşte sub Anael. După doctrinele lui Paracelsus este un înger planetar al Egiptului.

Oriockh, Ariukh în 2 Enoh se spune că Dunmnezeu a pus ca doi îngeri de ai Săi [Oriock şi Mariock] să păstreze cărţile care l-au avut ca autor pe Enoh.

Orion în lucrarea Mesia se spune că acest înger a fost îngerul păzitor al apostolului Petru. Elifas Leri a gpsit o indetitate şi similaritate între Orion şi Mihail. Unii cred că de la acest înger a derivat numele constelaţiei Orion. Aceasta este menţioantă cel mai mult în tradiţiie greceşti.

Ormani este un înger al celui de al patrulea ceas al zilei care slujeşte sub Bariel.

Ormas este un înger al ceasului al zecelea care slujeşte sub arhanghelul Uriel.

Ormijel este un înger al ceasului al patrulea care slujeşte sub Vachriel.

Ormisiel este un înger al ceasului al doilea al nopţii care slujeşte sub îngerul Fanaris.

Oraiel este un înger care apare menţionat în folclorul gnostic şi este un mare luminător îngeresc. El este un înger menţionat de Sfântul Irineu al Lyonului.

Oronasim este un înger părintesc după unii care stă dimpreună cu îngerii Anarire şi Motrim. El este menţionat în unele apocrife atribuite lui Moise.

Orfariel în anumite tradiţii este un mare înger măreţ şi puternic conducător al primei legiuni. Steaua lui a fost luna după unii. Este este invocat în mai multe rugăciuni.

Osael este un înger al zilei de marţi care locuieşte înm cerul al cincilea şi este invocat de la sud.

Oseni în unele cărţi atribuite lui Mosie este un heruvim (după alţii un serafim) care este chemat în ritualuri.

Osgaehiel este un conducător îngeresc al ceasului aş şaptelea din zii. El porunceşte unui mare număr de îngeri patricipatori.

Otheos este un înger care apare în mai multe surse ca şi un înger al finanţelor [comorilor după unii]. În cărţile a şasea şi a şaptea a lui Moise el apare ca şi un înger al pământului. El este menţionat de kabalişti în unele rugăciuni ale lor.

Othriel este un înger care este invocat în diferite rugăciuni.

Ootron în tradiţiile orientale este un înger care slujeşte sub arhanghelul Metatron. El este după unii îngerul care v-a pedepsii pe cei vinovaţi de păcate din Israel.

Ou după unii este o variantă a lui Uriel. El a apărut în lucrarea Războiul dintre fii luminii şi cei ai întunericului. O copie a acestie lucrări s-au găsit între manuscriele de la marea moatră de lângă Kumran Wadi.

Outetueti este un înger cumva al femeilor după unii care vine din surse nesigure. În kabala acest înger apare ca şi sjujitor cu îngerul Iehaiah.

Oul este un ajutor special al îngerului Dalquil din al treilea cer.

Oumniel este un înger slujitor care stă în cerul al treilea.

Ourpaliel, Ourpail este un înger menţionat în tradiţia mandeană.

Ozah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

P

 

Paaziel în cartea 2 Enoh este un nume al arhanghelului Metatron.

Pabael este un înger mesager al lumii care este este asociat cu îngerul Dabel.

Pabel este un înger care locueişte în cerul al patrulea. Este un înger al zilei de duminica după unii şi este invocat cu faţa spre apus.

Pachdiel „fiică” în tradiţiile orientale este o pază îngerească care conduce al patrulea cer.

Pachiel după 3 Enoh este unul dintre cei şapte mari îngeri care au stăpânie asupra celor 7 ceruri. Se crede că fiecare dintre acesşti înger este însoţit de peste 496000 miriade de îngeri slujitori.

Padael, Pladiel este una dintre numeroasele paze îngereşti ale ale porţiolor occindentale ale raiului.

Padiel, Padihel este unul dintre cei 70 de înger ai naşterilor. El este după unii înger care a apărut părinţilor lui Samson.

Paffar este după unii un înger al zilei de marţi care slujeşte sub Samax.

Pasiel este un „mare şi măreţ” înger care după unii poate fii invocat pentru împlinirea dorinţelor.

Pahadiel în tradiţiile orientale  este un înger care staţionează în cel de al şaptelea cer.

Pahadrom după mistica iudaică este un înger fricii. El conduce lunile septembrie şi octombrie după unii. [în ebraică este vorba de luna lui Tişri].

Pahaliah este după unii un înger invocat pentru a convertii pe păgâni la creştinism. Mai este după unii şi un înger al celor care studiază despre Dumnezeu. Este după alţii un înger al numelui lui Dumnezeu. El mai are un înger corespunzător pe Hattis.

Palalael şi Palaliel sunt doi îngeri care slujesc ca şi paze ale porţilor de orient ale raiului.

Palit „scăpatul” în legendele iudaice este un înger al arhanghelului Mihail care a stat împotriva lui Satan când acesta a fost scos din rai. Acest înger mai apare în lucrarea Midraş Tehilim cu numele de Os. În Etica şi filosofia rabinică el are alt nume.

Palpetiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Paltellon este un înger invocat la binecuvântări (în romano catolicism este îngeru sării).

Paltriel în tradiţiile orientale este o pază îngerească a cerului al cincilea.

Panon este un înger al ceasului al şaselea care slujeşte sub îngerul Zazanoş.

Panazel este un păzitor îngeresc al vânturilor de nord.

Paraion în lucrarea Mistica iudaică şi tradiţiua Talmudică este vorba de un alt nume al Arhanghelului Mihail. Rabinul Işamel spune că l-a văzut pe acest înger slujin undeva foarte sus aproape de tronul măririi.

Pancia „un înger curat” invocat în diferite ritualuri şi în special în luptele duhovniceşti.

Pariel este un înger folosit in izgonirea răului. Este un înger al vânturilor de nord din rai.

Papsukul este posibil o variantă a lui Papukkal. Este un înger care apre menţionat în tradiţia caldeană ca şi un înger al lui Dumnezeu.

Paraglito Paraglit este un înger păzitor al necazurilor şi al tristeţilor morţii.

Parasiel este un înger planetar al lui Jupiter. Este un înger al comoriulor după unii.

Parasumara este unul dintre cei şapte îngeri ai teosofiei vedice după unii. Mai este cunoscut ca şi Chimangimath (îngeri al nemuririi.

Pariel este un înger al izgonirii răului.

Paruk Mariock este unul dintre îngerii numiţi să slujească lui Dumnezeu. După unii este un înger al lui Enoh.

Parmiel este un înger al ceasului al treilea al zilei care slujeşte sub Veguariel.

Parşiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Parmadigar era un înger al luminii în Persia antică.

Parinel în cărţile 6 şi 7 ale lui Moise este unhl dintr-un grup de 15 îngeri ai ierarhiei tronurilor invocat în diferite ritualuri.

Parziel în tradiţiile orientale este o pază îngerească a celui de al şaselea cer.

Paschar este unul dintre mulţii îngeri care execută ordinele ierarhiei puterilor, după lucrarea Cartea îngerului Raziel. În tradiţile orientale este unul dintre cei 7 îngeri păzitori ai raiului sau a celui de al şaptelea cer.

Pasiel este un înger al destinului omului. În kabala iudaică este un înger al infernului şi stăpânitor al lui Abbadon. După unii el locuieşte într-un adin diviziunile iadului.

Passisiel în tradiţia orientală este pază îngerească a celui de al şaptelea cer.

Pasparsim în tradiţiile orientale este un înger care îl asistă pe arhanghelul Metatron.

Pastor este după unii un înger al dorinţelor omului. Pasui în tradiţiile orientale este un înger al celui de al patrulea.

Paths sau Pathiel este un înger care la evrei este iunvocat la închiderea sabatului.

Patsturon în invocaţiile solomonice este un înger al numelui lui Dumnezeu. Este un înger pe care unii cred că Moise l-a invocat pentru a duce întuneric asupra Egiptului. Este un nume îngeresc prin care solomon controla demonii.

Patheil „deschzitorul” a se vedea Patha. În lucrarea Ozmar Midraşim este unul dintre îngerii care poartă numele lui Dumnezeu.

Patrozin este un înger al ceasului cincilea care slujeşte sub Abasdarhon.

Patsperţiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Pateri este un înger invocat în mai multe ritualuri kabaliste.

Pazriel, Sidriel în 3 Enoh este unul dintre marii slujitori şi arhangheli primi din primul cer. El stă dimpreună cu îngerii gabriel, Sabrael, Asnulim şi alţii.

Pedael „cel pe care Dumnezeu Îl eliberează” este în mistica iudaică un înger al eliberării.

Pedenij este în iudaism un înger al inteligenţei.

Peliel este un conducător suprea am ierarhiei virtuţilor din ceruri şi îngerul preceptor al lui Iacob. El a alterat cu Zekuriel şi cu alţi 10 îngeri ai sufletelor.

Panac este un înger care slujeşte în al treilea cer.

Penael este un zilei al zilei de vineri  vare locuieşte în cerul al treilea şi este invocat de la nord. Este un înger al planetei Venus.

Penais este un înger al ceasului al treilea al nopţii care slujeşte sub Sarqumah.

Penat esste un înmger al zilei de vineri care stă în cerul al treilea. Este un înger al lui venus.

Penatiel este un înger al ceasului al doisprezecelea al zilei care slujelşte sub Beratiel.

Perdroz este un înger al şaptea ore a zilei care slujeşte sub Medrion.

Peneal este după unii un înger care slujeşte în cerul al treilea.

Periel, Penuel, Fanuel „faţa lui Dumnezeu” este creditat ca fiind un înger al lui Dumnezeu, sau îngerul care s-a lutat cu Iacob. Zogarul crede că a fost vorba de Samael. În kabala este un înger al zilei de vineri care locuieşte în cerul al treilea şi se crede că este un înger care vindecă sutipidatea. În geneză acest nume este şi un loc, este vorba de locul în acre Dumnezeu s-a descopit lui Iacob faţă către faţă.

Periel este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Perhaz este un înger al celui de al doilea ceas al nopţii care slujeşte sub Fanaris.

Perniel este un înger al ceasului al patrulkea care slujeşte sub Vachmiel.

Pesashiah în Zohar este un înger al ceasului al sudului care are chiele lăcaşurilor eteriale. Când rugăciunile celor în tristeţ

E profundă urcă al Dumnezeu, el sărută astfel de rugăciuni şi le trimite în spre o regiune mai de sus. Pesak este în tradiţiile orientale o pază îngerească care staţionează în a cincea încăpere a cerului.

Pethahel este un înger sfânt care este invocat în ritualuri şi rugăciuni. Este un înger pe care evreii îl invocă la închiderea sabatului.

Petahiah este în Zohar un conducător la cerului şi este un înger care în rugăciuni se crede că ajută la eliberarea de duşmani. Dacă astfel de rugăciuni sunt găpsite ca fiind vredinice Petahiah le sărută.

Phadihel, Padael în legendele iudaice a fost un înger trimis trimis la soţia lui Manoah care l-a născut pe Samson. Se pare că el a fost îngerul care a apărut lui Avraam, Iacob şi Ghedeon (Facere 32, 29; Judecători 13, 3-18, Luca 18, 34). Paihar este un înger invocat în conjurarea ritualircă a rugăciunilor.

Plakiel dimpreună cu un alt înger Rahdar controlează destinul omului.

Paldor este un înger al străvederii.

Phalec, Phaleg este un mare conducător îngeresc care după unii conduce planeta marte. Unii cred că este vorba de un înger al Războiului (eruditul antic Agripa). Din cele 196 provincii ale raiului se crede că el stă peste 35. Este un înge al zilei de marţi. După unele tradiţii ele este un slujitor al raiului.

Phaegus este un înger care apare menţionat în mai multe lucrări ca fiind un înger al judecăţii. În lucrarea Nuctemeron este un înger al celui de al partulea ceas al zilei.

Phanue, Uriel; Raguel, Fanuel „faţa lui Dumnezeu” este un arhanghel al pocăinţei şi unul dintre cei 4 îngeri ai prezenţei lui Dumnezeu. În 1 Enoh apare ca şi un luptător împotriva lui Satan. El îl ţine pe Satan să nu vină în faţa lui Dumnezeu şi să îi acuze pe cei care stau pe pământ.

Fanuel este indentificat ca şi un Păstor spiritual în lucrarea Păstorul lui Herma. În 1 Enoh el este echivalat cu Uriel. În lucrarea 4 Ezdra este intic cu Rariel (Jeremiel) sau Hieremihiel sau Emeil (ultimul nume apare în Apocalipsa lui Sofronie). În alte tradiţii el este unul dintre cei 5 îngeri care ştiu toate faptele oamenilor. Fariel a fost invovcat în tradiţiile iudaice ca şi un înger care luptă împotriva duhurilor necurate. În lucrarea lui Muller, Istoria misticii iudaice el este invocat cu Uriel. Etiopienii sărbătoresc o zii sacrp a ahanghelului Fanuel.

Phanriel este un înger al ceasului al doisprezecelea al zilei care slujeşte sub Beratiel. După unii este demonul desfrânării. Alţii cred că este un înger al patimilor. El este cel care se face după unii referire în Facere 38 unde a venit în faţa lui Iuda la o răscruce de drumu pentru a îl face pe patrirh să „observe” pe nepoate lui Tamar  şi să aibă copii cu ea. În lucrarea Nuctemenon este un înger al ceasului al patrulea al zilei.

Phatiel este un înger al ceasului al cincilea al nopţii care slujeşte sub Abasdarhon.

Phinehas este menţionat în Judecători 2, 1 „îngerul lui Dumnezeu care a venit şi a strălucit.”

Phorlack, Furlack este un înger al pămâtnului. Acest înger este asociat cu soarele.

Phorsiel este un înger al ceasului al patrulea al nopţii care slujeşte sub Jefischa.

Phronesis „prudenţă” în tradiţia gnostică este unul dintre marii luminători îngereşti ai voinţei lui Dumnezeu.

Phul, Phuel este un înger lunar şi conducător al popoarelor. Este un înger al lunii după unii.

Pirhermes este un înger al arhanghelului Rafael. În ermetică acest înger este coducătorul lui martie şi conducător al altor arhangheli.

Pihon este un nume al lui Metatron şi se crede că este un înger „care face ca porţile cerului să fie deschise rugăciunilor.”

Pirjuh este un înger egalizat cu Gavriil. În hermetică este conducător al lumii şi cap al altor ordine îngereşti.

Philalel este o pază îngerească a porţilor  vânturilor de vest.

Pire este un înger elgalizat cu arhenghelul Mihail. În hermetică este un înger al planetelor şi conducător al virtuţilor angelice.

Piggon unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Pierzeus este în tradiţia gnostică un înger principal al altor îngeri.

Priel este un înger care exercită conducere asupra lunilor anului.

Poeil este un înger al începătoriilor după unii. Se crede că el conduce destinul şi filosofia. Este un înger corespondent cu Themeso.  Mai este un înger al numelui lui Dumnezeu.

Poura este un înger al zilei de vineri care stă în cerul al treilea. Este invocat de la sud.

Pano este un înger a ierarhiei puterilor, invocat în diferite rugăciuni.

Porosa este un înger al zilei de vineri. Din cerul al treilea. Este invocat în rugăciuni.

Posriel, Hardriel este un înger al celei de a treia diviziuni a iadului. Este un înger menţionat de proorocul Mihea.

Porth este un înger al uitării invocat la închiderea sabatului.

Pramiriel este un înger conducător al ceasului al nouălea. El slujeşte sub Bariel.

Prauriel, Vreriel este desemnat ca şi scrib al Celui prea înalt. El păstrează cărţile sfinte. După epocrifa Enoh 11, 22 ni se spune că el este mai iute la înţelepciune decât alţi arhangheli.

Praxil este un înger slujitor al orei a doua care slujeşte sub Farmis.

Priel este un înger care apare în tradţiile madeene (numit cel mare).

Prenostix este un înger al ceasului al şaselea al nopţii care slujeşte sub Zaazonaş.

Primeunation este un înger invocat în esfinţirea apelor. El este după unii îngerul care a făcut ca Core, Datan şi Abiron să fie înghiţiţi de pământ (Numer 16, 16).

Prion este un mare înger sfânt al lui Dumnezeu.

Pronoia este un mare arhon care în gnosticim L-a asistat pe Dumnezeu după legende la creaţia lui Adam. Se crede că acest înger a avut sugestia unui ţesut nervos pentru om. După legendele arabice este unul dintre îngerii care stăpâneau pământul. El se crede că slujeşte sub Israfiel. Este un înger care apare şi la iranieni. Autorul Barkhoria afirmă că acest înger a fost luat dim mitologia caldeană.

Propater este un eon îngeresc care a rămas nemişcat în sens cosmic. Este un înger al polilor pământului după unii. Este în conjurare de miriade de alţi îngeri. Unii cred că el locuieşte undeva în zenitul cerului dimpreună cu alţi îngeri eonici.

Pruel este un înger al vântului. De asemenea un înger al porţilor cereşti.

Prukiel este un înger invocat în incantaţiile şi rugăciunile siriace.

Prunicos în tradiţiile ofitice este o putrere a cerului.

Priziel este un înger invocat în mai multe rugăciuni.

Psachar este o putere îngerească. Psidiel este un înger rău angajat în conjurarea ritualurilor.

Psisia este unul dintre 70 de îngeri ai naşterilor.

Pauker este un înger al ceasului al şaselea al zilei care îl are ca şi slujitor pe Uzziel.

Psyche este un înger care apare în gnosticism ca şi un modelator.

Pthaile ste un înger menţionat de tradiţiile mandeene ca şi un înger planetar care se crede că L-a asistat pe Dumnezeu la creaţie. Unii cred că el ar fi creat trupul primului om, dar nu i-a putut da viaţă.

Purah, Puta, Poteh este un înger care este invocat la evrei în ritualurile de închidere a sabatului. În tradiţiile iudaice el este un înger al uitării. Isaac Luria l-a asociat cu Esau.

Puruel, Pueril Pusiel „foc” este cel care este înflăcărat şi lipsit de milă şi unii cred că este un înger care încearcă sufletul. După unii numele lui este formăp grecizază a lui Uriel.

Puruşa este un înger cosmic după tradiţile sanscrite. Este un înger care are cauza existenţei sale numai în Dumnezeu. După kabalistul En Sof este un înger al creaţiei universului.

Pusiel, Puriel este unul dintre cei şapte îngeri ai pedepselor. Este indentificat cu Hadriel. Unii spun că este un locuitor al iadului. Deşi stă în iad nu este un demon.

Puziel este un înger invocat în  împăcarea cu duşamnii.

Q

Quaddis este unul dintr-un grup de alţi doi îngeri care dimpreună cu un alt înger constituie Sfatul de Judecată a lui Dumnezeu.

Qadasch este un înger al scrierii şi al picturii.

Qafseil, Qaspiel este un înger care are stăpânire asupra amiezii. În 3 Enoh este un păzitor a celei de a şaptea halte a cerului. În tradiţiile iudaice antice este un înger al împăcării dintre duşmani.

Qalban este una dintre multele paze ale cerului.

Quamanir după unele tradiţii mandeene este un înger al luminii.

Qameil este un înger păzitor al porţilor cereşti.

Qangiel este un nume al lui Metatron din 3 Enoh.
Qaus este un înger invocat în tradiţiile arabice.

Qemuel, Kemuel, Camael este un înger care la un moment dat se crede că a fost distrus de Dumnezeu (în legendele iudaice a fost distrus de Moise.), când a încercat să îl oprească pe Moise de a apăra legea (Tora) la vremea când Dumnezeu a promovat-o. Cu această ocazie se crede că el a fost conducătorul a altor 12,000 de îngeri.

Quelamia este un înger dintr-un grup de alţi şapte îngeri ai ierarhiei dionisiene a tronurilor şi care se crede că locuieşte în primul cer. El execută poruncile puterilor.

Quoriel este un „înger inferior” care slujeşte sub Vachmiel şi care este conducător al succesiunilor zilelor omeneşti. El este un înger invocat în ritualuri şi rugăciuni şi apare în reprezentări artistice.

R

 

Raahel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Raariel “tremuratul în faţa lui Dumnezeu” este un alt înger al lui Dumnezeu.

Raasiel, Raşiel, Suiel este un înger care este invocat în ritualuri şi rugăciuni.

Rabaciel este unul dintre cei trei îngeri conducători ai cerurilor.

Rahia este un înger care în mitologia este dimpreună cu alţi 9 îngeri însoţilor al soarelui în cursul său zilnic. El este menţionat în unele tardiţii mandeene.

Rabunaw este un înger al luminii în tradiţia arabică.

Rachel „un for al lui Dumnezeu” este un înger care în tradiţia cabalistă a fost un înger care a fost prezent când mărire alui Dumnezeu a asuferit o reorganizare. După alţii este un înger al patriarhilor.

Rachiel în menţionat în tradiţiile kabalice ca şi un înge care este interesat de reproducerea umană. Este mai mult decât orice un luminător îngeresc. Unele tradiţii cred că este un înger al vinerilor. După alte tardiţii Rachiel (The secret Grimmore of angel Turiel) este un înger conducător al planetelor şi în lucrarea Ozar Midraşim el este un înger al ordinului sau al ierarhiei heruvimilor.

Rachmiache ste unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor femeilor.

Machmriach „mila lui Dumnezeu” în tradiţiile rabinice este un înger al milei. Mai este şi unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor. Lucrarea Ozar Midraşim îl priveşte ca şi un păzitor al cerului.

Rachsiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Radadael în tradiţiile orientale este o pază care staţionează în cea de a şasea încăpere a cerului.

Radueriel, Radmeriel este indetificat cu Dabriel, Vretiel, Pranuil şi este un înger al pomenirilor drepţilor. După alte tradiţii este un înger superior lui Metatron. Alţii cred că este un înger care face parte dint-run grup al judecăţii lui Dumnezeu. Alţii cred că este un înger al poeticii şi este stăpân al creaţiei litereare. Despre el unele tradiţii spun că este puercezător al altor tradiţii. În acest sens Dumnezeu este creatorul tuturor îngerrilor. Îngerii care au fost creaţi mai întâi arată restului creaţia.

Rael duăpă unii este un înger al zilei de mercuri. Unii cred că este un demon. Unii cred că este o inteligenţă planetară a lui Venus. Se crede că acest înger poate fii invocat cu faţa la nord.

Raftnail este un înger păzitor care apare în tradiţiile arabice.

Ragat este un heruvim sau un serafim acre este invocat de kabala.

Raguel, Raguil, Ragiel, Raauil, Rufuel, Surian este unul dintre îngerii enohieni. Este un înger al pămâtnului şi păzitor al celui de al doilea cer. El stăpâneşte lumea luminătorilor îngereşti însemnând că el ajută la aduceera în fiinţă a altor îngeri. Deşi a fost recunoscut acest înger al fost reprobat al un sinod bisericesc de la Roma dimpreună cu alţi îngeri superiori. După Victor Hugo Raguel este un demon, care a fost demascat de papa Zaharia ca fiind demon deşi el se prezenta ca şi înger. Alţii cred că el este totuşi un înger care stă cu un  grup de alţi doi îngeri: Ouibel şi Tobiel. Se crede că acest înger este citat în Apocalipsa Sfântului Ioan atunci când Dumnezeu Îl v-a trimite pe îngerul său Raguel: „dute şi sună trompeta îngerilor frigului şi ai zăpezii şi agi gheţarilor şi adu asupra lor orice fel de mânie. Toate acestea vor avea loc după separaţia oilor de capre. În gnosticism el este un înger care este egalizat cu un alt mare înger Thelesium. După apocrifa 2 Enoh Raguel este îngerul care l-a dus pe Enoh în ceruri, în timp ce Enoh încă trăia. Acest incident este menţionat în Facere 5, 24. Această acarcteristică îi este creditată lui Anafiel.

Rahabiel este un înger invocat în rugăciuni dimpreună cu Faniel, Ariel şi Rafail. Rahariel în tradiţiile orientale este o pază îngereacă a cerului al doilea.

Rahdar dimpreună cu Phakiel este un înger al destinului.
Rahriel, Rachriel, Rahmael este un înger al milei şi al iubirii. Ceiulaţi doi îngeri ai iubirii sunt Zadkiel, Zehapuriu, Teliel şi Anael (Hariel). Este un înger luptător împottriva răului. Ca şi Rahriel se crede că acest înger a fost un înger al lui Francis de Aissi.

Rabtiel  „fuga de Dumnezeu” în tradiţia iudaică legendară este un îmger al constelaţiilor dimpreună cu Kakabel. El este înger care după arhanghelul Metatron a numit stelele rabinului Ismael, „introducându-l în ordinea stabilită,” după cum se spune în apocrifa 3 Enoh.

Rabziele ste un înger al teosofiei mandeene.

Rakjaniel este un înger al planetelor în special al lui Saturn. Despre el se face referinţă după unii la Deuteronon 10, 17.

Ramel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Ramamel este o pază îngerească a porţilro de vest.

Ramaratar este un înger care apare în tradiţiile vedice.

Ramiel, Remiel, Fanuiel, Ureil, Yeramiel, Jeremiel etc în lucrarea apocrifă Apocalipsa lui Baruh ( a treia ediţie) este un înger al zivizunilor care i-a oferit lui Baruch interpretare la vizunile sale. În această viziune acest înger este cel care a distrus oştirile lui Sanherib. Acest lucru se crede că l-a făcut dimpreună cu Uriel,. Mihail şi Gabriel şi alţi îngeri redutabili. Rameil este după unii conducătorul fenomentului natural al fulgerului (la fel ca Uriel) şi el stăpâneşte sufletele care vin la judecată în ultima zii. Aceasta o mai face dimpreună cu îngerul Zehanpuris. În scrierile legate de tradiţia enohiană nu se ştie exact dacă este un înger sau un demon. În scrierile enohiene este un conductător al apostolilor. După alte versete este un arhanghel care stă în faţa lui Dumnezeu dimpreună cu aşţi 7 arhangheli.

Ramizand în tradiţiile antice persane este un înger al slujbelor religioase.

Ramkastra este un înge rcare apare în mitologia persană ca şi un înger care aduce sunetel şi este al apelor.

Rampel este un înger care are stăpânie asupra apelor şi a supra lumii finaciare. În lucrarea Alfabetul rabinului Akiba este un înger al muntelui care este inclus între îngerii conducători splenzişi şi teribili care au trecut în faţa lui Dumnezeu. După alţii este un înger al fostului sabat iudaic.

Rafail „Dumnezeu a vindecat” este un nume al arhanghelui Rafaeil care după unii are o origine caldeană. Original era numit Zehiel. Rafaeile ste unul dintre cei trei mari îngeri arhangheli din tradiţiile post-biblice. Pentru prima dată el a părut în Cartea lui Tobit (este o carte care a ieşit din tradiţia ebraică). În ea Rafail acţionează ca şi un însoţilto şi un conducător al fiului lui Tobit, Tobias, care călătoreşte din Medina la Ninive. Numai la sfârşitul călătorie Rafail şi-a descorerit numele ca fiind unul dintre cei 7 arhangehli ai lui Dumnezeu. După unii este o conducător al şeolului, al iadului. Enoh 1 îl desemenază ca şi un înger al prezenţelor care vindecă toate boblile. În Zohar se fac mai multe menţiuni la acest arhanghel ca şi un arhanghel care vindecă pământul şi ca fiind unul care oferă un loc pentru om. Prin urmare Rafail se cerde că este un viondecător de boli. După Kabala şi Yama el este unul care l-a vizita pe Avraal ma stejarul Mavri (Facere 18) restul fiind indetificaţi ca Gavriil şi Mihail. După unele tradiţii Rafail este cel care l-a vindecat pe Avraam de circumcizie (de durerile provocate de ea). În lucrarea Legendele evreilor el este îngerul care a fost trimis de Dumnezeu să îl vindece pe Iacob de durerea de coapse după ce Iacob s-a luptat cu adeverarul său Peniel. O lată legendă din lucrarea Sefer Noah pretinde că rafel a fost dat lui Noe după potop. Unii cred că după potot Rafaeil i-ar fii dat lui Noe o carte. Unii cred că este vorba de celebrul Sefer Raziel. Între multele sale oficii pe care le-am menţionat mai sus rafail se cerde că este regentul soarelui. El mai este conducător al tuturor virtuţilor. El mai este conducător al occidentului. Este şi conducător al cerului. Mai este păizor al arborelui vieţii din rai. Este un înger al pocăinţei, a rugăciunii., al iubirii şi al luminii. Mai este după cum am spus un înger la vindecării. Mai este după unii un înger al cunoştinţelor, al ştiinţei şi îngerul receptor al lui Isaac. După eruditul Trithemius el este unul dintre îngerii menţionaţi în Apocalipsa lui Ioan. El este menţionat în mai multe tardiţii rabinice. El este menţionat ca şi îngerul care a tulburat apele la Vitezda din  vechime [Ioan 5]. Sunt unele opinii mai controevrsate referitoare la Rafail. Unele merg pănă acolo că susţin că el ar fii un demon. Unii cred că el este o bestie. Alţii cred că este un înger al iadului. Informaţiile despre Rafail sunt dincolo de toate inexaustibile. O legendă adiţionată despre el o găsim în Testamentul lui Solomon. Când Solomon ar fi construit templul, Dumnezeu l-a r fii tirmit pe Rafail.

Raguiel este una dintre multe peze ale încpărerilor cereşti.

Ramasa este un înger care dimpreună cu Vocabile conduce destinul omului.

Rasesiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Raş, Raşiat, Rast este un înger slujitor al dreptăţii. După unii este un înger confundat cu Mitra în orientul mijlociu antic. Raşiel, Zarael este un înger al sezoanelor şi al cutremurelor.

Rathanael este după unii un înge rcare staţioenază în cerul al treilea. Testamentul lui Solomon îl listează ca şi un înger care luptă împotriva demonului Enepsios.

Raţiţiel este după tradiţia orientală o pază a primei încăperi cereşti

Raţuţiel este după unii un păitzor al celui de al treilea cer.

Ramadlediel este după tradiţia orientală o pază a celui de al cincilea cer.

Raziel, Raţiel, Akrasiel, Gallizur, Saraquel, Suriel etc (taina lui Dumnezeu) este după unii un înger al tainelor. Este un înger conducătore al tainelor supreme a lui Dumnezeu. În kabala acest înger aapre ca şi un înger înţlepeciune a lui Dumnezeu. În tradiţiile rabinice este un înger care însumează toate cunoştinţele cereşti şi pământeşti. El este autorul cărţii lui Raziel care a fost dată lui Adam după unii. Unii cred că  din invidie el a aruncat-o în adâncuri. Cartea a jusn îân cele din urmă la Enoh, în cele din urmă apoi la Noe, apo la Solomon. Din Midraş auzim că Noe a învăţat să construiască arca de la acest înger. Zoharul se spune că această carte conţine la mijloc o scriere tainică care explică cele 1,500 de chei [tainele lumii] care nu au fost descoperite nici măcar îngerilor. Mulţi cred că autorul Cărţii îngerului Raziel este necunoscut, dar a fost idnetificat de unii ca şi Eleazer din Worn şi Isaac cel orb, ambii scriitori moderni. Cabalisutl secolui al treisprezecelea Anaam ben Samuel Abulafia a scris sub numele de Raziel mai multe lucrări. În lucrarea Targum eccelsiastic 10, 20 se soune că zilnic îngerul Raziel stă pe muntele Horeb „proclamînd tainele lumii oamenilor.” Kabala crede că Raziel este unul dintre cei 10 (după unii 9) îngeri ai lumii briatice [după unii a doua şi a treia lume a cerurilor]. În această lume totule ste condus de arhangheli. După unii conducător suprem al tainelor cosmosului este arhangelul Metatron, după care urmează Raziel, Ţafkiel, Tadquiel, Kamael, Mihail, hamiel, Rafael, Gavriiel şi Sendalfon. După lucrarea Mişna tora Razierl este un înger mare în ierarhia angelică. Este un înger al lui Adam.

Razran în tradiţia arabică „trezorerul paradisului” sau al raiului şi purtătorul cerului.

Raziel este un înger al succesiunii tenporale. Este un înger care slujeşte sub Mendrion.

Recabusina este un înger menţionat în diferite rugăciuni.

Rectacon este un înger al binecuvântărilor.

Region este un înger al luptelor duhovniceşti.

Rehael este un înger al puterilor sau al ierarhiei puterilor. Este un înger al sănătăţii după unii şi al longevităţii. Este un înger al cionstirii de părinţi. Rehael este unul dintre cei 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu. Îngerul lui corespondent este Petechovt.

Rehauel este după unii îngerul destinului omului.

Rehel este un înger care după unii luptă împotriva celor care se opun religiei. Îngerul lui corespondent este Plupe.

Reiiel este un înger a celor 72 de îngeri ai numelui lui Dumnezeu.

Reirtip în ritualurile  mozaice este un înger conducător care slujeşte sub Alimon.

Rekhodiual este un înger al inteligenţelor.

Rehiel în tradiţiile arabice este un conducător al celui de al cincilea cer.

Remiel, Ramiel, Rumael este unul dintre cei 7 arhangheli care strau în jurul tronului lui Dumnezeu. Rempa este un înger conducător al tronurilor în tradiţiile egiptene şi al timpului. În ermetică rampa este unul dintre cei şapte îngeri planetari  şi arhanghel al planetelor.

Remo este îngerul care slujeşte sub Vehuel.

Requel în lucrarea cartea a şasea şi şaptea a lui Moise este un conducător al principalităţilor.

Requeil este unul dintre cei 28 de îngeri conducători ai celor 28 de faze ale lunii.

Reeschit, Hajalim, Raşith în cabala iudaică este un înger slujitor al iubirii de Dumnezeu. El este un fel de perpetum mobile şi este legat de Metaron.

Reş, Raş (numele nu este singur) este un alt înger al lui Dumnezeu.

Risnuch este un înger al agriculturii. După alte tradiţii este un înger temporal.

Risman în lucrarea Odele lui Hafiz este păiztor al uşilor cerului. Se vorbeşte de „locul de şedere al lui Risman.”

Riel în kabala este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Rochel un înger al lucrurilor pierdute. După unii este printre cei 72 de îngeri care poartă numele lui Dumnezeu.

Rorbarare este un înger din ceruri.

Roriel în tradiţiile iudaice este un înger al lunilor anului.

Rorex este un înger care după Lucrarea Testamentul lui Solomon luptă împotriva bolilor provocate de demoni.

Rosabis este un înger al metalelor

Roupail este un înger al unor tradiţii orientale.

Ruasiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Ruah este un alt nume al îngerului Vetateron.

Ruhail în tradiţiile ismalice  este unul dintre îngerii din cerul al şaptelea care este în paza unui alt grup de îngeri care îl adoră pe Dumnezeu. Rubiel este un înger care dimpreună cu Uriel şi Raracheil este un înger al şanselor.

Ruchiel este un înger al vântureilor după unii.

Rudiel în tradiţiile orientale este un înger al cerului al treilea.

Mudusor este un înger al timpului sau al temporalităţii.

Ruduscor este un înger al ceasului al cincilea menţionat în Istoria religionis veterum persanum.

Reţuţiel, Rezaziel un înger păzitor al celui de al treilea cer în tradiţia orientală.

Rariel este un nume îngeresc al milei lui Dumnezeu. După unii este un înger al apocalipsei. După unii este un înger al cosmosului.

Rhaumel este un înger al zilelor de vineri care stă sub cerul al cincilea şi este invocat de la nord.

Richo este un înger la puterilor.

Riddia, Ridia, Ridjah „irigatorul cerului” este un înger al ploilor după unii şi un înger al elementului apei după unii. Se pare că el stă între două abisuri. În tradiţia ebraică este un înger care se arată după unii.

Ridram este un islam un înger al paradisului.

Riehol dimpreună cu Saissaiel este un înger al destinului omului.

Rifon în tradiţia hecaloth un înger al ceasului al cerului al cincilea.

Rigal este unul dintre 70 de îngeri ai naşterilor.

Rigziel în textul lui Isaac Ha Cohen este „îngerul emanaţiilor.” Este după unii un înger al sufletului omului.

Rikhiel este un înger al formelor rotunde. Se ştie că mai stă cu un grup de alţi şase îngeri conducători. În folclorul enohian el este mai presus de Metatron. Este un mare înger al judecăţii lui Dumnezeu.

Rinezin este un înger al timpului care slujeşte sub îngerul Jefisdra.

Risnuch este un înger al agriculturii. După alte tradiţii este un înger al temporalităţii.

Risman, Rusman în lucrarea Odele lui Haifa este un înger al pzei uşilor cerului. Unii cred că este un înger rău. În Cartea Barkhomai sau Cartea scoliilor este un demon.

Rudsor este un îngerl al ceasului al cincilea care slujeşte sub Zazanoş.

Rugziel şi Dalkiel sunt doi demoni.

Rubiel în tradiţiile iudaice este un înger al vânturilor. Este un înger marte luminător.

Ruan este un înger care cere tuturor celor plecaţi să îţi scrie şi să îşi mărturisească faptele rele. După unii este un demon.

Rumiel este o pază îngerească a cerului al şaselea şi unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Rugnon sau Rugman este un înger care apare în tradiţiile islamice.

Ruhamo este un înger slujitor al Dumnezeu invocat înb mai multe ritualuri.

Ruiasil este un înger care este menţionat în tradiţiile arabice. Este un înger al exorcismelor după unii.

S

 

Sadiail în tradiţiile religioase islamice este un înger al cerului al treilea şi care stă cu un alt grup de îngeri care ÎL adoră pe Dumnezeu. Simbolul lui este vulturul.

Ssafiel este un îner al uraganelor menţionat de lucrarea Sefer Yeţirah.

Saaquael, Sankiel, Suriel în apocrifa 1 Enoh este un înger al prezenţei.

Sabaoc este un înger reprobat la un Sinod local de la Roma la anul 745.

Sabaoth, Ţabaoth, Ibraoth „oştirea lui Dumnezeu” este unul dintre îngerii prezenţie lui Dumnezeu. Mai este un nume al îngerilor duhovniceşti în tradiţiile gnostice şi în cele kabaliste. În gnosticism este un arhon angelic creator al universului.

Sabatiel în kabala iudaică este un îngerl al lui Saturn. El primeşte lumină de la Dumnezeu şi o comunică celor care stau cu el. În tradiţia mozaică este unul dintre cei 7 conducători îngereşti care „stau continuu în faţa lui Dumnezeu şi îi este dat numirea de a se ocupa cu planetele din cosmos.”

Sahiel este unul dintre primii îngeri slujitori în incavntaţiile avraamice. În textele de la Nippur este prezentat ca şi un înger ritualic.

Sablil după lucrarea Nuctemeron este prezentat ca şi un înger al temporalităţii.

Sabrael, Sabriel este unul dintre cei şapte îngeri care apare menţionat în testametnul lui Solomon şi în apocrifa 3 Enoh. El este un înger care în iudaism face parte din categoria vituţior şi se cerde că este un înger extrem de strălucitor. Unii cred că el slujeşte un îngerul Tarşiel. Este şi un înger al sănătăţii.

Sabtahiel este un înger ritualic.

Sachiel „acoperământul lui Dumnezeu” este după unii un heruvim. Unii  cred că stă în primul cer. Este pentru unii un înger al zilelor de luni. După unii este un înger cosmic asociat cu jupiter. În tradiţiile gnostice este un demon.

Sachluf după lucrarea Nuctemeron este un înger al vegetaţiei şi al temporalităţii.

Sariel este un înger care slujeşte în cerul al cincilea invocat în ritualuri.

Sadaiel este un arhanghel al cărui nume apare pe unele inscripii istorice.

Sadial în tradiţiile orientale este un înger care conduce cerul al treilea.

Saditiel, Sadiel în tradiţiile orientale este un înger al cerului al treilea.

Sadqiel este un înger care apare în înţelepciunea caldeană  conducător al zilei a cincea a săptămânii. După unii este un înger planetar.

Sadriel este un înger al ordinii.

Saelel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului uman.

Safkas este unul dintre multele nume ale arhanghelului Metatron.

Safriel este un înger păztitor al ceruluzi al cincilea. Este un înger luptător împotriva răului.

Sagdalon dimpreună cu Semakiel este conducător al destinului omului.

Saghan este un înger care dimpreună cu Seratiel conduce viaţa omului.

Sagiel este un înger al temporalităţii care slujeşte sub Barginiel.

Sagmagigrine ste unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Saggnesagiel, Sasniel, Sasansagel, Sasnigiel este un înger al înţelepciunii şi conducător angelic. Este şi unul dintre muletele nume ale lui Metatron. În lucrarea Baratia de Masgescht Gehinnom el este îngerul care i-a amintit rabinului Islamel despre cărţile sfinte ale lui Israel.

Sasras dimpreunpă cu Ismael este un conducător al destinului omului.

Sahariel, Asderel este un înger invocat în tradiţiile siriace. Este un înger al vieţii omului.

Sabiriel este unul dintre îngerii păzitori ai cerului.

Sahon este un înger planetar.

Sabriel este unul dintre cei 64 de îngeri păzitori ai cerului.

Sabtail este un înger care apare în tradiţiile răsăritene.

Saisasiel dimpreună cu Riehul este un înger conducător al destinului omului.

Sakniel este un înger păitor al cerului.

Sakriel, Samariewl este un înger portat al cerului al doilea.

Saktas este unul dintre multele nume ale arhanghelului Metatron.

Salariel, Satomail este un mare înger în timp ce după alţii este un demon.

Salatheel, Selriel „Lla-m întrebat pe Dumnezeu” este unul dintre cei şapte mari îngeri luminători şi conducători ai mişcării stelelor. Dimpreună cu Suriel este crede că el l-a scos pe Adam şi Eva din ceruri. După unii este un heruvim.

Salbabiel este un înger al iubirii.

Salem se crede că este un înger păitor al Sfântului Ioan sau al lui Melchisedec.

Salemia în lucrarea 2 Ezda unul dintre cei cinci îngeri care a transcris cele 204 cărţi dictate lui Ezdra.

Salilius este un înger al peceţilor.

Salamel este un conducător al ordinelor îngereşti. Se crede că apare la sărbătoarea Iom Chipur a evreilor. Salmael este egalizat de unii cu samael şi Azazel. Se crede că este un antagonist al îngerului Periel după unii.

Salmi, Zalmi Sanei în lucrarea Grimorum vernum este un înger al lui Dumnezeu. Invocat în ritualuri ceremoniale, în special la binecuvântări.

Salmia este un înger la rugăciunii, dimpreună cu alţi doi îngeri care duc la reakuzarea dorinţelor.

Salmon este un înger al ceasului al şaselea al nopţii care sljujeşte sub îngerul Zamamaş.

Salon este un înger invovcat în rugăciuni.

Samael, Satenil, Samiel, Sasanseir, în literatura rabinică este un conducător demonic. Unii cred că este şi înger şi demon. După unii este un conducător îngeresc. După unele tradiţii este locuitor al cerului al şaptelea. Este unul dintre marii regenţi ai planetelor care se crede că mai slujeşte dimpreună cu alţi 2 milioane de îngeri. Cei care cred că Samael este democ, cred că dimpreună cu acest înger a căzut tot sistemul solar.  Unii cred că acest înger este un înger al morţii pe care Dumnezeu l-a trimis să i-a sufletul lui Moise. În Talmud, cartea Yalkut 1, 110 se vorbeşte de acest înger ca şi de îngerul păzitor al lui Esau. Lucrarea Sothar vorbeşte de el ca şi despre îngerul păzitor al Edom. În zicerile rabinlui Eleazar el este demonul care a ispitit-o pe Eva. Zoharul îl menţionează ca şi un demon care s-a luptat cu Iacob. Unii cred că acest demon a făcut de David să declanşeze război (1 Cronici 21). În kabala el apare ca şi servitutea lui Dumnezeu citându-lş ca fiind un arhanghel al lunilor. Corneliuu Agripa îl asociază cu personajul Tifon din  mitologia greacă. În apocrifa Ascensiunea lui Isaia 6, 7 apare această menţiune „şi noi ne vom  urca la ceruri [este vorba de Isia şi îngerul lui însoţilor] şi acolo l-am văzut pe Samael şi oştirile lui Satan.” Se pare că Samael şi Satan sunt interchimbabili.

Samahil în tradiţia orientală (în special la musulmani) este un înger al cerului al şaptelea care stăpâneşte un grup de îngeri care Îl adoră pe Dumnezeu.

Sanardiriel, Smardiel în tradiţiile orientale este un înger al fertilităţii care primeşte rugăciuni şi care duce rugăciunule la Dumnezeu când crede de cuviinţă.

Sanagalaf este un înger care după anumite lucrări stă într-un grup de alţi trei îngeri.

Samas este un înger al tradiţiilor babiloniene şi caldeene. Este un înger al destinului.

Samax este un înger al aerului şi al zilei de marţi după unii. Îngerii lui asociaţi sunt Cramax, Ismoli şi Paffnan.

Sarhula în tradiţiile arabice este un înger al conjuraţiilor.

Sanchia, Samchiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Saneon este un înger al temporalităţii care slujeşte sub Beratiel.

Sanhiel este un înger care vindecă prostia.

Sanhi „creator al vieţii” între stelar.

Saniel în apocrifa Apocalipsa lui Petru şi în Apocrifele Noului Testament Saniel este un înger nemuritor al lui Dumnezeu. În lucrarea Cartea protecţiei ele ste grupat cu Mihael, Gabriel şi alţi îngeri. Totuşi, după Voltaire el este unul dintre liderii îngerilor căzuţi. Prin urmare este demon. În lucrarea Batkhorai [Cartea scoliilor] el este desris ca fiind orb, malformat şi rău.

Samlo este unul dintre marii luminători sau eoni „care ăi trage pe cei alşi în ceruri.”

Samoel este un înger al rugăciunii după tradiţia solomonică.

Sanohail este un arhanghel care slujeşte în ritualirle de conjurare.

Samoi, în lucrarea Grimorum vrum este un înger prezent în invocaţiile îngereşti.

Samuil Seriel „auzul lui Dumnezeu” În cartea 2 Enoh (apocrifă) este un înger care duce sufletele la ceruri.

Sanasiel este un înger care stă la poarte raiului sau a cerului. El se roagă lui Dumnezeu pentru suflete.

Sandalfon „împreună frate” (în greacă) în tradiţiile rabinice este unul dintre marii conducători ai oştirilor cereşti. El este mai mare în aceasr misiune decât Handraniel fiind privit ca şi unul dintre marii în sferele cereşti. Moise după ce l-a văzut în ceruri l-a numit îngerul cel înalt. Talmudul în Hagiga 13b spune că el este foarte înalt (la fel spune despre îngerul Israfel). În lucrarea marea cheie a lui Solomon, este desemnat „heruvimul arcii legământului.” În unele liturghii vechi evreieşti el este desemnat ca şi „heruvimul archii legămâtnului” care are menirea de a aduna rugăciunile credincioşilor şi a le prezenta în faţa lui Dumnezeu. În 3 Enoh el este conducător al celui de al şaptelea cer. După unele tradiţii orientale (islamice), el locuieşte în cerul al patrulea. Este un înger care se luptă împotriva răului. Unii cred că el slujeşte cu îngerul Ofnan. Alţii cred că el este îngerul care face diferenţirea în cazul feminităţii sau al masculinităţii embrionului.

Sangariah este un înger al pustiului care are menţirea de a reamintii de ziua de odihnă.

Sangariel este un înger care păzeşte porţile cerului.

Sanigron în lucrarea sabia lui Moise este unul dintre cei 14 mari îngeri invocaţi în ritualuri ceremoniale.

Sansami este un înger păiztor al lui Adam. Ceilaţi doi îngeri sami şi Samsalaf stau îmreună cu el. Este un luptător împotriva puterilor demonice.

Santenael este un înger al zilei de vineri care staţionează în al treilea cer.

Sentriel singura referinţă care o avem referitoare la el este în Zohar: „şi îngerul păzitor numit Santriel a mers să prindă trupul unui astfel de păcător care nu ţine sabatul] şi îl v-a duce în iad ca să fie hrană vermilor.

Safar în lucrarea Sefer Yeţzirah este unul dintre serafimii prin care s-a făcut lumea, ceilalţi doi fiind Sefer şi Sipur.

Sapiel este un înger al cerului al patrulea li conducător al duminicii. El este păzitor invocat de la nord. Saraiel este conducător al destinului uman.

Sarafiel în mitologia islamică este un înger care slujeşte cu Israfiel şi Urafiel.

Serafion în tradiţiile orientale este o pază îngerească care staţionează în cerul al şaptelea.

Serahiel este una dintre cele şapte paze îngereşti care staţioenază în al doilea cer.

Srakiel, Saraqueil este conducătorul îngerilor slujitori care oficiază judecata când se adună îngerii lui Dumnezeu la un loc. El este un înger care ajută pe cei ce păcătuiesc să se îndrepte. Dimpreună cu Sataaran el conduce destinul omului.

Saramarea este un înger care duzpă Almadel al lui Solomon este un înger al destinului omului.

Sarasael este unul dintre acei îngeri care transcris cele 204 de cărţi dictate de Ezdra. După unii este un serafim. În cartea 3 Baruh îl citează ca şi un înger al lui Dumnezeu trimis lui Noe în problema replantării copacului în Eden, „care l-a alungat pe Adam.”

Saratan în tradiţiile arabice este un înger invocat în rugăciuni.

Sarera esteunu dintre îngeri care stau sub sarasel. Din cele 204 de cărţi 70 au fost date înţelepţilor., altele publicate deschis.

Sarfiel este un înger antic al cărui nume este înregistrat în mezuzahul palestinian, dimpreună cu numele altor şase îngeri. În alte tradiţii este un înger al ceasului al şaptelea din zii, care slujeşte sub Osgaebial. Este o pază a porţilor cerului după unii.

Saga; Sarasael este unul dintre cei şapte scribi cereşti numiţi de Dumnezeu pentru a transcrie cele 204 de cărţi dictate de lui Ezdra. Destrul de patru îngeri scribi ai lui Dumnezeu dabrin, Selecia, Ethan (sau Ecanus) şi Asiel.

Sarhakodeş este un mare conducător îngeresc al sanctuarelor sau la sfinţeniei. A fost indetificat cu Metatron şi Yeferiah. Sarhaloam este un prinţ al lumii echivalent cu Sarlaparim „înger al feţelor lui Dumnezeu.” Este indetificat ca slujind cu Mihail, Jehoel .şi Arhanghelul Metatron. Talmudul în numeşte ca şi un înger care poartă numele lui Dumnezeu în sine care apare în Exod 23, 21, Sarhaloam şi Metatron au fost incredinţaţi cu scrierea pslamului 37, 25 şi Isaia 24, 16. în alte tradiţii este unul dintre cei nouă îngeri ai echinopţiului de vară şi este efectiv prin rugăciuni. La el se face referinţă la una dintre cărţi Rzăboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului care vorbeşte de îngerul Sariel ca şi unul care apare pe scuturile cerului.

Saritaiel dimpreună cu Vhronoi conduce destinului omului.

Sarmiel este un subordonat cu Jehoel şi un înger al focului.

Sarospa este un înger care ascultă de alţi îngeri.

Sarfiel este un înger invocat în incantaţiile siriace. Este condierat un fel de putere îngerească.

Sarquarich este un înger care conduce ceasul al treilea al nopţii.

Sartariel este un înger al vieţii omului.

Sartiel este în unele lucrări un înger al destinului omului.

Sasail în tradiţia musumană este un înger al celui de al patrulea cer care păzeşte cerul cu un grup de alţi nouă îngeri. El este un continuu lăudător al lui Dumnezeu.

Sasgariel este un înger al excorcismelor.

Sasrigiel în 3 Enoh este un înger al înţelepciunii conducotor al iernii. Este unul dintre serafimii „numiţi pentru pace”

Sasnigiel este unul dintre multele nume ale Arhangehlului Metatron.

Sastaşiel este unul dintre conducătorii îngereşti.

Satarran este un înger al destinului dimpreuznă cu Sarahiel. Satiel este un înger al zilei de marţi care este invocat în ritualuri. Este un înger conducător al lui marte.

Satbariel „ascunderea lui Dumnezeu” în Zohar este numit Seiriekl.

Satur în tradiţiile persane este un înger care stă în cerul al şaptelea. În kabala este îngerul sălbăticiei. În mitologia caldeană este unul dintre multele entităpţi îngereşti ale planetelor.

Sauriel „eliberator” în tradiţiia mandeană este un înger al morţii.

Samaliel este o pază angelică a cerului al treilea.

Seilmelke este o fiinţă angelică din tradiţiile gnostice care este considerată fie o parte din ierarhia puterilor sau a eonilor.

Seir este un alt nume al lui Samael.

Seker este un înger asociat ca şi protector al egiptenilor. Este după unii şi un înger al temporalităţii.

Seldac, Seldo, Sael în gnosticism este unul dintre îngerii ierarhiei puterilor şi un înger al botezurilor după unii.

Selemia sau Şeleviah se crede că este unul dintre cei 24 îngeri care au scris cărţile dictate lui Ezdra.

Selith este după unii un serafim. După alţii este unul dintre cei doi îngeri păizori ai Fecioarei Maria şi Sfântului Ioan Teologul.

Serakiel, Senagiel dimpreună cu Sagdalon este un înger al destinului uman.

Seralion în Talmud Soth 13b este un înger care a anunţat moartea lui Moise cu cuvintele „uin mare scrib a  murit.” Unii cred acest înger a fost trimis din cer pentru a primii sufletul lui Moise. Numele lui mai apare încă odată în talmud şi în Sanhedrin 38b şi hagiga 13b.

Semanglaf este un înger pe care femeile îl invocă când sunt însărcinate. Semeliel este unul dintre conducătorii angelici „care stau permenent în faţa lui Dumnezeu” şi care dau cumva mişcările de existenţă a planetelor. Agripa îl vede ca şi înger al soarelui.

Semibel este unul dintre îngerii reprobaţi la un Sinod de la Roma pe la anul 754.

Senacher este îngerul corespunzător al lui Eleniah.

Sercier este un înger din ierarhia puterilor. După unii este protector al lui Aedipius sau Aegiptiascus.

Sennoi, Sinoi dimpreună cu Sansenoi şi Senargelot a fost lăsat de Dumnezeu ca să aibă grijă de Ama după ce a căzut. Este un înger descopperit pe unele inscripţii. După unii este un înger protector al copiilor.

Sensemia este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Sentacer este un conducător principal al primului ceas al zilei care slujeşte sub Arhanghelul Gabriel.
Sefer este unul dintre cei 3 serafimi prin care s-a creat lumea.

Sefriel este un mare luminător care Îl asistă pe Dumnezeu în judecăţile Sale. După unii ele sunt universale.

Sefirot sau Sephirot în Cartea a şasea sau a şaptea a lui Moise este un înger din ordinul puterilor a celei de a cincea inteligenţe cereşti.

Sefurion  este un înger dintr-un grup de alţi 9 îngeri ai sufletelor. El mai are trei înger îngeri ascultători sub elŞ ei sunt Malkiel, Ithurel, Naşviel.

Serael este un înger care slujeşte în cerul al cincilea.

Serachel este un înger al pomilor fructiferi.

Serafiel este conducătorul heruvimilor deşi mai sunt desemnaţi şi alţii cum ar fi Jehoel. Este unul dintre cei mai înalţi îngeri (după tradiţiile Mertabath) şi unii dintre îngerii tronului de judecată a lui Dumnezeu. După unii este un înger al planetei Mercur, care conduce ziua de marţi şi este invocat de la sub.

Seraphiel este un înger al ceasului al cincilea care slujeşte sub Sazquiel.

Seraqueil este un înger puteric şi tare invocat sâmbăta.

Sratiel dimpreună cu sagan este un înger invocat în tugăciuni şi un conducător al destinului omului.

Seref este după unii un înger al regilor egipteni decedaţi.

Sereil, Sariel este unul dintre cei şapte arhangheli care stau în juril tronului lui Dumnezeu. Unii cred că este vorba de un demon. Alţii cred că el este cel care deţine secretele lumii.

Serpahim „este prinţ al păcii” este o mare putere angelică în unele tradiţii. După unii este un înger al creaţiei.

Seruf, Seup este un înger al focului. Este un serafim. Unii cred că face parte din ordinul sau ierarhia virtuţilor. Alţii cred că este un serafim.

Sermiel este o pază îngereacă care slujeşte sub Vajuaniel.

Setcheil este un înger care este slujit de Turiel în operaţii teurgice.

Seth este unul dintre cei 7 arhonţi angelici în sistemele gnostice.

Setheus este una dintre marile puteri cereşti care locuieşte în cel de al şaselea cer.

Setfael este în tradiţia orientală [hecaloth] un înger al primului cer.

Sgradţis este un înger slujitor al oamenilor.

Sabni; Şabti este un înger invocat în ceremonii.

Ş

Şachriel este un înger luptător împotriva răului.

Sadfiel este una dintre numeroasele paze ale vânturilor de nord.

Şadftiel este un înger al iadului, după alţii este un înger al umbrelor morţii. După alŢii este un înger care pedepseşte popoarele.

Şaftiah este unul dintrre multele nume ale lui Metatron.

Şalaakiel; Şachagiel este un înger care locuieşte în cerul al patrulea.  După alţii este un arhanghel dint-run grup de alţi şase arhangheli.

Şahariel în tradiţii le orientale este o pază a cerului al doilea.

Şahiel este un înger al binelui care apare în scris pe unele inscipţii.

Şahiel este un înger al binelui  care apare pe unele inscipţii.

Şahrimar este îngerul lunii august în Persia antică. El conduce a patra zii a lunii.

Şakti în tradiţile vedice este un înger similar cu Şima. Este protopit al măririi lui Dumnezeu (ebraicul şekinah).

Şakziel este  după unii un înger al insectelor de apă.

Şalgiel este după unii un înger al zăpezii.

Şalherita este în tradiţia orientală un înger păitor al cerului al şaptelea.

Şalkiel este un înger care se împotriveşte răului.

Şaltiel este un îmnger al cărui nume s-a găsit înscrie pe vase de lut în valea Eufratului din orientul mijlociu.

Şariel este un înger compozitor şi stăpân al cântecelor din ceruri. La fel este un crainic duhovnicesc. Este invocat în tradiţiile siriace dimpreună cu Mihail, Şariel şi alţii. În lucrarea Oza Midraşim Şariel este diferit de  Şanae fiind păitzor al proţilor cerului.

Şarlom duă lucrarea marea cheie a lui Moise este un înger care a fost dat în paza cezarilor Romei.

Şamriel este un înger păitor opus răului.

Şamsed „soarele dreptăţii” este unul dintre cei şapte îngeri tainici ai lui Dumnezeu învocaţi în rugăciuni.

Şanşa este un conducător al altor îngeri.

Şamşiel „lumina zilei” „soarele puternic al lui Dumnezeu” este un conducător al cerului aş patrulea şi a raiului sau al paradisului în general. Este un înger păzitor al Edenului. Unii cred că el l-a dus pe Moise în ceruri. Comorile lui Solomon şi David au fost date de la scribul lui Dumnezeu Hilkialui. În Zohar el este capul a peste 365 de legiuni de îngeri. El însoţeşte după unii rugăciunile pămnă în cerul al cincilea. În Cartea protecţiei este grupat sub Mihail, Nuriel şi Sarfeil ca şi o putere îngerească ce se opune răului. În Cartea jubileelor iudaice este unul dintzre supraveghetorii egalizat cu îngerul Sansappel. În 12 Enoh el apare ca şi demon. „care i-a învăţat pe oameni semnele soarelui.” După Zohar el a slujit ca şi unul dintre cei doi conducători ai lui Uriel (celălat fiind Hasdiel) când Uriel era în luptă

Safiel dimpreună cu Bardiel este un conducător îngereresc al cerului al treilea.

Şarkail este un înger care apare menţionat în tradiţiile arabice şi este invocat în exorcisme.

Şarlai este un înger al Talmudului şi este invocat în vindecarea bolilor.

Şarşiah este uznul dintre multele nume ale lui Metatron.

Şaşmagrihiel este un înger conducător al cetelor îngereşti.

Şateiel este un  înger al tăcerii, comparat cu îngerul Duma. Este un înger care apare în uunele mitologii.
Şathneile ste un înger care se luptă împotriva răului.

Şatqiel este unul dintre cei şapte mari arhangheli din 2 Enoh şi conducător al celui de al cincilea cer. În lucrarea Hecaloth rabbati este o pază a ceruilui al cincilea.

Şatqiel este unul dintre cei şapte mari arhangheli dsin 3 Enoh şi conducător îngeresc al cerului al cincilea. În lucrarea Hecaloth rabbati este o pază a cerului al patrulea.

Şariel este în tradiţiile orientale [hecaloth]  una dintre cele şapte paze îngereşti ale primului cer.

Şebriel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Şefred este unul dintre cei şapte îngeri ai naşterilor egalizat cu Fanuel.

Şetel este unul dintre 3 îngeri slujitori ai lui Dumnezeu puşi la slujirea lui Aadam. Ceilaţi doi sunbt Aebel şi Anuş.

Şeriel, Şariel este un înger care păzeşte primul cer. Şeziem este un înger invocat în ritualuri iudaice.

Şimşiel este un înger al porţilor cerului. Şinial este unul dintre cei 64 de îngeri păizitori ai celor şapte hale ale cerului. Şebriel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Şeruhiel este un conducător ceresc al cerului al treilea în tradiţia hecaloth.

Şed este un înger păzitor care apare în tradiţiile babiloniene.

Şegatsiel este un mare conducător îngeresc.

Şekirah „a locui” este un înger al manifestării măririi lui Dumnezeu. Unii cred că o formă a acestui înger apare în unele mitologii orientale indiene. Expresia „Dumnezeu se odihneşte” este folosită ca şi o parafrază a expresiei Dumnezeu locuieşte. În Facere 48, 16 este îngerul care ne-a răscumpărat din toate relele. Este folosit de Israel şi este aplicat lui Şekivah, după Zohar. Unii cred că acest înger este concomitent cumva cu mărirea care a emanat din Dumnezeu sau mai bine spus efulgenţa lui Dumnezeu. Pasajul din  Matei 18, 20 este tradus astfel în dicţionarul Bibliei: „când doi stau la un loc şi sunt în legea lui Dumnezeu, mărirea lui Dumnezeu este cu ei,” după cum s-a interpretat în lucrarea Midraş Rabba Mihail arhanghelul este o epxresia a măririi lui Dumnezeu. După unii şi Metatrone ste o expresie a iubiri lui Dumnezeu. În kabala este a zecea entitate a măririi lui Dumnezeu.  Creaţia lumii după Zohar a fost produsul emanaţiei lui Dumnezeu (şekinah). Zoharul face multe menţiuni la mărirea lui Dumnezeu. În Zohar el este un înger al lui Dumnezeu. Maimonide în lucrarea Moreh Nebunchim vede acest înger al măririi lui Dumnezeu (şekihah) ca şi un întermediar între Dumnezeu şi om. Dumnezeu l-a scos pe Dumnezeu din pământ ăprin intermediul acestui înger după unii. Unii cred că este un heruvim. În acest sens, acest înger este un înger care face legătura după unii îngre mărirea lui Dumnezeu şi mărirea angelică. La acest înger se fac mai multe referinţe în mistica iudaică şi în tradiţiile iudaice gnostice. El mai este menţionat şi de tradiţiile talmudice. O altă referinţă la acest înger apare în lucrarea Rabba 6: unde acest înger este un intermdiat între cei de sus şţi cei de jos. Când Adam a păcătuit îngerul măririi lui Dumnezeu se crede că a plecat de lângă el în primul cer. La păcatul lui Cain s-a suit în al doilea cer. La generaţiile potopului în al treilea cer. Cu generaţia Turnului babel acest înger s-a sălăşluit în al patrulea cer. Cu păcatele egiptenilor în vremurile lui Avraam în cerul al cincilea. După toate acestea unele tradiţii iudaice spun că pe pământ au apărut şapte drepţi care au adus din nou acest înger mai aproape de om. Ei au fost Avraam, Issac, Iacob, Levi, Kehath (fiul lui Levi şi nepotul lui Moise), Amram şi Moise. Unii cred că acest înger stă peste toate unirile conjugale între soţii iudaici. Acest înger binecuvintează pe toţi. Alţii cred că este un înger patron care domneşte peste căsătorii.

Şekinisel este un înger păitor al cerului al patrulea.

Şelemial este un înger păitor al cerului al treilea.

Şelviel este un înger care stă într-o ierarhie cu alţi îngeri.

Şemael, Kemuel, camal, Şemuriel „numele lui Dumnezeu” este un înger puternic care stă la ferestrele cerului şi ascultă cântecele de bună laudă care iasă din sinagoşi şi casele de studiu ale evreilor. Este un înger al cântecelor ebraice de laudă.

Şinial este unul dintre cei 64 de îngeri păitori ai celor şapte hale ale cerului.

Şitimicheum, Şitinichus după lucrarea sabia lui Moise este unul dintre cei 13 îngeri principali ai luptelor duhovniceşti.

Şlasiel, Şlatiewl este un înger al oştilor cereşti.

Şlomiel este un înger păitor al cerului al treilea.

Şmuiel, Smael „conducătorul tuturor îngerilor şi a tuturor celor 10 îngr care au vorbit cu Solomon şi i-au dat înţelegerea tainelor lui Dumnezeu. Şoel este unul dintre  cei 64 de îngeri păzitori ai celor 7 hale ale cerului după unii.

Şofiel „judecătorul lui Dumnezeu” este unul dintre cei 7 îngeri ai pedepselor.

Şokad unul dintre cei 64 de păzitori ai celor 7 încăperi ale cerului.

Şufiel este un înger invovcat în ritualurile de conjurare siriace. Stă grupat cu alţi îngeri.

Şumanon după Marea cheie a lui Solomon este un mare conducător îngeresc.

Şialul este un înger al perspecicacităţii. Este un înger ai celor 7 îngeri ai temporalităţii.

Şidgiel în 3 Enoh este un înger planetar care stă în primul cer. Unii cred că este un arhanghel dintr-un grup de alţi arhangehli.

Şieme în kabala este un înger din primul ceas (3, 20). Este un înger al virtuţilor care are corespondend în îngerul Aasliah.

Şihail „Dumnezeu a trimis îngeri” este un înger al luptei împotriva răului. Acest înger apare menţionat într-un manuscris de la British Museum.

Şigred Din „puterea milei” este unul dintre cei 7 îngeri din tradiţiile religioase invocat în rugăciuni.

Şikiel este un înger menţionat în siria.

Şila este un înger ale orelor şi al puterilor în implicat în ritualurile kabaliste.

Şilath, Tilat, Feluth după lucrarea Grimorum veterum este un înger al tradiţiilor ritualualice. La mahomedanio apare ca şi demon.

Şilmai, Şelmai în tradiţiile orientale este un înger al râului Iordan, celălalt fiind Niddai.

Şimiel, Chamuel, Sehihel este unul dintr-un grup de alţi 7 arhangheli. La un Sinod de la Roma 745 a fost reprobat ca şi un demon. La Snodul de la Laodicea (343-382) lka- considerat un „înger interzis.” Iosif Flaviu a fost menţionat la fel ca şi alţi autori că nu se cuvine a numii numele îngerilor. Şimkiel este un conducător al înger distrugerii cu scopul de a aborda pe cei păcătoşi. După 3 Enoh el are menirea de al curăţii pe om.

Şimlantor este un înger al femilor însărcinate.

Şipur este un serafim prin acre s- creat universul.

Şirbiel este unul dintre îngerii menţionaţi de Merkabad.

Şiruşi, Suguşu, Aşu, Şaruş, Şragoşa este îngerul paradisului sau al raiului în tradiţiile persane antice. Este un înger maestru al anunţukrilor care se fac în ceruri.

Şisera este un înger dorinţelor. Este un înger al temporalităţii. Şislam este un înger al temporalităţii.

Şituel este un serafim care este invocat pentru a depăşii adevrsitatea. El conduce destinul omului. Mai este şi unul dintre cei 72 de înger ai numelui lui Dumnezeu

Sith este un înger al orelor (6 sau 7 la amiază) numele îngerului care îi corespunde este Nelchael.

Şistacher este un înger corespunzător al lui Seheiah.

Ïtriel este un nume porin acer arhanghelul Metatron îi apără pe copii fără ajutor împotriva demonilor.

Şitachibor este un înger invocat la exorcisme.

Şitab este un înger invocat în ritualuri. Este şi un înger al arederilor lumnânărilor ca şi jertfă adusă lui Dumnezeu. După unii este un înger al destinului uman.

Şizouze este un înger care apare în mitologia persană.

Şikitm este unul dintre cei 24 de îngeri ai luptelor duhovniceşti. Este un înger al numelor infailibile ale lui Dumnezeu.

Şmat este îngerul corespondent al lui Mebaliah care stăpâneşte moralitatea şi religia omului.

Şmeliel după tradiţiile caldeene este un înger al soarelui. Îngerul asociat cu el este Nagiel.

Şnogotigtel este un înger slujitor al oamenilor pus de Dumnezeu.

Şniel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Şochiel este unul dintre îngerii conducători (arhangheli) şi stăpânitor al destinului omului.

Şocodiah este un înger al planetelor după unii.

Şodiel este un înger conducător al celui de al treilea cer după 3 Enoh.

Şodiah este un înger asistent al arhanghelului Metatron.

Şofriel, Şofren, Şoferiel este un păzitor al cărţilor îngereşti. Acest înger apare cu două nume în unele tradiţii Şofriel Memith şi Sofriel Mehayke.

Şofiel este după unii un înger al lunii. În kabala iudaică este un înger al lui Jupiter. Îngerul său corespondent este Zadkiel.

Şoges este un conducător care ţine o balanţă în raportul dintre Dumnezeu şi om în unele tradiţii. Este unul dintr-un grup de alţi patru îngeri dint-run grup de îngeri ai luptelor duhovniceşti.

Şoruş „dătător al sufletelor” este un înger care apare în tradiţiile antice persane. După unii este indentic cu Mihail.

În orient s-a crezut că doi îngeri [Şoruş şi Mihai] în ziua judecăţii vor reprezenta mila lui Dumnezeu. El este un înger  care după unii ţine o balanţă în mână cu faptele fiecărui om. Dacă oamenii vor fii găsiţi vrendici li se v-a permite să intre în rai sau în paradis. Dacă vor fii găsiţi nevrednici vor fii daţi pe mâna lui Soruş care este îngerul dreptăţii lui Dumnezeu şi care îi v-a trimite în iad.

Şorsel este un înger inovat în tradiţiile religioase care se referă la destinul omului.

Şothern sau Şother (Aşiel) „care porneşte focul lui Dumnezeu” este un înger acuzator care stă lângă tronul lui Dumnezeu. Apare ca fiind extrem de mare în ierarhiile orientale merkabat. Este extrem de înalt după unii. Este menţionat de kabala. În tradiţiile gnostice este un nume al lui Dumnezeu. După apocrifa 3 Enoh orice intră în mărirea lui Dumnezeu [Şekinah] întră numai cu permisiunea acestui înger. A fost egalizat de unii cu luminătorul îngeresc Argon.

Şotiş, Soti este un înger al orelor.

Şfere, Şfereş este un înger care apare în ocultism. Este după unii o putere cerească care îl combate pe Mardeo, demon al bolilor.

Şplenditentes, în maniheism este un înger care susţine cosmosul. El ţine după unii cerul pe umeri. Este descris ca purtînd şase feţe şi guri şi strălucind cu lumină. În Cântarea lui Iofia este numit „ornament al spelndorii.” Numele lui apare şi pe unele monumente mitraice şi alţi cred că este prototipul grecescului Atlas.

Şpugliguel este un înger care slujeşte în ceruri.

Şvraoşa, Şroş, Şiruş este un înger menţionat de tradiţiile persane. În zoroastrianism este un înger care poatră sufeltul după moarte. Simbolul lui este crinzantema roşie. În tradiţiuile orientale este un înger al ascultării. El îi judecă pe cei decedaţi. Este un înger al paradisului după unii şi al veştilor din paradis.

Şvo este un corespondent al lui Nenamiah.

Şaknakiel este dimpreună cu Archer un conducător al destinului omului.

Şigmiliah este unul dintre cei 14 mari îngeri ai conjuraţiilor.

Şyfel este unul dintre opt cei mari îngeri ai merkabatului. În 2 Enoh el depăşeşte categoriile lui Metatron.

Ştavrateia este o fiinţă îngerească menţionată în lucrarea Pesikta Rabhati.

Ştriel este o pază îngerească a celor şapte încăperi ale cerului.

Ştrofeos este o entitate care după lucrarea parafraze deţine tainele creaţiei lui Dumnezeu. Şturhiel este un înger al temporalităţii. El slujeşte sub Vachiel.

Şturiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Şuceratos este un înger al zilei de duminică care slujeşte sub al patrulkea cer învocat în rugăciuni.

Şuriel este un înger care stăpâneşte cutremurele.

Şumiel este o fiinţă îngereacă despre care Voltaire crede că este un lider al îngerilor căzuţi. Totuşi nu găism nici o referinţă care îl numeşte astfel. Este posibil ca el să se fii referit la Samael sau Simpesiel. Numele de Şuriel se găseşte pe unele inscripţii.

Şumanus este unul dintre cei 9 de înger principali ale relighiilor etruscilor.

Şum este un înger al luminii după kabala este un înger solar.

Şura este un heruvim sau un serafim invocat în diferite ritualuri.

Şoflatus este un înger al lui Dumnezeu asociat cu pământul.

Şunia, Şuniah, Şuniah în tradiţia orientală sau hecaloth este un înger din grupul tronurilor sau al prezenţei lui Dumnezeu. Este după unii păzior al primei încăperi a cerului.

Şuriel, Sariel, Suriel, „Sunia porunca lui Dumnezeu”  este un înger slujitor cu Uriel, Metatron, Ariel Şargarel. Este un îmnger al prezenţei şi al vindecărilor. După alţii este un înger al morţii. Enoh crede că este un arhangeh dint-run grup de alţi patru arhangheli. Unii cred că Mosie a primit toate cunoştinţele sale de la el. (Unii cred că Zazgael) a fost considerat cu sursda educaţiei lui Moise). După Talmul este îngerul care l-a însoţit pe rabinul Elişa în legile sale ale igienei. Numele lui apare în inscirpţii gnostice., dimpreună cu Raguel, Periel, Uriel şi Rafael. Origen îl citează în lucrarea sa Contra Celsum ca şi unul dintre 7 îngeri ai sistemului primar al puterilor. Este numit un înger de origini iudaice în mai multe lucrări. Este un înger care este găsit în mai multe planetarii medievale.

Şuriah, Şuriel este un înger al fizionomiilor după unii.

Şuroth în doictrinele lui Paracelus apare ca şi un înger planetar al Egiptului, înlcouit de îngerul Ananel. În lucrarea Doctoriile lui secrete ale lui Israel este un înger al planetar asociat cu venus. În hermeitcă apare ca şi un înger al ierarhiei începătorilor (după sistemul dionisan). El stăpâneşte elemnetele naturii venegate.

Şoraş el îl asistă pe Metatron.

Şuşaho este un înger careal călătoriilor şi al temporalităţiilor.

Şuriel este un înger care apare în tradiţiile siriene. Apare ca şi un înger puternic.

Şutuel este un înger care apare în tradiţiile falaşa care unii cred că la un momenat dat la- transporat pe Baruth la Ierusalim.

Şimrai este un înger al puterilor, care care ste invocat de cabalişti. Nu esete clar dacă acest înger al luat parte la rebeliulea restului îngerilor. Deci nu se ştie dacă a rămas sau nu loial lui Dumnezeu.

Şinochel este un înger menţionat cu un grup de alţi doi îngeri în cosmologia caldeană.

Şyth este uzn înger al orelor şi are ca şi corespondent pe Teiaiel.

Şinamo este un înger invocat de tradiţiia cabaliştilor.

T

 

Taniel este un înger care apare în unele ritualuri.

Ţabkiel este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Tablibik este un înger al fascinaţiei şi al ceasului al cincilea din zii.

Tabrile ste un înger al liberului arbitru şi al temporalităţii.

Tachnu este un înger citat şi Cartea îngerului Raziel. Numele a fost realizat după unii prin manipularea alfabetuilui ebraic.

Tadhiel „dreptatea lui Dumnezeu” este unul dintre îngerii care se crede că l-a preventi pe Avraam să îl sacrifice pe Isaac.

Tafel este un înger invocat în diferite ritualuri.

Taftehiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Taftian, Tafi în kabala este un înger făcător de minuni care slujeşte sub îngerul Alimon.

Tagas este un înger conducător al orşirilor cereşti.

Tagtiel, Tagried, Tbigra este conducător al îngerilor păzitori ai cerului al doilea şi al şaptelea. Mai este şi unul dintre cei 28 de îngeri ai lunii.

Tahariel este un înger al măririi lui Dumnezeu şi unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Tabsasiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Takifiel este un înger siriac.

Talia în unele tradiţii este orientale este un înger care după unii insoţeşte soarele zilnic.

Talialad este un înger al apelor şi al soarelui.

Tanael este un înger al zilei de vineri care locuieşte în cerul al treilea.

Tamai este un înger al scrisului şi al picturii.

Tamarid este un înger al temporalitrăţii şi al ceasului al doilea al nopţii care slujeşte sub Faris.

Tanteniab este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Tandal este unul dintre cei 64 de păzitori îngereşti ai cerului.

Tanadiel este un înger menţionat de Voltaire şi de Nyde în lucrarea Isotria religionis veterum persanum.

Tankfiel este un înger păzitor care apare în tradiţiile arabe şi este invocat în exorcisme.

Tar în tradiţiile orientale este unul dintre cei 10 îngerii care însoţesc zilnic soarele.

Tara este un înger care în tradiţiile franceze este atribuit înţelepciunii lui Dumnezeu „Dieu est la fontaine de la sagesse.”

Taranara este una dintre priuncipalele puteri îngereşti a cerului.

Tarfaniel este unul dintre îngerii care păzesc proţile cerului.

Trafiel „Dumnezeu hrăneşte” este un înger care vindecă stupiditatea după unii şi este păitor al porţilor cerului. Tarniel este un înger păitor al miercuri care locuieşte în cerul al treilea şi este invocat de la răsărit. Este şi un înger al lui Mercur şi un păitor al porţilor cereşti.

Targuam dimpreună cu îngerul Guabael este un conductor al toamnei.

Tarşiş „perlă” după Zohar acest înger dimpreună cu Hariel şi Sabriel este un înger al ierarhiei virtuţilor.

Tartaruch după aprocrifa Descoperirea lui Pavel este un înger al pedepselor.

Tartachus „păzitor al iadului” este un înger conducător al îngerilor care dau pedepse celor din iad. El conduce părţile cele de jos al iadului.

Tarman în tradţiile orientale este un înger care însoţeşte zilnic soarele. Tarşiel este o pază îngerească a primului cer. Tatail este un înger invocat îăn exeorcisme.

Tatanon este un înger care apare în romano catolicism la invocartea binecuvîntării sării.

Tattrile ste unul dintre mulete nume ale lui Metatron.

Tatrusia este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Tau „Dumnezeu a adus potopul” după lucrarea Marea cheie a lui Solomon este un luminător îngeresc.

Tauriel era un înger care în vremea vechiului testament era invocat la mărirea filacteriilor fariseilor. Este cunosfutr ca şi un înger al chemării la Dumnezeu şi al destinului uman.

Tavtarel este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Tazbun este un înger care are stăpânie asupra lunilor anului.

Tebliel este unul dintre cei patru îngeri cu domnie asupra pămâtului.

Techial este un conductător îngeresc care stă prin cerul al cincilea.

Tehom este unul dintre cei 95 de îngeri ai ierarahiei tronurilor. El apare în ami mulzte ritualuri.

Tehoriel este unul dintre îngerii cei mulţi care păzesc porţile vânrturilor din ceruri.

Teiaiel erste un înger al ierarhiei tronurilor care după unii poate prezice viitorul şi care după unii este şi un înger al expediţilor maritime. Este şi un înger al comerţului după unii. El mai are un înger corespondent în Sith.

Teiazel, Ieiazel este un înger al ierarhiei sau al rodinului puterilor care stăpâneşte oamenii de litere. Este după alţii şi un înger al bibliotecarilor. Îngerul lui corespunzător este Aterchiris.

Telantes este un înger al lumânărilor care arde în Biserici. Este un înger al tradiţiilor solomonice.

Teletiel este un înger al destinului uman.

Tereluch este un înger protector al copiilor la naştere şi în coplilărie. De asemenea mai este echivalat şi Sfântul Stelian orctoritorul copiilor. El mai este şi un înger al gheenei sau al iadului şi un înger nemilor al focului care conduce chinurile la care merg sufletele care merg la moarte.

Tempest este un înger al cerului întâi al nopţii care slujeşte sub Gabriel.

Temperaţiu este un înger care după tradiţiile cabaliste „are semnul soarelui pe frunte şi pe piept şi este.” El mai are simbolul unui pătrat sau al unui triunghi. El mai este şi un înger al vieţii.

Tempa este şi un înger planetar.

Temacial este un înger al zilelor de vineri. Mai este un înger al ceasului al treilea din zii.

Tedac este un înger al exorcismelor.

Tefros este un înger care poate aduce întuneric şi distruge recoltele. După alţii a fost un demon care stă dimpreună cu Belzebut. El apare menţionat ca demon în tradiţiile solomonice. Alţii cred că nu este rău în întregime. După alţii el mai are un înger sjutător pe nume Azarel.

Tepisent este un înger al temporalităţii

Terathel, Irathel este un înger al ierarhiei domnilor. Este un înger care propagă lumină, civilizaţie şi libertate. El mai apre un înger corespunzător în Hope.

Teriapel este un înger al plenetei venus după unii.

Terly, Erly Irix este un înger bun şi benevoitor faţă de om. El mai este un înger al iubrii după unii.

Terta „un mare şi măreţ înger” invocat prin rugăciune.

Tetrasiarh unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Tezalel, Icabel este un înger al fidelităţii mjatrimoniale. El mai are un înger corespondent Theosolk.

Thagninus în lucrarea Nuctemenon este un înger al temporalităţii.

Thamuz  este un înger invocat de tradiţiile feniciene.

Thamis este un înger al ierarhiei puterilor.

Tlafabort, Onoel, Thantharoth în sursele otifice este citat dimpreună cu Mihail şi Gabriel ca şi un demon ostil omului. În gnosticism este un demon al luminlot subpământene. Este un demon care după unii apare sub forma ursului. Thefabaoth este în greacă denumit Tartanus.

Thag este un înger care apare în tradiţiile mandeene.

Tarsis este un înger care în tradiţiile rabinice conduce apele. Thaun este un înger invocat în ritualurile arabice de incantaţie. Thergi, Thuriel, „Dumnezeu atotputernic,” este un înger cu domnie asupra animalelor.

Thelesis,m Aisthesis „libetul arbitru” este unnul dintre cei patru mari eoni angelici  care au emanant din voinţa lui Dumnezeu. Uneori este indentificat cu Raguel.

Theliel este un înger al iubirii invocat în unele ceremonii.

Theodrias este un înger al acoperămintelor invocat în tradiţiile solomonice.

Theoska este un înger slujitor.

Thiel este un înger care locuieşte în cel de al doilea cer. Un înger al zilei de miercuri. Mai este şi un înger al inteligenţelor planetare.

Thomax este un înger al ceasului al şaptelea din zii care slujeşte sub Narcoriel.

Thopitus după kabala este un înger invocat în ritualurile de incantaţie. El îl are ca şi corespondent pe Lealiah.

Toth în ermetică este un conducător al arhanghelilor.

Thoth este considerat în gnosticim ca şi „enoul eonurilor” şi un înger bun.

Thragar este un înger al zilelor omului.

Thorus în cartea 5 şi 6 a lui Moise este un înger al ierarhiei tronurilor care stă dimpreună cu un grup de alţi 15 îngeri.

Tiel este după unii un înger păitor al porţilor raiului.

Tiftheriel este un înger al frumuseţii care aapre în lumea biratică.

Tigmeik este un înger al peceţilor. Tikamatin este un domn al oştirilor din ceruri.

Tilath este un înger invocat în rugăciune.

Tilerione ste un înger al binecuvântării sării în ritualurile romano catolice.

Tilli este un heruvim sau un serafim. Tilonaş este un înger al scrisului sau al culorilor.

Tine este un înger al esenţei vieţii după unii. Este un înger al răzbării. După Zohar la fel ca şi Ecclesiat 9, 12 se face referinţă la îngerul slujitor care conduce acţiunile omului.

Tinim este un înger conducător al lunilor. Este un înger al lui Mercur. După unii are trupul unui peşte. Este un înger alb după unii. Pe cap se  crede că are o coroană. În islam el apare ca şi un înger al accidentelor fatale şi unul dintr-un grup de cinci arhangehli.

Tiniel este un înger din ierarhia arhangelilor care dimpreună cu mai mulţi arhangheli păzesc porţile de vest.

Tişbaş unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Tişgaş este unul dintre multele nume ale lui Metatron. Tixinon este un înger invocat în binecuvîntarea sării.

Tusnael este un înger care are uenroi rostul de a separa pe soţ de soţie după unii.

Todatamael este unul dintre îngerii mulţi care înconjoară porţile rărăsriturilor cereşti.

Tomiriel este un înger al destinului omului.

Tufiel în tradiţia hecaloth care stă cu un alt grup de opt păzitori ai cerului.

Tofnar în tradiţiile orientale [hecaloth] este uan dintre primele paze ale primului cer. El slujeşte cu Zerudiel şi Kaşniel.

Tofthlathrent după Paracelsus este un înger al lui Mercur.

Toruaret este un îmger al toamneiu.

Touariel în tradiţiile hecaltoh este un înger care deţine pecetea cerului al cincilea care slujeşte sub îngerul Fahtirii. Este unul dintre cei patru îngeri ai luptelor duhovnioceşti.

Tractator este unul dintre îngerii după care se unesc cărţile de specialitate realizate de Corneliou Agripa.

Transim este un mare înger care stă în ceruri şi care stăpâneşte demonii după lucrarea Marea cheie a lui Solomon.

Turgiaob este un fel de îmnger care stăpâneşte păsările sălbatice la fel ca şi animalele sălbatice.

Trotroşi este un înger al numeljui lui Dumnezeu.

Tusiel în mistica hecaloth [orientală] este un înger al râurilor.

Tadiael este un înger care după unii stă în cea de a cincia încăpere a cerului.

Tadkiel înger al dreptăţii. În Zohar este unul dintre cei 10 arhangheli ai lumii briatice. În lucrarea Ozar Midraşim este numit Ţadkiel sau Kaddişa „cel sfânt” şi ersete listat între pazele îngereşti. În kabala este o inteligenţă a lui Jupier. Unii cred că a fost îngerul păitor al lui Avraam.

Tafţefiah este un nume care variazăp cu el al lui Metatron.

Tafeil este un înger care variază în ştiinţele religioase. Este un înger planetar.

Tariah este un nume al arhanghelului Metatron.

Teah în tradiţiuile hecaloth este o pază a cerului al patrulea.

Tedek este numele ebraic pentru jupiter. Se crede că este un înger creator al lui Jupier.

Tundis este un îner al luniulor anului.

Tiria este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Turiel este o varinată a lui Zuriel. Este un înger al destinului uman.

Tual este un înger al destinului uman. În tradiţile mistice este un înger egalizat cu Aşmadel.

Tuath este unul dintre cei 8n îngeri atotputerniciei lui Dumnezeu.

Tubiel este un înger al verii. Este un înger al obiectelor pierdute.

Tubras este un înger reprobat de un sinod al Bisericii de la Roma pe la anul 754 de la Hristos.

Tufiel un înger păitor al cerului.

Tufniel în tradiţiile orientale un păitor al celei de a cincea încăpoeri a cerului.

Tueil este un înger menţionat în cartea îmngerului Raziel.

Tulatu unul dintre cei 8 îngeri ai omnipotenţei. Ar putea fii o variantă a lui Tubaltu.

Tumoriel un înger al ceasului al noulea al nopţii care slşujeşte sub Darnadel.

Turel, Turiel „piatra lui Dumnezeu” ewste un conducător îngeresc al planetelor după unii al lui Jupiter şi un mesagel pentru Secheil şi Setcheil. Unii cred că este un demon.

Turlon este un înger la vegetaţiei.

Turniel este una dintre multele paze îngereşti ale vâhturilor de vest.

Tusraş un înger al ceasului al şaptelea  care slujeşte sub Bargiriel.

Turiel ese un înger tainic care invocat în ami multe ritualuri.

Tuturebehiael este unul dintre cei 64 de îngeri păzitori ai celor şapte încăperi cereşti în tradiţia orientală. Tutreseil „înţepătura lui lui Dumnezeu.” Este un conducătr îngeresc menţionat în apocrifa 2 Enoh.

Tutrusail, Turtarcheil erste o pază îngereacă a primului cer.

Tutmahel este un înger sluijitor invovcat în ritualuri.

Tichagare este unul dintre acei 7 înger exaltaţi care execută poruncile lui Dumnezeu şi ale puterilor.

Tifon este ebraicul „sefon care înseamnă întunecat sau nordic. În aramică este tufon şi care a fost indentificat de greci cu Set ca şi fiinţă a întunericului. După Corneliu Agripa Tifon este în mitologia clasică indentificat cu îngerul kabalist Sarael.

Ţ

 

Ţadigel este după unii un arhangel al planetei Jupiter.

Ţagmagiel, Saknakiel este un înger care conduce destinul omului.

Ţafniel este un înger menţionat de tradiţiile ebraice ca şi un „slujitor sfânt al lui Dumnezeu.”

Ţafquiel
Ţapniel „contemplarea lui Dumnezeu” este un înger dintr-un grup de alţi 3 îngeri. După unii este un înger planetar (asociat cu planeta saturn) şi un înger al duminicii.

Ţarniel este una dintre multele paze ale vânturilor nordice.

Ţartak este unul dintre îngerii  naşterilor. După unii este un păitor al porţilor raiului.

Ţedeqiah ese unul dintre îngerii planetari asociat cu Jupiter după unii.

Ţurel este una dintre multele paze îngereşti ale porţilor cerului. Ubariel este unul dintre îngerii care are stăpânie asupra destinului omului.

U

 

Ublisi este unul dintre cei 8 îngeri ai omnipotenţei lui Dumnezeu.

Uciniel este un înger al zilelor de miercuri care locuieşte în primul sau al doilea cer.

Udrgazia este un înger al naşterilor.

Udriel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Uini este un înger invocat îmn ritualuri. Este un înger slujitor.

Umabel tradiţiile kabaliste cred că este un înger al fizicii şi al astronomiei. Este un înger al numelui lui Dumnezeu. Îngerul său corespondent este Pitiam.

Umahel este unul dintre cei 9 arhangheli citaţi în lucrarea Kabala practică.

Umeuroz este un înger invocat în tradiţiuile siriace.

Unikol este un înger al inteligenţei şi al muncii intelectuale. (unii cred că este un înger din Apocalipsă).

Unael, Umhael este un înger al primului cer. Este un înger care luptă împotriva răului.

Urfiel este conducătorul îngeresc al mai multor îngeri.

Uriel „focul lui Dumnezeu” în tzradiţiuile necanonice apare ca şi un înger conducător. Uneori este menţionat ca serafim, alteori ca şi heruvim, regent al soarelui, flacără a lui Dumnezeu, înger al prezenţei lui Dumnezeu. După unii este un conducător al iadului. Alţii cred că este un arhanghel al mântuirii. În lucraarea 2 Ezda este un interpretator ceresc al viziunilor lui Ezdra. În 1 Enoh este un îmger care supraveghează „tunetele şi teroarea.” În cadrtea lui Adam şi a Evei el conduce pocăinţa. Unii cred că este îngerul care a stat l apoarta raiului [!Edenului] cu o sabie, cel puţin după Afrimaţiile stareţului Anscon Voinier, în lucrarea Învăţăturile Bisericii catolice. Cartea lui Adam şi a Evei îl desemnează ca şi „heruvim.” (Facere 3). El apare ca invocat în unele litanii antice. A fgost indetificat de unii ca şi îngerul care a ajutat la înmormântarea lui Adam şi a lui Abel. După unii a fost îngerul care s-a luptat cu Iacob. Alţii cred că a fost distrugătorul oştirilor lui Sanherib.a lţii cred că a fost unintermediat dintre Dumnezeu şi Moise sau că a fost îngerul care a vestiti potopul lui Noe. El a descoperit unele taine cereşti lui Ezda în Vechiul Testament. Alţii cred că este îngerul care l-a scos pe Avraam din Urul Caldeei. R. H. Lharle a afirmat că în Cartea lui Enoh că în iudaismul de mai apoi „îl găsim pe Uriel îl locul lui Peniel,” ca şi unul dintre cei patru îngeri ai prezenţei. Uriel este un înger al lui seprembrie. Unii cred că Uriel este un alchimist, alţii cred că el a dat kabala omului. Alţii cred că kabala a fost inventată de arhangehlul Metatron. Se pare că numele de Uriel a fost pentru prima dată nhumit de proorocul Uriah. În unele scrieri oculte este creditat cu Nuriel. După alţii el slujete cu Urir, Jeremiel, Verhoel, Suniel, Puruel, fanuel, Jehoel, Israfel., alţii cred că este acelaţi cu îngerul Iacob Israel. Rugăciunea lui Iosif citată în Legendele evreilor, Iacob spunea că s-a întâlnit cu îngerul Uriel când s-a coborăt din Mesopotamia în Siria. Se crede că în incidentul de la Facree 32, Iacob s-a lutat cu Uriel. Incidentul pare a sugera o altă opinie. Un comentariu de la Exod 4, 25 ne vorbeşte de exitenaţ unui înger benign, care s-a ataşat de Moise când acesta a realizat circumcizia cu oprivire la Gheşom. Acest înger benign este indetificat cu Midra, Aggada Exodus şi ca slujitor dimpreună cu gabriel în Zohar, unde se afirmă că „Gabriel a venit jos cu o flamură de foc, având chipul de şarpe,c u scopul de îl distuge pe Moise., „din cauza păcatului său.” Legendele evreilor cred că acest înger nu este Uriel şi nici Gabriel, ci Herah şi Af. La anul 745 după Hristos la un Sinod de la Roma acest înger a fost reprobat. Acum este totuşi Sfântul Uriel şi este un înger care are un simbol o flacără aprinsă ţinută în mâini.

Urion este un înger invocat împotriva vrăjitoriei şi amorţii năpranzice.

Urpaniele este un înger care luptă împotriva răului.

Urzla este un înger invocat în ritualuri. Este un înger măreţ şi binevoitor. Este după alţii un înger al înţelepciunii tainice a lui Dumnezeu.

Useva este un înger care slujeşte în primul cer.

Usiel, Uziel „tăria lui Dumnezeu” este după unii un demon. Alţii cred că este un înger. Cartea îngerului Raziel îl citează pe Useil (Uzziel) ca şi unul dintre acei 7 îngeri din faţa tronului lui Dumnezeu şi unul dintre cei 9 îngeri ai răsăriturilor.

Uslael este un înger caree slujeşte în cerul al patrulea.

Ustael este un înger al cerului al patrulea. Şi conducător al duminicii. Este un înger planetar

Uthra este după tradiţiile orientale madeene un înger care însoţeşte soarele în cursul său zilnic.

Urabriel un înger al ceasului al treilea care după unii slujeşte sub Sarquariach.

Urael este un înger al zilei de luni, care locuieşte în primul cer şi este invocat de la nord după unii.

Uraiarch este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Urmiel în tradiţiile orientale este un înger păitzor al cerului al doilea.

Urula este un înger slujitor. După unii este un înger al eclipselor de soare şi de lună.

Uzah, Usiah, Uza, Ozah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Uzbazhiel în tradiţiile hecaloth un înger păitor al primului cer. Uziel în tradiţiile hecalot orientale este un păitor al primului cer.

Uzifiel este un înger păitzor în tradiţia hecaloth o pază îngerească a primului cer.

Uzziel, Usiel, Azareel „tăria lui Dumnezeu” unul dintre îngerii principali ai angelologiei din ordinul heruvimilor, al virtuţilor (rabachim în ebraică) care uneori apare ca şi conducător. După cartea îngerului Raziel este printre cei 7 îngeri care stau în faţa tronului măririi şi care după alţii stau într-un grup de alţi nouă îngeri care stau îngeri ai vâ nrurilor din ceruri după unii.

V

 

Vacahiel, vacatiel dimpreună cu Rasmasa este un înger al destinului uman.

Vochriel este după unii îngeru care a condus a patra oră a zilei. Se crede că el este subordonat la 10 înger superior şi este mai presus de alţi 100 de îngteri superiori.

Vadriel este îngerul care a condus a noua parte a zilei. El stă înt-run grup de 10 îngeri principali şi inclusiv Astroriel, Daniel şi Madriel şi 100 de îngeri inferiori sau mai mici decât el.

Vahoel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului omului.

Vaij este un înger al inteligenţei.

Valum este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer. După unii este o inteligenţă ăadică îngeri care a creat planeta] a lui Saturn.

Vanetel în kabala este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului uman.

Varonah „îngeru pitic” se crede că este un înger mai mic. Este înger „domn al raţiunii” şi este al cincilkea dint-run grup de 10 îngeri.

Varad Yazed este un înger care locuieşte peste ceel şapte iaduri după unii. Vaol este un înger planetar al lunii, unii cred că a creat luna.

Vaforon este un înger invocat la romano catolici la binecuvântarea sării.

Varcan în Ierarhia binecuvântaţilor îngeri este un înger al soarelui. În lucrarea Heptamenon se face referinţă la el ca şi la „regele îngerilor” aerului care condu ziua Domnului.

Vancheil este un înger care stăpâneşte destinul uman.

Variel este unul dintre îngerii naşterilor.

Varuna este un înger principal a altor şapte îngeri vedici, analogi îngerilor iudeo-creştini.

Vasariah în kabala este un înger al ierarhiei domniilor. Este unul dintre cei 72 de îngeri care poartă numele lui Dumnezeu.

Vaşiaş după lucrarea Marea cheie a lui Solomon este un conducător al restului îngerilor.

Vasiariah în kabala este un înger care are stăpânie asupra dereptăţii şi a seriozităţii. Unii cred că este un înger al magistraţilor şi a celor care au studiat dreptul.

Vassago este un „înger bun” care se ocupă de tainele aspectelui feminin al existenţei. În Lucrarea Legemeton este un conducător al Domniilor. Este după unii un înger care poate prezice viitorul.

Vatale este descris ca şi un conducător al tuturor restului îngerului.

Vaguariel este conducător al ceasului al treilea din zii.

Vehiel este un înger al planetelor, după unii al lunii.

Vehofrehu este unul dintre multele nume ale arhangheluilui Metatron.

Vehrel este un înger al principalităţilor. Este un înger al destinului omenesc care poatră numele lui Dumnezeu.

Vehuiah este după unii unul dintre cei opt serafimi care este invocat de unii realizarea rugăciunilor. El conduce primele raze ale soarelui.

Veischax este un înger al peceţilor. Vel este un înger al miercurilor.

Vel Aquiel este un înger care conduce ziua de duminică şi stă în cerul al cincilea.

Velel un înger al zilelor de miercuri care locueişte după unii în cerul al doilea şi al treila.

Veloas, Velous un înger curat al lui Dumnezeu care stă în cerul al treilea şi al patrulea.

Veribeth este un înger despre care se crede că este nevăzut atunci când este invocat. El operezî sub îngerii Almir. Este un înger stăpân al invizibilităţii.

Verchiel, Zeracheil îngeri al lunii iulie şi conducător al destinului uman. Este după unii coducăor al puterilor sau a ierarhiei puterilor. Este egalizat uneori cu Nakiel şi cu Zeracheil ca şi conducător al soarelui.

Veruh este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Vetuel este un înger al zilei de luni care locuieşte în primul cer.

Veualiah după lucrarea Arborele vieţii în Esirah este un îngeri care stă cu un grup de alţi îngeri ai ierarhiei virtuţilor. După unii el este îngerul care conduce prosperitatea imperilor şi întăreşte puterea regilor. Îngerul lui ccorespunzător este Stochere.

Veraruel este un înger al destinului uman.

Veraliah este unul dintre marii îngeri ai luptei spirituale.

Vhnori este un înger care dimpreună cu Saritaiel este un conducător al destinului uman.

Vianuel, Vianiel este un înger al celui de al cincelea cer.

Vionatraba este un înger al duminici şi al cerului al cincilea, invocat de la răsărit. Este unul dintr-un grup de alţi 3 îngeri solari.

Vişna în Bahavag Gita este un înger puternic care dimpreună cu Brahma şi Rabiş a ieşit la existenţă din Dumnezeu. După Bagavatgita, Vişuna este îngerul căruia Dumnezeu i-a încredinţat toată realitatea [Brahma]. Legendele indiene spun că Vişnu a luat forma unui peşte şi la- recuperat pe Amartred (Suresa celor patru vede) din Rakşaş, un demon cunoscut ca şi Samak Azur care a intrat în ape adânci.

Vngsurh este un înger al echinopţiului  de vară şi un luptător împotriva răului.

Vocaseil dimpreună cu Rasama este un înger conducător al destinului uman.

Vocaseil un al înger al conducerii omului.

Vohael este un îngeri al ritualurilor de conjurare.

Vohu Manah „gândul bun” este unul dintre cei şasee îngeri dim zoroastrianism. Vohu manah este după unii personificarea gîndurilor bune ale omului. Este un înger care apare în Avesta., după unii el primeşte sufletul celor credincioşi la moarte.

Voizia este un înger al ceasului al doisprezecelea care slujeşte sub Beratiel.

Vraniel este un înger al ceasului zecelea al nopţii care slujeşte sub Jusguarin.

Vretiel, Prauriel, Radueriel este un înger care după unii are funcţia de a păstra cărţile sacre ale arhanghelilor despre care se spune că „a fost mai înţelept decât tot restul arhangheilor.” La el se face referinţă în 2 Enoh şi în Ezdra „el este scribul cunoşaterii celui Prea Înalt.” Idea unui scrib ceresc apaere iniţial în tradiţiile babiloniene. Este indetificat cu Dabrueil, Uriewl, Raduriel şi Prahuil şi la el se face referinţă ca şi la unul „îmbrăcat în lână” (Iezecheil 1, 2). În 2 Enoh el dictează în timp ce Enoh scrie 366 de căîrţi în 20 de zile şi 30 de nopţi.

Uriaspati, Vachaspati este un compozitor de imne în ceruri după unii în tradiţiile vedice. Este un „prim născut al celui mai înalt din ceruri.” El este lumina supremă a restului îngerilor.

Vulamalui este un înger invocat în exorcisme. Vrael este un înger al zilelor de luni care locuieşte în primul cer.

W

 

Wabiel este un înger care slujeşte în primul cer.

Weatta este un înger al înţeleciunii lui Dumnezeu.

Wezina este un înger slujitor invocat în ritualuri kabaliste.

Wormwood se crede că este numele englzesc al unui înger menţionat în Apocalipsă 8, 11 care unii cred că a căzut din ceruri la sunetului un al înger care stă într-un grup de alţi trei îngeri. După un Dicţionar al Bibliei, acest înger este un îngeru judecîtor al celor păcătoşi. După eruditul Darren el ar fii echivalent cu Satana, la care unii cred că Sfântul Pavel face referire când se referă la „conducătorul puterilor aerului.”

Wathanael, Nathanael după manuscrisul de la Ierusalim al Evangheliei după Bartomoleu (o apocrifă) şi după alte mărturii ar fii fost al cincilea înger creat de Dumnezeu. Este o idee care nu stă foarte bine în doctrina îngerilor profesată de romano catolici şi de alţii, care susţine că îngerii au fost creaţii concomitent.

X

 

Xexor este un înger care apare în mai multe tradiţii unele oculte. Este considerat un înger binevoitor. Este invocat în ritualuri şi rugăciuni.

Xonoi la fel ca şi Xexor este binevoitor şi este invocat în rugăciuni şi ritualuri.

Xonor este un alt înger binevoitor care a fost invocat în ritualuri de conjurare şi în rugăciuniu.

 

Y

 

Yahaşael este unul dintre cei şapte îngeri care domnesc peste pământ. Numele lui derivă din ebraicul Yabbaşah „ţara pământului.”

Yadiel, Kadael este un înger care se cerde că asistă rugăciunile ceremoniale. Este citat ca şi înger păitor al porţilor cerului.

Yael, Yale, Yehel „muntele capră” este un înger din ierarhia tronurilor invocat în  ritualurile iudaice.

Yalala este un înger păitor al cerului.

Yahanaq Rebba este un înger din ierarhia tronurilor şi un înger al lunii.

Yahoel, Yahos, Jehoel este un înger care unii cred că este egal ca şi slujire cu arhanghelul Metatron. Unii cred că el l-a învăţat pe Adam tora şi a fost conducător pe pământ şi în cer. Ca şi Jehoel este un înger al comorilor cereşti.

Yehramcel este un mare înger după unele tradiţii. El apare în lucrarea Volumul de angeologie ca şi Iufiel „frumuseţea lui Dumnezeu,” care l-ar egaliza cu Yahoel. El mai este menţionat în lucrarea secolului al XVII-lea a alchimistului Robert Fludd, Cosmologie şi microcosmos.

Yahriel, Yehvra, Yauhriel, Zachariel din ebraicul yerah care înseamnă lună. Este un înger al lunii după unii.

Yahsiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Yakriel este un înger păitor al cerului al şaptelea.

Yalda Baruth, Ialdabaoth „copil al haosului” în sistemul ofitic (gnostic) şi este unul dintre cei mari şapte arhonţi numit şi Ariel. El ocupă o poziţie imediat după Dumnezeu.

Yarectone ste un înger invocat în binecuvântarea sării.

Yagroun este un înger al tradiţiile orientale.

Yebemel este unul dintre cei 72 de îngeri ai destinului uman.

Yechoel este unul dintre cei 72 de îngeri al destinului uman.

Yedideron este unul dintre cei şase îngeri ai personalităţii umane.

Yefefiah, Jefefiah, Iofiel, Yofiel, Yefefiah „frumuseţe a lui Dumnezeu” şi este un înger al Torei. Se spune că el l-ar fii învăţat pe Moise tainele kabalei, în textele avramice de incantaţie, el figurează ca şi unul cei 6 sau 7 arhangheli în tradiţiile mandene este cunoscut ca şi Yfin Yufafinin. Unii îl indetifică cu arhanghelul Metatron.

Yehemeriel este un în înger luptător al lui Metatron.

Yehudiah, Zehudiam în Zohar este unul dintre marii conducători îngereşti. Unii cred că el se coboară cu ale câteva miriade de îngeri pentru a duce la cer sufletele celor care sunt pe moarte. Unii cred că este îngerul beneficent al morţii.

Yehael este un înger al planetei Mercud după unii.

Yeliel este unul dintre păitorii porţilor vânturilor din ceruri.

Yefiel este un înger înscris pentru a izgonii răul.

Yerachriel este unul dintre cei şapte îngeri care conduc pământul.

Yeruel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Yerueil este un înger dintr-un grup de alţi zece îngeri.

Yesmiel în tradiţiile iudaice este un înger conducător al destinului omului.

Yeşaiah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Yeson, Ysodiel „formare”. Este un înger dintr-un grup îngeresc (sefirot) menţionat de kabala. Unii cred că Moise a invocfat acest nume când a adus plăgile cu moartea primilor născuţi ai animalelor din Egipt.

Yertiel este unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor.

Yzriel “prinţ sau mare prinţ.” În lucrarea Sabia lui Moise este unul dintre cei 14 îngeri ai învocaţiilor şi al numelui inefabil al lui Dumnezeu.

Ylring este un înger menţionat în cartea îngerului Raziel.

Yofiel, Iofiel este un înger perceptor al legii mozaice după unii. Este un înger al iudaismului. În Zohar este alare ca şi un mare înger conducător a 53 de legiuni de îngeri care slujesc ierarhis sub el. Se crede că ultim este superintendent al legii mozaice, al Torei. În iudaism se crede că mai era un înger al sabatului. În kabala este un înger al lui Jupiter şi al destinului uman. Este un înger care apare pe unele înscripţii. Lui i se închină mulţi alţi îngeri.

Yofiel este un înger citat în Sabia lui Moise.

Yofin, Yofofin este un înger din tardiţiile orientale mandeene după unii.

Yomael, Yomiel în apocrifa 3 Enoh este un conductor îngeresc al celui de al şaptelea cer. El mai pare şi în tradiţiile siriene.

Yonel este un păitzor al cerului.

Trouel este un înger al omului. După unii el mai este un înger invocat în timpul sarcinilor.

Yura este un înger din tradiţiile mandeene şi amie ste şi un înger al luminii şi al ploilor. Mai este numit şi „marele mistic Kura.”

Yurkeri, Yorkani, Baradiel este un înger al bucuriei. În Legendele iudaice el este un înger care a stâns focul care ars pe cei trei oameni în focul înflăcărat, dar Gabriel a mistuit că nu v-a ajutat la ajuoturl lor.

Yuşanim în tradiţiile mandeene [din jurul Iracului de azi] este un înger al feritilităţii naturii care locuieşte în lumină. El mai stă într-un grup cu alţi trei îngeri.

Z

Zaafiel , Zaafiel „mărirea lui Dumnezeu” este un înger sfânt care are în stăpânire furtunile; după unii este un înger al distrugerii numit să pedepseacă pe cei păcătoşi ai pământului. Nupă unii este un înger necurat. Unii cred că din cauza misunii lui este un înger bun. Alţii cred că este un înger rău.

Zabdiel un înger supranumit Kunia. Este unul dintre numele infailibile ale lui Dumnezeu.

Zebesael este un înger al anotimpurilor asociat cu Milkiel.

Zabesael este un înger al anotimpurilor. Este asociat cu Milkiel.

Zabkiel este unul dintre îngerii principali ai torunirlor (ebraicul erelim).

Zacharel, Zachariel, Pahuriel „pomenirea lui Dumnezeu” în tradiţiile orientale este unul dintre cei şapte arhangheli conducător al domniilor şi conducător al celui de al doilea cer. În cabala este un înger al ierarhiei puterilor. Sau al ordinului puterilor. Unii cred că este un înger al planetei Jupiter. După Paracelsus este un înger planetar, după alţi erudiţi este un înger al Egiptului. Alţii cred că este un înger al joilor.

Zacharel este un înger al cerului al şaptelea al nopţii care slujeşte sub Mendorion.

Zacheil, Zadkiel este un cînducător al cerului al şaselea.

Zachuriel este un înger care are domnie asupra memoriei omului.

Zacrath este un înger al exorcismelor după unii. Zada este un înger slujitor folosit pentru rugăciuni.

Zadakiel este un înger planetar al lui Jupiter.

Zadeş este un înger invocat în conjuraţiile siriace.

Zadkiel, Ţadkiel, Adakiel, Zedekiel „dreptatea lui Dumnezeu” în scrierile rabinice este desemnat ca şi un înger al bunăvoinţei şi al milei. El mai este un înger al memoriei şi conducător al memoriei.  (haşmalim). În lucrarea Meseket este un înger dint-run grup ierarhic fiind împreună conducător cu Gbariel. Alţii cred că este un înger din ierarhia şinanim. Este unul dintre cei 8 conducători ai cerului  şi unul dintre cei trei arhangheli care stau în faţa lui Dumnezeu. În Zohar este preprezentat ca şi unul dintre conducătorii îngereşti alţii find Zofiel care îl asistă pe Mihail, când acesta este angajat în luptele duhovniceşti. În lucrarea Holenzrang der Dr. Fuast (numită „un înger instrumentul lui Dumnezeu.”). Alţii cred că este regentul lui Mefistofel. După lucrarea Magia şi superstiţia iudaică este o altă formă a lui Sachiel. În lucrarea un discur teologic asupra îngerilor este conducător al celui de al doilea semn al lui Jupiter. Alţii credcă acest înger a fost indentificat cu Zachariel, Abadiel, Zohiachel, Baracheil şi alţii. Lui îi este dedicată apariţia în momentul în care Avram a voit să îl sacrifice pe fiul său Isaac.

Zahariil este un înger al senzaţilor şi al naşterilor de copii. Este un înger amabil al luminii.

Zabbuk este un înger al divorţurilor.

Zabrun este un înger care dimpreună cu Zoheir este un înger care unii cred că ajută în ritualile baptismale.

Zahun este un înger al ceasului întâi al zilei.

Zazhahiel este un înger al oridinului .şimanin.

Zainon este un înger al vegetaţiei.

Zakeil este un înger invocat cu Mihai, Gavriil, Sarfiel şi alţii în ritualurile siriace.

Zadkiel este un înger care conduce furtunile. După unii a fost un înger al arhangheluilui Metatron.

Zakhun este după unii un mare înger care după unii conduce alte 184 de miriade de îngeri. Se crde că acest înger a voit de mia multe ori să oprească rugăciunile lui Moise pentru a ajunge la Dumnezeu. Nu se ştie ce pedeapsă a suferi pentru aceasta. Zadzakeil „Dumnezeul meritelor” este un conducăor îngeresc care a pus meritele lui Israel în faţa lui Dumnezeu (tronul măririi după unii).

Zalhesael, Zehlebh, Zalebesel „inima lui Dumnezeu”este un înger care stăpâneşte sezoenele polioase.

Zalduris în lucrarea Nuctameron este un înger al terapeuticii şi unul dintre îngerii cerului al optulea.

Zaliel este un înger al zilei de marţi. După unii locuieşte în al cincilea cer şi este invocat de la sud.

Zamarchad este un înger care apare în unele inscripţii. El are grijă de curăţenia din rai sau paradis.

Zariel este un înger al zielor de luni  care slujeşte în primul cer.

Zarziel este unul dintre îngerii păizori ai cerului.

Zafiel, Zofiel, Iofiel este după unii un conducător al heruvimilor şi al serafimilor. După unii este un înger al palnetei saturn. Este un înger perceptor al lui Noe. Apare citat în kabala practică ca şi conductor al ierarhiei tronurilor.

Zafkiel, Zofiel, Sofiel este un alt conducător al heurvimilor şi al serafimilor. După alţii este un înger planerat al lui saturn. El mai este dimpreună cu Iofiel şi Orifiel. Este un conducător al heruvimilor.

Zogern este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Zaral este un înger care dimpreună cu Joel este dinun dintre heruvimii „gemeni” care au stat la întemeierea legămîntului dintre Dumnezeu şi om. El este menţionat în  gnosticism unde unii cred că este un demon. Apare menţionat în lucrarea Pistis Sofia. Este un păitor al cerului.

Zaren este un înger al răzbunărilor după unii.

Zarohi în tradiţile solomonice este un înger la planetelor.

Zaroteij este un înger al inteligenţei lui Dumnezeu.

Zauzakiel este un conducător îngeresc „numit de Dumnezeu pentru a scrie meritele lui Israil. Unii îl indetifică cu Soferiel dădător al legii.

Zathael este unul dintre cei doisprezece îngeri unul format la creaţia omului după unii. Alţii cred că este un înger al prezenţei lui Dumnezeu. Zatriel este un înger invocat de ritualul siriac ca şi o putere îngerească.

Zair Alfm sau zair Aupin este idnetificat cu mărirea mică a lui Dumnezeu. Este după unii un concept kabalist.

Zarel este un înger al vânturilor.

Zanar este unul dintre acei 15 îngeri ai tronurilor invocaţi în mai multe ritualuri. Zazahiel este o pază îngerească a cerului al treilea.

Zarai „un sfânt şi înalt înger al lui Dumnezeu” este un înger al exorcismului împotriva răului. Unii cred că este un înger al tămâiei.

Zazean un mare înger invocat de tradiţiile solomonice care după unii este un înger al iubirii. Dpă unii este un înger al lui Saturn. Este menţionat de kabala. Este un înger care este menţionat de uii ca şi efect în lupta împotriva răului. Dimpreunpă cu Asiel este efectiv împotriva morţii năprazinice.

Zazreil, „tăria lui Dumnezeu” este un mare conducător îngeresc după unii care a reptezentat tăria, mărirea şi puterea lui Dumnezeu.

Zeasar este un înger care este privit de sectele gnostice ca şi unul dintre cei mai de sus din puterile cerurilor. Unii cred că este un înger care se plimbă în jurul Iordanului.

Zehul „locuire”, „templu” este un înger care are un fel de locuinţă asupra cerului al şaselea. Zoharule ste desemnare a cerului al treilea şi al cerului al patrulea.

Zebuleon este unul dintre acei îngeir care vor conduce şi vor judeca şa sfârşitul lumii după unii.

Zehuliel în Zohar apare ca şi unnul dintre principalii îngeri ai primului cer. Unii cred că începe să conducă la apariţia lunii. El conduce îngerii care au grijă de porţile cerului. Se crede că el însoţeşte rugăciunile în cerul al doilea.

Zehueil este un înger care păzeşte cele şapte sale mari ale cerului după unii. El apare în tradiţile hecaloth ale orientului.

Zechareil „Dumnezeu îşi aminteşte”

Zedereza, Zedesia este un mare lumintor prin care unii cred că Dumnezeu a făcut soarele.

Zefar este un înger al ceasului al nouălea. Este un înger al alegerilor irevocabile.

Zeharpuriub „cel care eliberează” este un mare conducător îngeresc care este părător (avocat general al cerului) şi dătător al milei lui Dumnezeu. Dimpreună cu Miahil este unul care măsoară balanţele dreptăţii. Este un păitor al lui merkabah. În tradiţia hecalorth este un păitor al celei de a şaptea încperi a railui.

Zeima este un înger al cerului cincilea. Un înger al neputinţelor după unii.

Zekuriel este o alternativă a lui Peliel care stă cu alţi 10 îngeri.

Zelehsel „inima lui Dumnezeu” un înger al sezonului ploios şi unul dintre cei trei lideri ai lumilor. El stă sub conducerea lui Melkejel.

Zerforiah, Zeferiah, Zefaniel „Dumnezeu se ascunde” este în literaturile rabinice conducătorul îngerilor care este a doua ordione ierarhică al celor zece ordine ale kabalei.

Zefariel în lucrarea Mesekat azilut este un înger conducptor al altor îngeri.

Zefon „o privire în exterior” este un conducător îngeresc al cerului. După unii este un heruvim.

Zeracheil, Verchiel, Suriel, Saraqiel este un înger veghetor după unii. În lucrarea Traile elementaire de science oculte este un înger al soarelui. Unii îl indetific cu îngerul Verchiel. Este un înger al lunii iulie şi al destinului uman.

Zerariah este unul dintre multele nume ale lui Metatron.

Zeroel, Zeruch, Zerul, „Cerniel braţul lui Dumnezeu” este un înger pus peste tărie.

Zethar este unul dintre îngerii confuziei şi un observator al nemuririi.

Zerarion şi un observator al nemuririi.

Zerarion în kabala este un înger al vegetaţiei.

Zertianu este unul dintre mutele nume ale lui Metatron.

Zerudiel una dintre cele şapte paze ale pirmului cer.

Zshael este un demon duă unii al divorţurilor.

Zianor este un înger al scrisului şi al desenului.

Ziel un înger al binei înţegeri.

Zikeliel Zigiel este un înger principal al cometelor după unii (trăsnetelor şi al funlegelor). În textele ebraice medievale este un conducător al meteoriţilor.

Ziuhii în tradiţiile mendeane este unul dintre cei patru îngeri ai stelelor.

Zizuf este un înger al al ceasului al optulea şi al tainelor duhovniceşti.

Zkzoromtiel este un conductăor al îngerilor mâniei drepte.

Zlar în lucrarea Claricula solomonis este un înger „măreţ şi hermeneut” care atunci când este invovcat este char să împărtăşească dimpreună cu omul înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu.

Zogenthles este un înger care apare îân gnosticism. Este o putere şi un eon îngeresc după unii.

Zohar „splendoare” este un înger al vegetaţiei.

Zoharoniel în tradiţiile hecaloth este numele unui înger suprem (probabil cel mai de sus) sau al unui nume tainic al lui Dumnezeu.

Zoigmel este un înger al ceasului al noulea care slujelşte sub Ladriel.

Zomen este un înger invocat în unele exoercisme.

Zoriel este unul dintre cei trei mesageri ai lui Saturn.

Zlofis este un înger al inteligenţelor şi un înger al ceasului al nouălea.

Zofiel sau Zafiel “spaima lui Dumnezeu” este un înger care apare în unele conjuraţii solomonice. El îl asistă pe Mihail când acesta poartă luptele duhovniceşti.

Zoroel este un înger care poate oprii după unii intuiţiile demonului Kumestrel  [unul dintre cei 36 de demoni ai bolilor].

Zotiel, Zutiel “cel mic al lui Dumneezu” în tradiţiile enohiene este un heruvim indetificat cu Johiel. Este păzitor al paradisului.

Zaneil un înger invocat în vndecarea inflemaţiilor şi al altor dezordini.

Zuhir este un înge rcare însoţeşte soarele în cursul său zilnic.

Zuhier este un înger care după unii asistă la botezuri.

Zumech „un înger sfânt al lui Dumnezeu” învocat în unele operaţii.

Zumael unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii.

Zuflas un înger al pădurilor după unii şi al ceasului al nouălea.

Zuriel „piatra mea este Dumnezeu” este conducător al ierarhiei începătoriilor, conducător după unii al destinului uman. Unul dintre cei 70 de îngeri ai naşterilor de copii. După unii este un vindecător al stupidităţii. După alţii este şi un înger patron al lunii septembrie. După unii la acest înger se face referire în Numeri 3, 35 „conducătorul casei tatălui familiilor din Meturi.”


[2] Enumerarea marilor sfinţi părinţi ai ortodoxiei care au scris despre îngeri este  mult prea mare ca să o pot cuprinde aici în întregime. Oricum sfinţii părinţi au fost preocupaţi de existenţa îngerilor şi a modului lor de ierarhizare.

[4] La îngeri se fac referiri în toate marile religii ale umanităţii de la formele arhaice ale existenţei religioase ale omului la formele superioare al cultului organizat şi deplin format.

[5] Nevoia de sistematizare pe care o avem referitoare la existenţele îngereşti a provenit de foarte timpuriu în cadrul studiilor referitoare la îngeri aceasta din mai multe motive. Au existat în istoria mişcări sociale sau statele cu acaracter aggheologic cum ar fi în cazul României „Mişcarea legionară” care pretindea conducerea statului în numele arhanghelului Mihail.

[8] Lucrarea a apărut pentru prima dată în 1914.  Biseirca Ortodoxă nu s-a pronunţat deplin referitor la lucrarea marului dramaturg francez. Ştim doar din textele biblice că a existat o mare „scinziune în existenţa îngerilor”.  La această scinziune făcea referire şi Domnul Iisus Hristos când a spus că „L-am văzut pe Satan căzând ca şi un fulger din cer.”

[9][9] Refereitor la această doctrină există mai multe referinţe în Talmud. Talmudul este o lucrare care face multe referinţe existenţele îngereşti. Deşi ea nu este acceptată de ortodoxie şi în special de creştin ortodoxie, Talmudul are multe să ne spună despre „cine sunt îngerii.” http://ro.wikipedia.org/wiki/Talmud.

[10] În mai multe rânduri ortodoxia a considerat anghelolatria [αγγελολατρια] o erezie. Anghelolatria este doctrina care crede în faptul că îngerii trebuie adoraţi la fel ca şi însuşi Dumnezeu. Astfel, mai mulţi sfιnţi părinţi au fost de acord că îngerii au doar un cult de „anghelodulie” [αγγελοδουλια].

[11] Mai mulţi sfinţi părinţi cred că îngerii sunt „sistematizatori ai rugăciunilor” pe care oamenii le aduc în faţa lui Dumnezeu.

[13] A se vedea în acest sens parabolele Domnului nostru Iisus Hristos.

[14] Ortodoxia a respins de la bun început crezul în existenţa numai lumii văzute. În acest sens mai mulţi teologi au vorbit de îngferi ca şi de „cosmocratori,” adică ca şi de fiinţe care au ajutat la creaţia cosmosului dimpreună cu Dumnezeu. http://en.wikipedia.org/wiki/Ex_nihilo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: