"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

  Partea I

                                                  Meloterapia

Arta se adresează omului, pe care-l înalţă, îl transformă, îl

face mai bun. Ea estompează manifestarea defectelor noastre, ne

creşte vibraţiile, exprimându-ne astfel partea divină din noi.

Muzica este capabilă să consoleze omul, e tonifiantă,

creşte rezistenţa fiinţei umane la dificultăţi şi boală, aşa cum

reiese din cercetările Institutului de la Salzburg. Muzica uşurează

comunicarea atât la omul normal în pradă dificultăţilor cotidiene

cât şi la bolnavul care a pierdut posibilitatea de a comunica

normal cu semenii săi.

Prin meloterapie sau muzicoterapie se înţelege un

ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea

activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în

scop diagnostic şi de tratament. Este pe de o parte o formă

privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică

care se bazează pe descoperirile din psihologie, neurofiziologie,

electroacustică, etc. Meloterapia este deci o ramură a terapiei prin

artă.

Virtuţile meloterapiei asupra organismului uman au fost

folosite încă din antichitate. Cu mult timp în urmă, cu ajutorul

ritmurilor muzicale erau vindecate sciatica, precum şi durerile

provocate de lumbago. La Epidaur, în Grecia, Esculap folosea ca

mijloc de tratament ierburile şi muzica. Hipocrate credea cu

adevărat în efectele muzicii asupra sănătăţii omului, iar Platon era

convins de puterea muzicii de a transforma omul. Democrit scria

că „muzica de flaut este un remediu minunat pentru numeroase

boli”, alinând de exemplu durerile de sciatică şi de gută. Pentru

inimă, cele mai benefice se considerau a fi instrumentele cu

coarde. Pentru rinichi – tobele, pentru bolile de plămâni –

sunetele unor clopote special proiectate cu scop terapeutic, iar

pentru ficat – un anumit tip de flaut. Astmul era tratat cândva prin

lecţii de cânt; cântatul vocal s-a dovedit un foarte bun exerciţiu

respirator.

În meloterapie, sau terapia prin muzică, sunetele şi ritmul

devin instrumente cu ajutorul cărora se dezvoltă creativitatea, se

intră în contact cu sinele şi se tratează diverse probleme de

sănătate (anxietate, durere cronică, hipertensiune, dificultăţi de

învăţare). Datorită efectului său asupra sistemului nervos central,

muzica este un factor important care ajută la relaxare şi la

reducerea stresului. Ca instrument de dezvoltare personală,

muzica contribuie la creşterea capacităţilor cognitive (atenţie,

memorie), psihomotorii (agilitate, coordonare, mobilitate) şi

socio-afective. În plus, pentru a obţine beneficiile oferite de

meloterapie, nu avem nevoie de cultură muzicală.

În funcţie de personalitatea, de afecţiunile şi de

obiectivele pacienţilor, meloterapeutul poate alege una din cele

două forme ale terapiei:

– meloterapia activă constă în practica unui instrument,

compunerea de melodii, executarea de mişcări ritmice pe

sunetele muzicii. Favorizează în special exprimarea

sinelui;

– meloterapia receptivă – ascultarea muzicii poate stimula

energia creativă şi contribui la creşterea capacităţii de

concentrare şi a memoriei. Muzica scoate la iveala emoţii,

uneori uitate sau ascunse cu mult timp în urmă.

Deşi la început meloterapia a fost utilizată cu precadere în

psihoterapie, aplicaţiile sale terapeutice au fost extinse cu timpul.

Muzica s-a dovedit deosebit de eficientă pentru scoaterea din

izolare a persoanelor cu probleme de comunicare. La copiii care

suferă de autism, de exemplu, s-a constatat că stimulii sonori

diminuează anxietatea legată de realitatea exterioară, ameliorează

comportamentul socio-afectiv şi creşte încrederea în sine. În mod

asemanator, la copiii cu dificultăţi de vorbire, muzica şi cântecele

contribuie la ameliorarea articulării cuvintelor.

Datorită efectului său fiziologic, o muzică relaxantă poate

atenua durerea şi anxietatea micşorând nivelul de cortizol (un

hormon asociat cu stresul) si eliberand endorfina, care are

proprietăţi calmante, analgezice şi euforice. S-a constatat de

exemplu influenţa sunetelor armonioase asupra scăderii tensiunii

psihice şi de aici diminuarea reacţiilor agresive. Astăzi,

meloterapia este folosită ca adjuvant în tratamentul alopat pentru

insomnie, anxietate, schizofrenie, ş.a.m.d. şi de câteva decenii a

căpătat o fundamentare ştiinţifică.

S-a constatat că muzica atenuează tensiunile proprii, cele

interpersonale, uşurează comunicarea, este un fel de evadare

psihică într-o lume mai bună. Ea îmbogăţeşte individul, îi

dezvoltă sensibilitatea, îi iluminează spiritul, îi facilitează

contactele sociale, îi previne tulburările de comportament, îi

linişteşte angoasa. Toate acestea sunt demersuri terapeutice.

Meloterapia are ca principal obiectiv cel de a diminua anxietatea,

de a înlătura inhibiţiile, de a tonifica, de a ajuta la reorganizarea

vieţii interioare, de a facilita acceptarea de sine, pe a celorlalţi şi a

realităţii, de a atenua handicapurile motorii şi senzoriale, etc.

Cei care beneficiază de terapia prin muzică sunt copiii

sau adulţii cu dificultăţi de învăţare, cu dizabilităţi fizice,

probleme emoţionale sau de comportament. De asemenea, pot fi

persoane în vârstă, persoane în stadiul terminal de boală sau cei

suferind de diverse probleme de sănătate mentală.

Toate aceste calităţi ale muzicii demonstrează faptul că ea

reprezintă un mijloc de vindecare şi de armonizare în ansamblu al

individului. Meloterapia se aplică atât omului sănătos (căruia îi

procură o stare de confort mintal şi o sănătate mai bună), cât şi

omului aflat într-o stare de impas existenţial:

– dificultăţi de relaţionare (îl ajută să realizeze o mai bună

integrare);

– o boală somatică (îi alină suferinţa fizică);

– alienare (îi dezvoltă capacitatea de orientare şi de

resocializare).

Meloterapia stimulează toate elementele pozitive ale

individului: voinţă, perseverenţă, iniţiativă, încredere în sine,

inteligenţă şi memorie.

Tratamentul de meloterapie constă în audierea unei muzici într-o

poziţie cât mai relaxantă, muzica având ca scop provocarea de

reacţii emoţionale şi intelectuale care să fie exploatate în timpul ei

sau după, printr-o psihoterapie verbală. Meloterapia e o metodă

de tratament fără efecte secundare. E necesar să să se recurgă la o

muzică potrivită cu structura sufletească şi cu starea momentană

de spirit a individului. Pentru calmare, se pot utiliza, de exemplu,

”Ave Maria” a lui Schubert, „Preludiile” lui Bach sau „Imperialul”

de Beethoven.

Relaxarea se induce cu „Lacul lebedelor” de Ceaikovski,

„Simfonia Pastorală” de Beethoven ori cu „Fantezia în sol minor”

de Bach.

Învigorarea se realizează cu ajutorul „Rapsodiei Ungare”

de Liszt sau a marşurilor din “Aida” de Verdi sau din „Maeştrii

cântăreţi” de Wagner.

„Fugile” lui Bach înlătură surmenajul intelectual iar

„Reveria” lui Schumann sau „Largo”-ul lui Händel combat

insomnia. „Simfonia spaniolă” de Lalo şi „Simfonia a şasea” de

Ceaikovski contribuie la ameliorarea durerilor în general.

Specialiştii în meloterapie apreciază că rezultatele cele

mai bune se obţin cu ajutorul creaţiilor lui Mozart, urmate de

muzica preclasică şi clasică. Neurobiologul american John

Hughes a observat efectele benefice ale muzicii mozartiene

asupra sistemului nervos şi a stării de spirit a pacienţilor. S-a

realizat chiar un CD intitulat The Mozart effect, cu partituri alese

din opera genialului compozitor austriac, care influenţează

puternic celulele sistemului nervos şi dinamizează inteligenţa.

În meloterapie se foloseşte mai ales muzica clasică, ce are

o construcţie specială şi nu cea populară sau uşoară care, atunci

când este bună, poate fi ascultată ca divertisment.

Eficacitatea muzicii terapeutice rămâne aceeaşi şi în cazul

subiecţilor celor mai lipsiţi de cultură muzicală deoarece muzica

nu trebuie înţeleasă ci mai mult simţită, fapt ce se realizează doar

prin atenta sa ascultare. În acest caz este necesară selecţionarea de

opere accesibile capacităţii de înţelegere a persoanelor. Lucrările

vor fi alese în funcţie de potenţialul lor afectiv şi nu de valoarea

lor muzicală, deoarece acest potenţial afectiv se dovedeşte ca

fiind eficace şi factorul terapeutic principal, care îi scoate pe

bolnavi din starea de profundă prăbuşire în care se află.

Meloterapia se utilizează în cazul:

1. -anxietăţii, prin armonia şi destinderea pe care o transmite

psihicului şi trupului;

2. -dizarmoniilor şi inhibiţiilor psihomotorii, ca răspuns la

stresurile unor nevroze obsesive;

3. -inhibiţiilor emotive, melancoliei, delirului, schizofreniei;

4. -tulburărilor de orientare cum sunt agorafobia sau

claustrofobia;

5. -tulburărilor de simţ al realului, ca la nevroze sau bolile

legate de caracter;

6. -tulburărilor de comunicare şi insomniilor;

7. -durerilor acute sau cronice;

8. -stărilor de oboseală fiziologică sau patologică;

9. -stărilor de excitaţie şi de iritabilitate nervoasă;

10. -stărilor depresive;

11. -handicapului fizic de tip senzorial (surzitate sau cecitate

la copii);

12. -tulburărilor motorii ca pareze, paralizii şi ticuri;

13. -handicapului psihic la copii.

Bolile din zona gâtului (amigdalite, faringite, laringite,

bolile tiroidei sau ale corzilor vocale) sunt ameliorate de

concertele lui Mozart. Bolile de inimă şi de plămâni sunt alinate

de operetă, muzică preclasică (Purcell, Albinoni sau Händel) dar

şi de blues şi soul. Muzica lui Mozart şi Händel este benefică şi

pentru bolile hepatice, ale pancreasului sau ale vezicii biliare,

precum şi în cazul ulcerelor. Cvartetele de coarde ale lui Ravel

sunt recomandate pentru calmarea durerilor de abdomen.

Persoanele cu boli de ochi este preferabil să asculte muzică lentă,

romantică, iar în cazul durerilor de maxilare sau de dinţi, melodii

puternic ritmate (jazz, etc.).

Pe adulţi muzica are puterea de a-i face mai buni, le

înflăcărează sentimentele, le descoperă sensul frământărilor şi

marilor probleme ale vieţii, le stimulează activitatea şi le-o face

mai plăcută.

La copii, muzica este un excelent mijloc de formare şi de

comunicare. Meloterapia beneficiază de disponibilităţile copilului

pentru comunicare şi pentru joc ca si de aviditatea sa afectivă, al

căror blocaj poate fi străpuns cu ajutorul muzicii. La copii,

meloterapia poate trata cu succes: ticurile, inhibiţiile emoţionale,

handicapurile senzoriale, handicapurile motorii, autismul.

Disponibilitatea pentru joc reprezintă o premisă pentru

deprinderea unor tehnici de interpretare muzicală şi de

improvizaţie. Această meloterapie – inclusiv folosirea dansului –

are un efect de stimulare a gandirii şi a creativităţii. O terapie

extrem de utilă este cea în care se apelează la manipularea

tobelor, capabilă să suscite la copil plăcerea jocului şi totodată

descărcarea agresivităţii şi încordării.

Folosirea cunoştinţelor de meloterapie poate conferi mari

servicii omului modern, la orice vârstă. Aplicarea lor în mod

inteligent va permite individului să-şi păstreze un control perfect

asupra stării lui de spirit şi chiar , în fazele avansate, prin

perseverenţă, să-l facă armonios. Vraja muzicii, armonia

sunetelor, sentimentele pline de emoţie exprimate prin această

artă scot oamenii de sub influenţa negativă a unor stări psihice

pline de angoase şi prin calm, seninătate şi emoţie artistică îi

transpune într-o stare care le dă încredere în viaţă şi îi face să

privească lumea cu înţelegere şi optimism.

Meloterapia este o terapie puternică, care poate să creeze

bună dispoziţie, să reconforteze fizic şi, în mod special , psihic,

având ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a

înlătura inhibiţiile, de a ajuta la reorganizarea vieţii interioare,

muzica fiind un important factor al armonizării şi înnobilării fiinţei umane.

Bibliografie:

1. Athanasiu, Andrei – Medicină şi muzică. Bucureşti : Editura Medicală, 1986;
2. Biro, Violeta – Terapii alternative: Aromaterapia, magia parfumului,
cromoterapia şi meloterapia. Iaşi : Polirom, 2002;
3. Buluş, Liviu – Terapia prin muzică. Bucureşti : Sieben Publishing, 2006;
4. Castilla, Denise de – Testul arborelui: Relaţiile interumane şi alte probleme
ale lumii contemporane. Iaşi : Polirom, 2004;

5. Cezar, Corneliu – Introducere în sonologie. Bucureşti : Editura Muzicală,
1984;
6. Dewhurst-Maddock, Olivea – Terapia prin sunete. Bucureşti : Teora, 1999;
7. Nichifor, E.; Bocârnea, C. – Medicina şi muzica. Bucureşti : Editura
Medicală, 1965;
8. Richter, Brigitte – Ghid de biblioteconomie. Bucureşti : Grafoart, 1995.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: