"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

                             

                    Tablou de primăvară cu iz de suflete

E  primăvară în oraşul acesta de pe malul Mureşului.

Femeile îşi scutură pletele de chiciură

Şi le împodobesc cu frezii, multe frezii galbene şi mov…

Cerul strănută sănătos peste noi cu stropi înşiraţi pe fire lungi, străvezii,

Trezind emoţii ascunse bine în iarba ce se zvântă prin parcuri.

Pluteşte în aer primăvara, cu accente euforice, zămislite deodată într-o cromatică dulce-amară

De ghiocei preţioşi strânşi de micii negustori, de inimioare de turtă dulce pentru Ea şi pentru El, desigur…

Se anunţă vremuri bune, pentru cei care mai cred în ele.

Copiii se joacă pe stradă, printre maşinile parcate cu simţ civic, fiecare cu dreptul său legitim.

Nu mai râde nimeni, s-a epuizat cota de râs individuală, pe care unii au omis s-o impoziteze, dar au rămas atâtea drepturi de studiat meticulos, de pildă, dreptul la joacă al cetăţenilor cu drept de vot. Cine îşi permite să se joace suportă urmările.

Trebuie să fii fericit, să arăţi că eşti, să devii contagios de fericit. Fericirea este un indicator al sănătăţii mintale, deci oamenii Cifrelor ar putea să taxeze nefericirea umană, ar avea mult, mult de lucru şi s-ar îndrepta spre plus infinit balanţa bugetară!

Roata timpului macină în continuare seminţele sufletelor noastre, rezultând o pastă tulbure, nedefinită, aproape inodoră şi insipidă, Pasta cu iz de suflet, un nou produs autohton scos pe piaţă de Mărţişor!

E primăvară, trebuie să fie aşa, să fie verde peste tot, chiar dacă unii văd negru ori gri, chiar dacă plâng pruncii, mamele sau nişte pensionari, care se pare ca nu au altceva mai bun de făcut…

Undeva, mai departe sau chiar mai aproape de noi, ne priveşte cineva cu o lupă sensibilă, ca pe nişte minuscule vietăţi ciudate care se încăpăţânează să meargă mai departe, oriunde, oricum.


                                              Capricii

Vecina ţipă la copil, iar el plânge din ce în ce mai tare.

Zidurile tremură o dată cu plânsul lui, ploaia de afară îmi biciuie mintea,

De undeva, din mine, se aude un copil care plânge fără lacrimi.

El plânge, în timp ce mama lui se văicăreşte,

Reproşând unui martor invizibil neajunsurile căsniciei.

Este o gospodină ratată, deformată de naşterile grele,

De facturile la gaz, la curent, de nesfârşitele rate la bănci…

Vecinul vrea să doarmă, este răpus de oboseală,

De capriciile patronului, ale nevestei, ale soacrei, ale copilului.

Se uită la meci, cu sticla de bere strâns lipită de tricoul transpirat.

A mai trecut o zi de duminică, o zi mohorâtă de octombrie

Într-un bloc cenuşiu, cu pereţi subţiri, prin care trece chiar şi mirosul…

Cineva a aruncat pe fereastră o păpuşă stricată, fără o mână şi cu părul ars,

Un câine deşirat se apropie încet de ea şi o scutură ca pe o sacoşă,

Ştie el ceva, câteodată oamenii aruncă oase, şoric, chiar şi bucăţi de carne.

Ascult Capriciile lui Paganini, sunt în ton cu lumea.

 

                                  Femeie cerşind

 

Ea este o simplă fiinţă căzută în vicii şi patimi,

Aprinsă adesea de ură, fiind pentru ceilalţi povară.

Tăcută şi grea-i suferinţa din pieptul ce stă să se verse

De-atâta noroi şi ţărână, cuprinse în mintea-i nebună.

De vatră ar vrea să se rupă, să-şi salte spre cer rugăciunea,

Dar toată fiinţa-i o rană ce strigă spre lumea străină…

 

                               Barul nou din cartier

 

S-a deschis un bar în cartier,

Nu departe de vechiul bar, nici de şcoala generală.

Punct ochit, punct lovit!

Clienţii sunt în extaz,

Vin pe rând, clătinându-se agale,

Să viziteze noul bar.

Ce minunăţie!

Uite, aparate pentru jocuri, poker, table, biliard,

Chelneriţe tinerele, cu fustiţe colorate

Şi tricouri cu cel puţin o măsură mai mici,

Cu zâmbete şi decolteuri cam generoase…

Motiv de gâlceavă, dar şi de îmbulzeală!

Urlă manelele până la unu noaptea, ei şi?

Care-i treaba? Ori aveţi vreo problemă?!

Bătăile nu lipsesc, s-au inspirat băieţii din filmele chinezeşti.

Unul se uită mai strâmb la altul ori la iubita acestuia…

O scânteie …şi gata focul de artificii.

Un cap spart, un ochi vânăt, o nevastă

Care plăteşte amenda…

Deh…Tulburarea liniştii publice, provocarea de scandal ş.a.m.d.

Fiecare bar cu vedetele lui.

Luptătorul accidentat, tenorul scăpătat, mitomanul talentat,

Soţul încornorat, care tocmai a pus bazele Societăţii de protecţie a bărbaţilor împotriva Evelor!

Câteodată mai apare şi Profetul, răcnind fără portavoce, în pustia barului:

Pocăiţi-vă, păcătoşilor, că vine sfârşitul!

Bine, bine, sfârşitul oricum vine, mai mormăie câte un client.

Nimeni nu-l ia în seamă pe Profet,

De altfel, colindă barurile din oraş de vreo 20 de ani,

Cu aceeaşi pledoarie, cu Biblia roasă, sub braţ,

Nu se ştie pe câţi a convertit.

E cam ţicnit, săracul!

Are vedenii cu iadul şi cu raiul.

Dar, mă rog, fiecare cu treaba lui,

Oftează chelneriţa platinată, stingându-şi ţigara pe podea

Şi continuând să cureţe cu mopul, cu mişcări lente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: