"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Celor care mă invidiază le doresc exact ceea ce-mi doresc ei mie, ca şi formă, conţinut şi valoare, cu stimă şi recunoştinţă…. Dar le mulţumesc invidioşilor, fără ei nu aş fi reuşit să fiu ceea ce sunt. Am scris pentru ei în mod special acest articol.

Despre invidie

Frica te desparte de iubire, iar invidia te desparte de lumină. Invidia este un vierme rezistent, cuibărit adânc în sufletul omului, ea roade omul zi şi noapte şi îl împiedică să-şi împlinească potenţialul spiritual. Omul invidios pierde timp preţios şi multă energie psihică urmărindu-i pe aşa-zişii rivali. El uită să respire, să se bucure de ceea ce are deja, de propria familie, se compară mereu cu ceilalţi, şi mai rău chiar, le nutreşte răul, distrugerea, pierderea prin părerile sale de rău la adresa succesului şi fericirii altora. În cazul celor care au necazuri şi cunosc suferinţa va reacţiona exact pe dos- se va bucura de-a dreptul, va nutri păreri de bine pentru necazul “duşmanilor”. Astfel procedează cel care nu respectă procesul şi produsul muncii, valoarea în sine, eforturile depuse, evoluţia profesională şi spirituală a semenilor.
Omul invidios nu e niciodată cu adevărat mulţumit de sine, fiind lipsit de liniştea sufletească, de pacea interioară. El deformează realitatea, vede lumea dintr-un unghi îngust, nu are tihnă şi nu ştie să mulţumească, orice şi oricât ar primi, tot puţin i se va părea. Adesea invidia se uneşte cu mândria şi cu ura, acestea urâţesc omul, îl transformă într-un monstru.
Invidioşii sunt printre noi, la tot pasul, dar mai întâi trebuie căutaţi printre prietenii apropiaţi, cei care ştiu multe despre viaţa noastră personală, ei se demască uşor atunci când trebuie să-şi dovedească prietenia, dar şi în momentele speciale- aniversări, căsătorii, dobândirea unor bunuri de valoare, absolviri de facultate etc, atunci obişnuiesc să te lase baltă, se îmbolnăvesc subit sau trebuie să plece din localitate. Din nefericire, întâlnim invidia şi la copiii preşcolari, la elevi sau studenţi, invidia dintre fraţii aceleiaşi familii sau cea din clasele sau grupele cu copii foarte buni la învăţătură, unde se ţine cont de media anuală pentru burse, alocaţii sau premii. Se promovează o competiţie acerbă, o rivalitate nesănătoasă prin rezultatele şcolare cuantificate în calificative sau note, cu care părinţii se mândresc la serviciu ori printre rude, vecini şi la oricine e dornic să afle palmaresul şcolar al progeniturii lor, ca şi cum nota aceea ar reflecta valoarea reală a persoanei copilului lor. Copiii care nu reuşesc să satisfacă nevoia de succes şcolar a părinţilor se refugiază adesea în lumea virtuală a jocurilor cu eroi invincibili, cu care se identifică ori manifestă conduite predelincvente, iar mai târziu descoperă leacul pentru nefericire şi deziluzie în ţigări, alcool, droguri sau violenţă, aşa se simt puternici, apreciaţi, valorizaţi de un mediu fără pretenţii culturale, dar care-i acceptă şi le stimulează nevoia de împlinire a sinelui. Părinţii invidioşi au toate şansele să crească nişte copii invidioşi, discuţiile încep din familie: comparaţii, mobilizări, cicăleală şi şantaj emoţional ale celor mari pentru ca cei mici să învingă cu orice preţ, să ajungă să profeseze ce vrea tata sau mama, nu ce vrea copilul. Copiii invidioşi se cunosc de mici, ei râvnesc la jucăriile celorlalţi copii, nu se mulţumesc cu ale lor ori preferă să le păstreze intacte pe cele proprii împrumutând de la colegi, ei împart rar din lucrurile lor, nu mulţumesc şi se revoltă când alt coleg ia o notă mai bună, nemeritată, după spusele lor. Mai târziu fac reclamaţii la conducerea şcolii ori a instituţiei unde lucrează sau chiar devin procesomani, simţind o plăcere uriaşă din a-şi târî vecinii prin tribunale.
Deseori, dintre aceşti copii invidioşi se recrutează bârfitorii şi pârâcioşii clasei, “cârtiţele” sau ”sifonul”, în limbaj argotic, agenţii secreţi de mai târziu. Le lipseşte curajul şi nu au integritate morală. Minciuna, furtul şi înşelăciunea au ca rădăcină invidia, nu numai lipsurile materiale, sărăcia nu perverteşte în sine sufletul omului decât atunci când este acompaniată de carenţe grave în educaţia minorilor, degenerând uneori în devieri comportamentale. Întâlnim invidia la toate clasele sociale, dar parcă mai mult la cei avuţi, acolo există o determinare, o condiţionare specială pentru a reuşi în viaţă, întreţinută de familie şi de anturaj.
Invidia se naşte din frică, din neputinţă şi neîncredere în propria persoană. Invidiosul va fi zgârcit cu laudele la adresa celorlalţi, va diminua considerabil din meritele acestora, va încerca să spună că şi el poate să facă ce face x sau y, desconsiderând munca, studiile, operele artistice şi ştiinţifice ale acestora. Uneori va merge şi mai departe cu răutatea, denigrând, împroşcând cu noroi şi turnând gaz pe foc. Cunoaşteţi asemenea persoane? E timpul să le daţi liber, să faceţi curat în jurul dvs. Alegeţi cu atenţie în cine să investiţi sentimente, încredere şi timp, nu uitaţi că recunoştinţa este o floare rară, iar în cazul invidioşilor este complet necunoscută…

Daniela Ghigeanu
18 iunie 2013

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: